De Livia Lixandru,

Povestea emoționantă a băiatului a fost făcută publică în 2012. Băiețelul de 13 ani, din Breaza, Buzău, crescut de bunică după ce tatăl s-a spânzurat, iar mama l-a abandonat de mic copil, a impresionat o țară întreagă.

„De acum, eu sunt tatăl tău, și n-o să-ți lipsească nimic!”, i-a spus atunci Gigi Becali. Ei bine, băiatului nu i-a lipsit nimic, iar acum a vorbit despre cum s-a schimbat viața lui în ultimii ani.

„De șapte ani de zile el îmi poartă de grijă și e îngerul meu păzitor, deși nu l-am văzut decât o singură dată. Domnul Gigi îmi trimite lunar prin Luțu o sumă de bani cu ajutorul căreia îmi plătesc facturile, impozitele pe la casă și îmi iau de mâncare.

Deși am loc de muncă și un salariu, parcă tot nu mă pot descurca pentru că sunt multe cheltuieli. Vreau să vă spun însă că niciodată nu aș stă fără un loc de muncă, limitându-mă la ajutorul lui domnului Becali!”, a spus Marian, potrivit Click.

„Am lucrat la o firmă de telefonie mobilă, iar de câteva zile lucrez la o firmă de transport aici, în Buzău. Mă ocup de vânzarea biletelor, returnarea coletelor și altele. De la 18 ani m-am apucat de renovarea casei. Încă nu am terminat pentru că e făcută din pământ și trebuie să fac mereu câte ceva la ea. Și plus alte cheltuieli, transport, școală, etc.”, a mai adăugat el.

Un italian care l-a însoțit în România pe bărbatul infectat are și el coronavirus
Recomandări

Un italian care l-a însoțit în România pe bărbatul infectat are și el coronavirus

 

Vrea să continue studiile în domeniul muzicii populare

Marian Ursea este pasionat de muzică și a câștigat numeroase premii. Acesta a dezvălui că a făcut cursuri de stat la o școală de Arte Populare.

„Sunt pasionat de muzică populară. Am făcut cursuri de stat la o școală de Arte Populare, de la Buzău, m-am pregătit trei ani la canto cu profesoara Daniela Botea, iar în această toamnă voi da examentul pentru a-mi lua atestatul la București și voi continua studiile în domeniul muzicii populare.

Am participat la multe festivaluri. Am o mulțime de diplome și trofee, am avut și câteva cântări la zile de comune, serbări câmpenești. Cel mai recent premiu obținut la un concurs e la Festivalul Elevilor Buzoieni, unde am participat 1.000 de concurenți și am luat locul 1”, a mai spus băiatul, potrivit sursei citate.

Citeşte şi:

Opt funcționari ai Primăriei Timișoara au mers în vizită la fabrica de tramvaie din Turcia, dar s-au relaxat și în baloane! Distracție în Cappadocia

Le-au spus vecinilor că fata a plecat și, de fapt, o omorâseră. Cazuri de crime din România în care cadavrele victimelor au fost arse. Cum au fost dovediţi autorii şi ce pedepse au primit

Un licăr de speranță într-un spital din Constanța măcinat de corupție, mizerie și infecții. O secție pentru nou-născuți a fost construită de la zero de două ONG-uri și mii de donatori

Cristi Bud, despre moartea fiului său de doar 5 zile: "E posibil să fi scăpat copilul". Cand a cerut înregistrările de pe camere a primit un raspuns incredibil
GSP.RO

Cristi Bud, despre moartea fiului său de doar 5 zile: "E posibil să fi scăpat copilul". Cand a cerut înregistrările de pe camere a primit un raspuns incredibil

Horoscop 26 februarie 2020. Leii au motive să fie nemulțumiți azi
HOROSCOP

Horoscop 26 februarie 2020. Leii au motive să fie nemulțumiți azi