any castigator Marea DezlipealaAny este coafeză și își începe fiecare zi cu ziarul Libertatea, mărturisind că este prima sursă de informații pe care o consultă. Cel care merge, însă, la chioșcul de ziare, la prima oră a dimineții, este tatăl său. De altfel, acesta va fi și beneficiarul de drept al premiului, pentru că are statutul de cititor fidel al Libertății încă de la începuturile publicației. ”Tata citește în fiecare zi ziarul, din scoarță în scoarță. Îl interesează în special știrile politice, dar îi plac și mondenitățile. Eu, recunosc, cum pun mâna pe ziar mai întâi mă uit să văd dacă am câștigat, apoi citesc știrile”, ne-a spus, amuzată, Ani.

Tânăra ne-a povestit că a mai participat până acum la concursurile Libertatea, însă acum este prima dată când câștigă ceva. Cel care se va folosi de premiul ridicat azi de ea va fi tatăl ei, ”bucătarul-șef” al familiei.  Dacă va pune însă mâna pe marele premiu, o Toyota Corolla, Any mărturisește că pe aceea și-o va opri pentru ea!

Alți doi bucureșteni  și-au revendicat astăzi premiile câștigate la concursul ziarului Libertatea. Unul dintre aceștia, o pensionară de 76 de ani a pus mâna pe un aparat NutriBullet, iar un bărbat de 58 de ani s-a bucurat de un televizor pus la bătaie de concursul Marea Dezlipeală.

Marinescu Elena cumpăra Libertatea de ani buni încă de la primele apariții, fiind o cititoare fidelă. Însă, femeia ne-a mărturisit că acesta este primul premiu câștigat și va continua să caute în continuare talonul câștigător. „Când am văzut că mi-au ieșit trei simboluri, nu mi-a venit să cred. M-am mai uitat încă o dată. Chiar aveam nevoie de un NutriBullet”, ne-a spus aceasta, precizând că e încântată mai ales de Libertatea de Weekend pentru că are rebus.

castigator 1

 

Al treilea câștigător de astăzi este un bărbat de 58 de ani din sectorul 3 al Capitalei. După ce a dezlipit tichetul de pe ziar, Cîmpeanu Mircea s-a bucurat nespus când a văzut că a câștigat un televizor. „M-am bucurat foarte tare, este primul premiu pe care îl câștig. Chiar aveam nevoie de un televizor.  Citesc ziarul Libertatea de când se numea „Informația”, de la începuturi”, ne-a povestit câștigătorul. Acesta a mărturisit că de fiecare dată citește  mai întâi sportul și mondenul și apoi restul știrilor. Însă, bărbatul spune că nu va renunța și își mai încearcă norocul până câștigă mașina. „Vreau să câștig mașina”, ne-a spus Cîmpeanu.

castigator 2

Un alt cititor fidel al ziarului nostru a câștigat astăzi un robot de bucătărie. Popa Vergin, în vârstă de 66 de ani, cumpără Libertatea în fiecare zi când merge să-și ia nepoata de la școală. După ce citește tot ce găsește despre noile tehnologii și răsfoiește puțin și paginile de sport, îi predă ștafeta soției. ”Ea este cea care a descoperit premiul. Este pentru prima dată când câștigăm ceva. Recunosc că speram să iau marele premiu, autoturismul Toyota, dar nu e timpul pierdut, nu?”, ne-a declarat pensionarul.

ANGE6017

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.