Băsescu, ca Popeye și Ceaușescu, ca personaj de joc din GTA. Suceveanul care îmbină tehnologia cu pasiunea pentru figurine: „Merităm să avem propriile noastre figurine 3D autohtone”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
La 41 de ani, Alexandru Vorobchevici, din Suceava, a pus pe pauză cariera în IT pentru a se dedica unui proiect personal devenit, în timp, o colecție de peste 60 de figurine realizate prin modelare digitală, imprimare 3D și pictură manuală.
Cuprins:
Personajele pe care le alege provin atât din cultura pop internațională, de la Goku sau Darth Vader, cât și din spațiul public românesc, precum Gheorghe Hagi sau Traian Băsescu, pe care le reinterpretează într-o manieră personală, uneori ironică.
Pentru el, demersul nu este unul comercial, ci o formă de explorare creativă și echilibru, pornită din convingerea că România are nevoie de propriile figurine 3D autohtone.
Un drum atipic, de la IT și fotografie la figurine 3D
Alexandru Vorobchevici (41 de ani) s-a născut și trăiește în Suceava și spune despre el că este un om curios. O bună parte din viață a lucrat în IT, dar în urmă cu câțiva ani a hotărât să ia o pauză din acest domeniu și să se dedice unor proiecte personale. „Sunt într-o etapă în care încerc să fac lucruri care mă reprezintă mai mult”, explică el. În prezent are o colecție de peste 60 de figurine tridimensionale, pe care le realizează cu ajutorul unei imprimante 3D și pe care le pictează manual.
Personajele alese sunt nume cunoscute din pop culture-ul internațional - și nu numai - (Goku, Darth Vader, Mickey și Minnie Mouse, Statuia Libertății etc.), dar și național (Hagi, Băsescu, Ceaușescu, Puya etc.), pe care le reinterpretează fie într-o versiune total atipică, fie le scoate în evidență anumite trăsături de caracter, fie le exagerează intenționat sau le modifică în funcție de imaginația lui.
Alexandru nu a avut un parcurs liniar care l-a adus aici. Chiar dacă în copilărie obișnuia să deseneze constant, iar ulterior a explorat zona de design digital (bannere, afișe, logo-uri, web design), dar și cea de ilustrații digitale, el s-a orientat spre IT, mai exact spre pentesting (n.r. - un atac cibernetic simulat, autorizat, asupra unui sistem informatic, rețea, aplicație web sau infrastructură IT, de a exploata vulnerabilitățile de securitate înainte ca atacatorii malițioși să o facă), un domeniu despre care spune că pare tehnic, dar care de fapt cere multă creativitate.
În paralel, fotografia a făcut mereu parte din viața lui, mai ales că bunicul lui a fost fotograf. „Am avut aparat foto încă din copilărie. Fotografiam tot ce întâlneam, iar o vreme am avut o arhivă foarte frumoasă de fotografii, pierdută, din păcate, odată cu defectarea unui hard disk”, spune el. A lucrat o perioadă și ca fotograf de evenimente, ba chiar a avut și un studio foto în Suceava, dar acum fotografiază într-o formă mai liniștită și personală, după cum precizează, în special natura și peisaje urbane.
„Nu am făcut o facultate, nici de profil, nici de alt fel. Am fost un tânăr puțin mai «rebel», dacă pot spune așa, și am ales să plec în Italia încă din clasa a XI-a, cu dorința să-mi iau viața în propriile mâini. După aproape un an, am simțit că nu evoluez și m-am întors în țară, am terminat liceul și apoi m-am angajat până când am reușit să strâng suficienți bani pentru a-mi urma visul legat de fotografie”, își aduce aminte Vorobchevici.
A fost întotdeauna pasionat de figurine, iar în urmă cu șapte-opt ani, a început să exploreze sculptura digitală în aplicații precum Zbrush și Blender. Așa cum descrie, era modul lui de a modela idei, însă totul rămânea blocat în spatele unui ecran. Când imprimantele 3D au devenit accesibile, și-a cumpărat una pentru a-și aduce propriile „sculpturi” în lumea reală.
„Așa au apărut primele figurine gândite, modelate, printate și pictate integral de mine. Din păcate, imprimanta pe care o aveam atunci era destul de slabă calitativ, îmi crea constant probleme și îmi consuma foarte mult timp, așa că am renunțat la ea, nu pentru că nu mai voiam să fac figurine, ci pentru că procesul devenise frustrant și mă îndepărta de celelalte proiecte ale mele. Odată cu evoluția tehnologiei, imprimantele 3D au devenit tot mai performante, iar acum aproximativ doi ani mi-am cumpărat o imprimantă 3D nouă. Inițial, nu pentru figurine, ci pentru a imprima diverse obiecte 3D utile în casă. Totuși, pentru că sunt pasionat de Dragon Ball, am decis să pornesc un proiect ambițios: un Goku la scară naturală, de aproximativ 1,8 metri (modelul 3D nu îmi aparține). A fost un proces migălos, făcut din 120 de bucăți, care a durat aproape două luni de la printare și asamblare până la chituire, șlefuire și pictură. Atunci am realizat că pictatul are asupra mea un efect profund de calm și deconectare. După acel moment au urmat câteva busturi la scară 1:1, iar apoi am revenit la modelarea propriilor personaje. De data asta simțeam că există un echilibru și o liniște atât în procesul de modelare, cât și în cel de pictare. Prima figurină modelată și printată de mine am intitulat-o «Influencer»”, povestește el.
„Merităm să avem propriile noastre figurine 3D autohtone”
Alexandru spune că-și alege personajele după modul în care rezonează cu ele, fie prin povestea pe care o pot da vizual, fie pur și simplu pentru că-i plac sau au o semnificație personală pentru el. Pe lângă personajele recunoscute la nivel mondial, el a ales să transforme și figuri recognoscibile din cultura română pentru că a fost atras, așa cum subliniază, de absența aproape totală a figurinelor 3D autohtone din peisajul nostru vizual.
„Suntem înconjurați de figurine cu super eroi și personaje extrem de cunoscute la nivel internațional. În România există artiști extraordinari în modelare 3D, pe care îi admir, însă majoritatea lucrează pentru companii mari din gaming sau film și nu au timpul necesar să creeze modele inspirate din cultura locală. Am ales să explorez această zonă, nu pentru că aș fi singurul care face asta, ci pentru că mi s-a părut un teritoriu prea puțin explorat la noi. Merităm să avem propriile noastre figurine 3D autohtone și sunt convins că această zonă se va dezvolta foarte mult în următoarea perioadă”, explică el.
„Ironia joacă un rol blând în munca mea”
Procesul de lucru începe cu o documentare vizuală, unde adună imagini cu personajul la care vrea să lucreze, pentru a-i înțelege cât mai bine trăsăturile și expresia. În același timp, explică Vorobchevici, vizualizează mental forma finală a figurinei, pentru a avea o direcție clară unde vrea să ajungă. Urmează modelarea propriu-zisă, printarea, finisarea și, în final, pictatul, cea mai liniștitoare parte pentru el. Fiecare etapă cere timp și răbdare și, adaugă, în funcție de complexitate, realizarea unei figurine poate dura de la câteva zile la aproximativ 2-3 săptămâni. Procesul migălos este și motivul pentru care nu și-a transformat pasiunea într-un business profitabil. „Pentru mine rămâne, înainte de toate, o formă de pasiune și de liniște. Ceea ce contează pentru mine este experiența în sine - timpul petrecut modelând, răbdarea din timpul picturii și starea de concentrare pe care o am atunci când lucrez la aceste figurine. Dacă această pasiune va prinde contur în timp, cred că se va întâmpla firesc”.
Fidelitatea fizică față de personaj este esențială pentru că așa poate fi recunoscut dintr-o privire, după cum spune suceveanul, dar este și cea mai grea parte a muncii sale. Se întâmplă de multe ori ca la final să simtă că lipsește ceva, iar atunci cere ajutorul prietenilor, care pot veni cu o părere obiectivă din exterior. „Este o provocare uriașă să modelezi un chip, mai ales când ai puține poze de referință. Libertatea mea începe acolo unde aleg să transform personajul original în alt personaj (Băse ca Popeye, Nicolae Ceaușescu ca personaj de joc din GTA etc.) sau când îl duc în zona de caricatură 3D; atunci mă pot îndepărta de realitate pentru a adăuga propria viziune”, precizează el.
În ceea ce privește ironia în procesul de lucru, Alexandru spune că joacă un rol blând în munca lui și este mai mult orientată spre expresivitate decât spre critică. Alege și asocieri simbolice, tocmai pentru a crea o punte între realitate și poveste. „Forma asta de caricatură 3D face figurile publice mai umane și mai ușor de înțeles. În plus, aduce un zâmbet pe buze fără a le da o nuanță politică”.
„Primesc critica cu deschidere, mai ales atunci când este argumentată”
Alexandru mărturisește că a primit multe reacții pozitive din partea celor care i-au văzut figurinele în online, iar asta i-a confirmat că există interes pentru acest domeniu. Din partea personajelor reprezentate, adaugă, nu a avut reacții directe, dar subliniază cum nu creează din nevoia de validare. „Nu mă consider un expert în modelare, sunt încă la început de drum și simt că mai am foarte multe de învățat, dar tocmai acest proces continuu de învățare este cel care mă pasionează. Multe dintre figurinele mele 3D nici măcar nu sunt publicate pe rețelele de socializare sau în mediul online, iar asta arată cât de personal rămâne acest drum pentru mine. Primesc critica cu deschidere, mai ales atunci când este argumentată și vine dintr-o zonă care înțelege procesul de modelare sau de pictură”, spune el.
Suceveanul nu realizează figurine la comandă și nu le gândește ca produse destinate vânzării, ci ca proiecte personale, care apar dintr-o nevoie interioară de a crea. A primit multe cereri de a vinde din figurinele pe care le-a făcut până acum sau de a face unele personalizate, dar cel puțin deocamdată, după cum zice, preferă să le creeze strict pentru el, din cauza procesului lung și migălos. „În plus, nu îmi place să refac aceeași figurină de mai multe ori, mai ales din perspectiva pictatului, pentru că dispare plăcerea și emoția primei interpretări. Faptul că până acum am vândut o singură figurină din întreaga mea colecție, spune multe despre felul în care mă raportez la partea comercială”.
„Arta înseamnă mai mult decât talent”
Alexandru vorbește și despre cum refuză eticheta de „artist”. „Pentru mine, arta înseamnă mai mult decât talent: înseamnă inovație, creativitate și puterea de a transmite emoție. Există mulți oameni talentați, dar cred că titlul de „artist” aparține doar celor care reușesc să aducă ceva cu adevărat nou, să-și contureze un stil inconfundabil și să inspire mai departe. Din această perspectivă, simt că ceea ce fac eu rămâne încă într-o zonă de pasiune și explorare personală, nu într-una pe care să o pot numi «artă»”.
Suceveanul lasă lucrurile să decurgă de la sine, fără să-și transforme pasiunea într-o presiune. „Dacă la un moment dat se va ivi ocazia unei expoziții, probabil o voi vedea ca pe o etapă firească a acestui drum, nu ca pe un scop în sine. Pentru mine, cel mai important este să rămână o plăcere ceea ce fac”, concluzionează el.
