De Răzvan Mihalașcu, Dragoș Tănase, Eli Driu (foto),

UPDATE – ora 20.55: Aceștia au părăsit sediul DIICOT, pe rând, după nouă ore de audieri, într-un Logan de culoare bleumarin.

Primii au ieșit băieții împreună cu mama lor, după care mașina s-a întors și după fiica lui Dincă, alături de care se mai afla o tânără. Potrivit jurnaliștilor de la fața locului, aceasta ar fi nora criminalului din Caracal.

La plecare, Elena Dincă s-a camuflat cu șapca unuia dintre băieții săi, în timp ce pălăria de soare pe care o avea la sosire era la fiica ei.

Nimeni nu a făcut nicio declarație, mai ales că geamurile autoturismului erau închise, iar șoferul a demarat în trombă în momentul apropierii jurnaliștilor.

Familia Dincă a părăsit, într-un Logan bleumarin, sediul DIICOT

UPDATE – ora 12:15: Soția și copiii lui Gheorghe Dincă au ajuns în urmă cu puțin timp la sediul DIICOT și urmează să fie audiați de procurori.

Elena Dincă şi copiii lui Gheorghe Dincă, doi bărbaţi şi o femeie, s-au îmbrăncit cu jurnaliștii la intrarea în sediul DIICOT, conform Mediafax.

Tonel Pop, avocatul părinților Luizei Melencu, susține că îl acuză pe procurorii DIICOT că nu l-a înștiințat despre audierea soției și copiilor lui Gheorghe Dincă.

Andreea Antonescu a fost la nunta Andreei Bălan! Ce a anunțat înainte de ceremonie
Recomandări

Andreea Antonescu a fost la nunta Andreei Bălan! Ce a anunțat înainte de ceremonie

DIICOT-UL nu m-a anunțat despre acest fapt. Am aflat și eu în urmă cu puțin timp că familia acestui inculpat va fi inculpată. Dânșii s-au grăbit să-i audieze fără să ne anunțe. Dânșii i-au citat pe ascuns.

Tonel Pop, avocatul familiei Melencu

În tot acest timp, anchetatorii au continuat cercetările în locuința bărbatului, care a recunoscut că le-a ucis pe Alexandra Măceșanu și pe Luiza Melencu.


Soția lui Gheorghe Dincă s-ar fi aflat în locuința din Caracal timp de o lună, după dispariția Luizei Melencu, conform b1. Femeia ar fi plecat în mai, în timp ce Luiza a dispărut pe 14 aprilie.

Procurorii DIICOT vor să afle dacă femeia are informații despre Luiza, în condițiile în care Gheorghe Dincă a susținut că a dus-o pe tânăra de 18 ani la el acasă și a întreținut relații sexuale cu ea.

Potrivit Mediafax, soția lui Gheorghe Dincă a fost prezentă la perchezițiile care au avut loc pe 27 iulie în casa din Caracal unde ar fi fost omorâtă Alexandra Măceșanu.

De asemenea, astăzi vor continua audierile în dosarul în care se fac cercetări pentru abuz în serviciu în cazul polițiștilor și procurorilor care ar fi trebuie să intervină pentru salvarea Alexandrei.

Citeşte şi:

Hoțul de aer îi taie oxigenul lui Iohannis! Cum s-a lipit de conducerea PNL directorul cercetat penal în dosarul Vitalaire, cazul cu mii de bătrâni bolnavi escrocați

Buletinul soției lui Gheorghe Dincă, găsit de anchetatori în casa din Caracal. Documentul a fost descoperit în apropierea locului în care ar fi fost sechestrată Alexandra

EXCLUSIV / Portretul monstrului din Caracal, Gheorghe Dincă: ”Era un tip foarte recalcitrant”. Soția lui, infirmieră, venea la serviciu bătută, învinețită la ochi!

„Un copil neiubit! Plângea când bea și trăgea cocaină”. Ștucan dezvăluie amănuntele tulburătoare din spatele accidentului provocat de Mario Iorgulescu
GSP.RO

„Un copil neiubit! Plângea când bea și trăgea cocaină”. Ștucan dezvăluie amănuntele tulburătoare din spatele accidentului provocat de Mario Iorgulescu

Horoscop 16 septembrie 2019. O zodie primește o lecție de viață importantă! Ce îi fac prietenii
HOROSCOP

Horoscop 16 septembrie 2019. O zodie primește o lecție de viață importantă! Ce îi fac prietenii