Băiatul care n-a vrut să moară! După 2 ani de la transplantul medular din Italia, realizat inclusiv cu ajutorul campaniei «Ajută copiii!», Robert Mihăilă zburdă pe câmpul de acasă

A învăţat limba italiană în spital

Ca să supravieţuiască financiar, mămica a învăţat să lucreze mici bijuterii, cercei, brăţări, eşarfe sau macrameuri.
“Stăteam noaptea lângă el, plângeam şi le lucram. Apoi le vindeam în piaţa Santa Maria di Trastevere şi mai adunam nişte bănuţi”, iar vorbele mamei alunecă pe o lacrimă.
“Foloseam ca material plasticul acelor mici capsule de cafea de la espresoare. Le spălam, le uscam bine, le turteam, apoi le lucram. Când s-a simţit un pic mai bine, Robert mă ajuta să le turtesc, cu două lemne între care le presa”, povesteşte mama.
Toate au fost posibile şi pentru că au avut bafta de a găsi o “casă de primire” specială pentru copiii bolnavi şi părinţii lor, “Grande Casa di Peter Pan”, în Roma. Acolo se organizau ateliere diverse, unde părinţii puteau învăţa mici meşteşuguri, dar tot acolo veneau medicii spitalului doar ca să mai guste din sarmalele ori salata boeuf făcute de Nicoleta.
Robert a învăţat să scrie mai întâi în italiană, iar din aprilie, de când a revenit acasă, şi în română. Acum, la 8 ani şi jumătate, a terminat clasa I la şcoala din sat, cu calificative de “foarte bine”.
Dar el vrea şi să tragă tare în minge, să recupereze joaca şi alergătura ce i-au lipsit în toţi aceşti ani. Cu toate astea, spune, cu tonul cel mai serios, că atunci când va fi mare vrea “să inventeze jocuri pe calculator”. Deocamdată scoate sufletul din Alex, fratele lui mai mare, şi din Bianca, verişoara colegă de clasă.
Mămica îl priveşte cu un oftat: “Încă există pericolul ca transplantul să fie respins . Boala graft a devenit cronică la el, doar că acum se manifestă pe piele”, spune mama.
O singură noapte n-a putut sta lângă Robert. Una în care a fost dusă ea însăşi la alt spital, pradă unui atac de panică, după toate câte se acumulaseră.
În acest timp, Robert, tot mai sleit de dureri şi de lupta cu boala graft, le spunea medicilor: “Vreau să vină mami, să mor cu ea de mână!”.
Şi mami a venit. Şi l-a ţinut de mână. Şi l-a readus şi acasă, aşa cum îi promisese de la început. Dar nu ca să moară, ci ca să zburde din nou pe măsura copilăriei şi vieţii din el. Ca să trăiască…

Recomandări

Nepotism electoral în POT, partidul care-l susține pe Călin Georgescu. Oameni noi, metehne vechi: politica văzută ca afacere de familie

«Aţi fost singura campanie care ne-a stat alături!»

“Nu vreau să rostesc vorbe mari, dar aţi fost singura campanie care ne-a stat alături, care ne-a ajutat în toţi aceşti ani. Care v-a păsat! Altele, ba ne-au dus cu vorba, ba au spus că nu se ocupă de cazuri cu un asemenea diagnostic. Şi nici nu ştiţi cât de bine ne-au prins banii pe care ni-i trimiteaţi atunci când se mai strângeau. Uneori ne-au salvat din situaţii în care nu mai vedeam soluţii”, ne-a spus mămica lui Robert.

Are nevoie de Ecoval şi Napistan

Robert încă ia medicamente şi produse speciale pentru nevoile lui medicale, iar unele sunt ori scumpe, ori greu de procurat.
Printre ele, Ecoval 0,1% cremă, ce nu se găseşte la noi, fiind nevoie de un tub de 5 euro cam la două zile, dar şi Napistan, un dezinfectant special cu care mămica trebuie să-i spele absolut toate hainele ce intră în contact cu pielea.
Apoi, mai are nevoie periodic de un set de analize specifice – emocroma, chimica şi chimerism – ce costă aproape 1.000 de lei la o clinică privată.

Urmărește-ne pe Google News