FOTO & VIDEO | Bucureștiul văzut din scaunul cu rotile al unui tânăr de 18 ani. 10 lucruri pe care să ni le amintim când ne plângem că ne e greu să circulăm
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
De câte ori ne enervăm în trafic și traversarea orașelor noastre ni se pare un coșmar, ne putem gândi la acest tânăr!
Cuprins:
- 1. Centura de siguranță nu e adaptată și îl jenează puternic la gât
- 2. Din cauza celor care parchează pe locurile de parcare speciale, Ștefan renunță să mai ajungă la Curtea de Apel
- 3. Ca să-și ia pașaportul trebuie să ia autobuzul
- 4. Nu poate urca pe trotuar, din cauza bordurii prea înalte, așa că circulă pe marginea șoselei
- 5. Locul special din autobuz e ocupat, așa că stă unde poate, fără nici o protecție la frâne
- 6. Abia în al patrulea tramvai a fost urcat!
- 7. Cursa off-road printre gropi
- 8. Reflexul milei: pomană pentru un om în cărucior
- 9. Cu banii primiți i-a luat o jucărie unui copil
- 10. Același chin: pe carosabil, spre «loteria» tramvaielor
- Ștefan Stoian are 18 ani, locuiește în București și se mândrește că face parte din Generația Z.
- Este țintuit într-un scaun cu rotile, de o afecțiune care se numește tetraplegia spastică.
- În ciuda dizabilității, iese zilnic din casă, pentru a merge la liceu și pentru a-și face cumpărături.
- A deschis numeroase acțiuni în instanță, pentru a obliga autoritățile locale și guvernamentale să respecte drepturile persoanelor cu dizabilități.
- În București, unei persoane aflate în scaun cu rotile îi este aproape imposibil să călătorească singură, fără ajutor, cu mijloacele de transport în comun.
- Am petrecut două zile alături de Ștefan, pentru a vedea cu ce se confruntă o persoană aflată în scaun cu rotile care vrea să fie independentă.
- Și am cules câteva momente pe care merită să le știm, poate ne ajută când ne enervăm în trafic.
de Radu Țuțulan, Foto: Vlad Chirea
Este ora 10.00 când Ștefan deschide ușa casei și coboară o scurtă rampă pentru a ajunge în curte. E îmbrăcat cu o geacă neagră, are pantaloni din fâș, iar în picioare, o pereche de bascheți. Cu mâna dreaptă ghidează joystick-ul căruciorului electric și controlează direcția de deplasare.
[gallery columns="4" size="large" ids="2564074,2564141,2564142,2564143"]
Adolescentul de 18 ani nu își poate folosi picioarele, iar mâinile cu foarte mare greutate reușește să le miște. E țintuit în scaunul cu rotile, dar luptă pentru a depăși limitele fizice, barierele sociale și pentru a fi un om independent.
“Scările și bordurile sunt cei mai mari dușmani ai mei. De multe ori, în București îmi este imposibil să urc sau să cobor de pe trotuar. Gândiți-vă că scaunul acesta are peste 200 de kilograme”, explică Ștefan, în timp ce coboară cu atenție de pe trotuar.
1. Centura de siguranță nu e adaptată și îl jenează puternic la gât
În această dimineață, Ștefan nu merge la liceu, trebuie să ajungă la Curtea de Apel București. Primăria Sectorului 5 i-a pus la dispoziție un vehicul special, echipat cu lift și podea plană, iar Direcția de Asistență Socială (DGASPC) i-a asigurat un șofer care îl ajută să urce și să coboare din mașină.
Odată urcat, scaunul e ancorat de podeaua microbuzului cu 4 chingi, iar o centură de siguranță e trecută peste pieptul lui Ștefan și prinsă în laterala scaunului. Aceasta nu e însă adaptată nevoilor lui.
“Cel mai mult mă încurcă centura asta. Cel mai mult... Modul în care mă ține nu prea mă ajută, mă strânge de gât în momentul în care șoferul pune o frână”, spune Ștefan în timp ce încearcă să își depărteze centura de artera carotidă, dar cum nu-și poate folosi mâinile, nu prea reușește.
2. Din cauza celor care parchează pe locurile de parcare speciale, Ștefan renunță să mai ajungă la Curtea de Apel
Ștefan Stoian locuiește în sectorul 4, în apropiere de capătul tramvaiului 32, iar în această dimineață drumul până la Curtea de Apel durează 20 minute. Dar, odată ajuns la destinație, constată că ambele locuri de parcare destinate persoanelor cu dizabilități sunt ocupate neregulamentar. Nici unul dintre cele 3 autoturisme nu aparține și nu transportă persoane cu probleme de mobilitate.
Ștefan îl roagă pe șoferul DGASPC să continue să caute un loc de parcare. După 40 de minute de stat în coloană, constată că nu e absolut nici un loc liber. Și nici microbuzul nu poate opri în mijlocul străzii și bloca circulația 5-10 minute, pentru ca Ștefan să coboare.
“Atunci, hai acasă, înapoi! Așa se întâmplă cam în fiecare zi, dacă nu găsim loc de parcare, plecăm. N-avem ce face, lăsăm toată treaba neterminată și plecăm”, spune Ștefan.
3. Ca să-și ia pașaportul trebuie să ia autobuzul
Ștefan trebuie să ajungă și la Direcția Pașapoarte, de la Plaza Mall, pentru a-și ridica documentul de călătorie.
Dar trebuie să o facă cu propriile puteri, fiindcă primăria nu îi asigură transportul decât pentru deplasările importante.
Adică doar pentru a ajunge la liceu, la spital sau la instanța de judecată. În rest, trebuie să se descurce cum poate.
4. Nu poate urca pe trotuar, din cauza bordurii prea înalte, așa că circulă pe marginea șoselei
Ștefan intră pentru câteva minute în casă, ia actele de care are nevoie și iese din nou zâmbitor. “La pașapoarte! În mall! Ceasul este 11.50”, spune tânărul și se avântă spre capătul străzii.
Nu poate urca pe trotuar, din cauza bordurii prea înalte, așa că circulă pe marginea șoselei, iar mașinile trec razant pe lângă el.
Ocolește cum poate vehiculele parcate, gropile, denivelările, iar când reușește să urce pe trotuar, face slalom printre stâlpi, copaci, tonete de ziare sau mici florării.
5. Locul special din autobuz e ocupat, așa că stă unde poate, fără nici o protecție la frâne
Ajunge în stația de unde va lua autobuzul 302. După 5 minute de așteptare, autobuzul ajunge. Deschide ușile, unii călători coboară, alții urcă, iar Ștefan așteaptă ca șoferul să îi deschidă rampa de acces.
[gallery columns="5" size="large" ids="2564091,2564123,2564124,2564125,2564126"]
Ștefan urcă în autobuz, dar constată că locul destinat persoanelor cu dizabilități e ocupat de o femeie în vârstă, așa că își poziționează căruciorul în partea opusă.
“Vezi, acum n-am centură pentru scaun, n-am centură pentru mine, asta e o mare problemă”, ne spune tânărul, în timp ce șoferul închide ușile autobuzului.
În Madrid, de exemplu, șoferii de autobuz îi ajută pe cei aflați în scaun cu rotile să urce, îi așază pe locurile destinate acestora și le prind centura de siguranță, fiindcă sunt răspunzători pentru sănătatea tuturor pasagerilor.
La București, Ștefan depinde de bunăvoința celorlalți oameni.
6. Abia în al patrulea tramvai a fost urcat!
După 10 minute, ajunge la capăt, în Ghencea. Coboară și ajunge pe refugiu și se îndreaptă spre stația tramvaiului 41.
[gallery size="large" ids="2564094,2564131,2564132"]
Trece apoi printre autobuze, peste liniile de tramvai și urcă în stație.
Primul tramvai ajunge puțin după ora 12.30, dar rampa de acces pentru persoane cu dizabilități nu se deschide.
Vatmanul ridică din umeri, spune că e blocată și nu o poate deschide. Și pleacă.
Ștefan așteaptă următorul tramvai. Dar nici al doilea și nici al treilea tramvai nu au uși de acces pentru scaun rulant, ci numai scări.
“Am ajuns să vânez tramvaiele! Să stau să mă uit la ele care au rampă și care n-au și să știu dinainte să vină în stație”, spune Ștefan.
Abia în cel de-al patrulea poate urca, datorită vatmanului care a deschis rampa.
Cu 5 minute înainte de ora 13.00 ajunge la stația din apropierea mall-ului și coboară.
7. Cursa off-road printre gropi
Coboară, traversează, dar când să urce pe trotuar, constată cu bordura e prea înaltă. Așa că e forțat să circule din nou pe stradă, printre mașini, dând în gropi.
“Trebuie să modific scaunul pentru off-road”, spune Ștefan, făcând haz de necaz.
8. Reflexul milei: pomană pentru un om în cărucior
Iar când ajunge la următorul semafor, în timp ce așteaptă să traverseze, o doamnă îi întinde o bancnotă de 10 lei, fără să spună nimic și merge mai departe. În spatele ei, o altă femeie îi pune în poală 10 lei și își continuă drumul.
L-am întrebat și pe Ștefan ce crede, de ce au oferit aceste persoane banii.
“Poate... doar așa, din milă?!”, răspunde Ștefan, încercând să mascheze sentimentul greu care s-a așezat în el.
Oamenii nu l-au insultat cu intenție, dimpotrivă, au vrut să facă bine, dar a precumpănit reflexul că un om în cărucior e un om neajutorat.
9. Cu banii primiți i-a luat o jucărie unui copil
Ștefan intră în mall, merge la Pașapoarte, iar după 5 minute iese cu noul document.
Intră în primul magazin de jucării pe care-l întâlnește, alege o pisicuță de pluș și o cumpără cu banii primiți de la cele două femei. Iar la ieșirea din magazin se oprește în dreptul unei familii care ieșise cu fetița la cumpărături și dăruiește jucăria celei mici.
“Avem misiune completă. Am făcut, cred, un copil fericit. Acum, hai spre casă”, spune Ștefan, zâmbitor.
10. Același chin: pe carosabil, spre «loteria» tramvaielor
Zâmbetul îi piere imediat ce iese din mall. Nu are pe unde traversa, din cauza mașinilor parcate pe trotuar. Pur și simplu scaunul nu are loc printre autoturisme.
[gallery size="large" columns="2" ids="2564134,2564108"]
E obligat să facă un ocol de câteva sute de metri și să circule pe șosea, printre mașini, pentru a ajunge, în sfârșit, la intersecție și a traversa spre stația tramvaiului 41.
Este puțin după ora 14.00, când primul tramvai ajunge în stație.
“Cunoașteți problema! În stațiile cu refugiu nu pot să dau trapa jos, că e cu refugiu, e la nivel. Numai ajutat de dumneavoastră. Eu n-am cum să bag piciorul acolo să... Trebuie ajutat dânsul și urcat așa. Deci eu n-am cum să bag piciorul. E vorba despre picior, să bagi piciorul să dai pe «pedaua» aia acolo”, explică vatmanul, înainte de a se urca din nou în tramvai și a pleca, în timp ce Ștefan rămâne nedumerit.
După alte tramvaie și autobuze, ajunge la 15:15 acasă.
Eu nu știu ce să cer României... Ori bordură, ori rampe, ca accesul să fie liber și neîngrădit. Chiar nu știu ce să cer.Ștefan
