În Crişana, valorile termice medii, atât minime cât şi maxime, vor marca o creştere sensibilă în primele zile ale intervalului, ajungând să se caracterizeze din nou spre data de 21 mai, printr-o vreme caldă pentru această perioadă a anului. Ulterior, temperaturile vor scădea uşor, iar din 25-26 mai până la sfârşitul lunii, mediile termice se vor menţine constant în jurul valorilor climatologice ale sfârşitului de mai. După primele zile lipsite de precipitaţii, în 21-22 mai vor fi averse moderate cantitativ şi pe arii extinse, pentru ca ulterior, până la sfârşitul intervalului, precipitaţiile să fie de interes pe arii mai restrânse şi doar temporar.

În Transilvania, meteorologii estimează temperaturi medii în creştere treptată spre valori ce vor ajunge să caracterizeze o vreme deosebit de caldă în data de 21 mai. Pentru ultima săptămână din mai, regimul termic va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă, iar probabilitatea de precipitaţii va deveni semnificativă după 21 mai, dar averse pe arii extinse şi mai abundente, însoţite de descărcări electrice, vor cădea, cel mai probabil, în 22, 23 şi 26 mai.

În zona Dobrogei, în data de 21 mai valorile maxime medii vor caracteriza o vreme caldă, după care vor scădea uşor, astfel încât în data de 24 mai să se situeze din nou în jurul mediilor multianuale caracteristice ultimei decade a lunii. Probabilitatea unor averse va fi mai mare în intervalul 19-20 mai şi din nou, dar la cote cantitative mai reduse, în intervalul 22-26 mai, cu o tendinţă de diminuare spre sfârşitul intervalului.

În Maramureş, temperaturile medii vor creşte treptat, în special în data de 21 mai, creşterea fiind cu aproximativ 10 grade Celsius faţă de prima zi a intervalului de prognoză. Din 22 mai, va urma o scădere relativ bruscă, iar apoi regimul termic se va menţine apropiat de normele climatologice ale sfârşitului de mai. După această perioadă, se vor semnala ploi slabe, de scurtă durată, care vor viza în principal zona montană aferentă regiunii în primele zile ale intervalului. Se vor semnala averse importante cantitativ, însoţite de descărcări electrice, în toată regiunea, cu o probabilitate mai mare pe 22, 24, 26 şi 30 mai. În celelalte zile probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi mai redusă.

În Moldova, temperaturile medii vor avea valori maxime cu mult peste mediile multianuale, depăşind frecvent 26-28 de grade Celsius la începutul intervalului. În intervalul 15-19 mai va avea loc un proces de încălzire treptată şi în ultima parte a intervalului de prognoză temperaturile medii vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă a anului. Precipitaţiile moderate cantitativ, sub formă de averse şi însoţite de descărcări electrice, se vor semnala în intervalul 22-26 mai, cu un grad mai mare de instabilitate pe 23 mai. În restul timpului, probabilitatea de apariţie a ploilor va fi mai redusă.

Regimul termic din Muntenia se va caracteriza, în următoarele două săptămâni, printr-o vreme caldă. Temperaturile medii vor marca o creştere atât la valorile maxime, cât şi la cele minime, vremea devenind caldă pentru această perioadă a anului, în jurul datei de 21 mai. Ulterior, până spre 23 mai, regimul termic va marca o scădere uşoară, menţinându-se apoi constant la valori apropiate de normele climatologice. Averse însoţite de descărcări electrice se vor semnala pe arii mai extinse în 19 mai, precum şi în intervalul 22-27 mai, cu o tendinţă de diminuare a probabilităţii de apariţie spre sfârşitul lunii.

În Oltenia, vremea se va încălzi treptat de la o zi la alta până pe 21 mai, apoi va urma o uşoară răcire care va aduce temperaturile medii în jurul valorilor medii multianuale, tendinţă care se va menţine din data de 24 mai până la sfârşitul lunii. Probabilitatea pentru averse mai importante cantitativ şi însoţite de descărcări electrice va fi mai mare pe 21 şi 22 mai, apoi din nou în jurul datei de 27 mai.
În zona montană, temperaturile minime vor avea valori medii în creştere treptată, de la 1-2 grade la începutul intervalului, spre 8 grade în jurul datei de 22 mai, după care vor scădea uşor şi, ulterior, se vor menţine relativ constante. Temperaturile maxime medii vor depăşi mediile multianuale în jurul datei de 21 mai, când vremea va deveni caldă, apoi vor marca o uşoară scădere şi se vor menţine la valori de aproximativ 14 grade Celsius, apropiate de normele climatologice ale perioadei, pentru restul intervalului de prognoza. După data de 21 mai, există probabilitatea ca precipitaţiile, mai ales averse însoţite de descărcări electrice, să fie mai abundente şi mai extinse ca arie, cu un grad de instabilitate accentuat în zilele de 22 şi 23 mai.
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.