Principala cerinţă a acestora a fost demisia primarului Capitalei Sorin Oprescu. Protestatarii îi reproşează edilului că nu a aplicat măsurile de siguranţă rutieră şi a încurajat transportul motorizat.
De asemenea, printre reproşurile aduse lui Oprescu se mai află şi lipsa unei viziuni pentru creşterea calităţii vieţii, menţinerea în funcţii a persoanelor vinovate de pagubele de milioane de euro provocate de recepţia ilegală a pistelor pentru biciclete şi neaplicarea măsurilor de eficientizare a transportului public prin asigurarea de benzi dedicate.
Participanţii la marş s-au strâns de la ora 14.00 la intrarea din Piaţa Charles de Gaulle în Parcul Herăstrău, având ca destinaţie Parcul Tineretului. Timp de aproximativ un sfert de oră, ei au blocat circulaţia pe ambele sensuri pe Podul Basarab.
Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat vineri că toate obiectivele rutiere reabilitate şi cele noi au prevăzute piste pentru biciclişti pe carosabil, iar, acolo unde locul nu permite, acestea vor fi trasate pe trotuare.
Potrivit lui Sorin Oprescu, decizia amplasării pistelor şi pe carosabil a fost luată în urma discuţiilor avute cu reprezentanţii organizaţiilor nonguvernamentale, în cadrul grupurilor de lucru dedicate „chestiunii pistelor de biciclişti”.
 
Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Alexandru Papadopol, protagonistul unui nou scandal amoros! E acuzat că și-ar fi părăsit iubita înainte de nuntă! Cum răspunde actorul și de ce a intervenit și fosta lui soție, Ioana Ginghină. Și Poliția e implicată!
Unica.ro

Ioana Băsescu a fost mereu discretă cu viața personală, însă acum primește o lovitură dură. Ce s-a aflat despre ea și  soțul ei care a avut probleme cu legea
Viva.ro
Ioana Băsescu a fost mereu discretă cu viața personală, însă acum primește o lovitură dură. Ce s-a aflat despre ea și soțul ei care a avut probleme cu legea
Încă un DIVORȚ în showbiz-ul românesc, al doilea pentru vedeta noastră. Se desparte după un an de căsnicie și doi copii: “Aș vrea să vă anunț public că...”
Libertateapentrufemei.ro
Încă un DIVORȚ în showbiz-ul românesc, al doilea pentru vedeta noastră. Se desparte după un an de căsnicie și doi copii: “Aș vrea să vă anunț public că...”
Mama directoarei de resurse umane de la Nordis, mai tare decât Laura Vicol: a scos de la bancomate peste 13 milioane lei
Adevarul.ro
Mama directoarei de resurse umane de la Nordis, mai tare decât Laura Vicol: a scos de la bancomate peste 13 milioane lei
EXCLUSIV: Cornel Ilie, declarații emoționante decesul toboșarului trupei, Nicu Sârghea, la doar 48 de ani: „Pierderea lui Nicu a fost bruscă și șocantă„
Elle.ro
EXCLUSIV: Cornel Ilie, declarații emoționante decesul toboșarului trupei, Nicu Sârghea, la doar 48 de ani: „Pierderea lui Nicu a fost bruscă și șocantă„
VEȘTI PROASTE pentru PENSIONARI. Mii de oameni sunt afectați de această decizie neașteptată
Unica.ro
VEȘTI PROASTE pentru PENSIONARI. Mii de oameni sunt afectați de această decizie neașteptată
Domeniile în care patronii anunţă concedieri în acest an, "mai ales din segmentul de începător"
Observatornews.ro
Domeniile în care patronii anunţă concedieri în acest an, "mai ales din segmentul de începător"
Horoscop 7 februarie 2025. Berbec: Generozitatea față de ceilalți poate aduce beneficii neașteptate
HOROSCOP
Horoscop 7 februarie 2025. Berbec: Generozitatea față de ceilalți poate aduce beneficii neașteptate

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI