Deşi a tăiat salariile la sute de mii de bugetari, motivând că nu are suficienţi bani de salarii, Guvernul a rămas, conform Ziarului Financiar, în buzunar cu două miliarde de euro. Bani care ar putea fi cheltuiţi pe prime şi bonusuri.
Potrivit reprezentanţilor Ministerului Finanţelor, deficitul bugetului general consolidat a urcat în primele 11 luni ale anului la 5,2% din PIB, ceea ce înseamnă că, în decembrie, mai precis în cele 5 zile cât mai sunt până la sfârşitul anului, Guvernul mai poate cheltui două miliarde de euro fără a depăşi ţinta de deficit de 6,8% din PIB, convenită cu FMI. Situaţia este cel puţin curioasă, dacă ţinem cont că premierul Boc s-a văitat tot anul că nu are suficiente fonduri pentru plata salariilor bugetarilor şi astfel le-a tăiat în ultimele trei luni 25 la sută din lefuri. Jurnaliştii de la Ziarul Financiar spun că în ultimii ani, în decembrie, administraţiile cheltuiesc aproape dublu faţă de media lunilor anterioare. Important este însă cum se cheltuiesc banii, existând posibilitatea ca multe fonduri să fie date sub formă de prime sau bonusuri unor angajaţi din administraţia centrală şi locală.
Statul s-a împrumutat de 51 de miliarde de lei
Anul acesta, pentru a-şi acoperi necesarul de finanţare, Guvernul s-a împrumutat, conform Realitatea TV, de pe piaţa internă cu suma de 51 de miliarde de lei. Majoritatea banilor a venit de la băncile ce funcţionează în România care au achiziţionat titluri de stat. Astăzi are loc ultima emisiune de titluri de stat din acest an, Executivul încercând să obţină încă un miliard de lei.
«Mi-e teamă să nu se ducă aiurea»
Florin Pogonaru (foto), preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), crede că statul ar fi trebuit sau ar trebui, în zilele rămase până la sfârşitul anului, să orienteze aceşti bani spre plata arieratelor (datoriilor) pe care le are către firmele private. “În toamnă, statul a plătit în Sănătate arierate de două miliarde de lei, dar altele, aproximativ un miliard de lei, s-au adunat între timp, nu se ştie clar cum. În deficitul de 5,2%, la 11 luni, nu sunt cuprinse şi arieratele. Ar fi bine dacă o parte a banilor ar merge spre achitarea datoriilor statului. Nu am auzit însă pe nimeni de lângă mine care să spună că statul i-ar fi plătit ceva din datorii. De aceea îmi este teamă că banii se vor duce, din nou, aiurea”, a spus Pogonaru.