Copilașul ajunsese inițial cu ambulanța la spitalul din Târgu Jiu, unde a fost resuscitat, iar apoi transferat cu elicopterul la Craiova.

„Un copil de cinci luni, căruia i s-a dat să mănânce, l-au adormit apoi şi probabil că a aspirat mâncarea. S-a cerut ambulanţa, s-a resuscitat, a fost destul de grav, cianotic, s-a resuscitat de către ambulanţă, a ajuns la Pediatrie, apoi în ATI s-au continuat procedurile de resuscitare. S-au luat toate măsurile terapeutice şi ulterior s-a decis transferul către Craiova”, a declarat Nicoleta Coleaşă, purtătorul de cuvânt al SJU Târgu Jiu.

Poliţiştii din Gorj au început o anchetă pentru ucidere din culpă după decesul bebeluşului de cinci luni, a precizat Victor Ţuhaşu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj, potrivit Mediafax.

Părinţii copilului sunt beneficiari de ajutor social şi locuiesc în comuna Băleşti, judeţul Gorj. Aceştia mai au doi copii.

„Este probabil o neglijenţă. Oricum, e regretabil. Este vorba de un bebeluş de cinci luni, e regretabil că se întâmplă astfel de incidente. Dintr-o neglijenţă, probabil. Familia respectivă a fost permanent monitorizată, prin Compartimentul de Asistenţă Socială. E o familie cu probleme sociale, o familie care beneficiază cu tot ce ţine de drepturile sociale, mă refer la ajutor social, la alocaţia pentru susţinerea familiei”, a declarat Mădălin Ungureanu, primarul comunei Băleşti.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.