20 Iul. 2018 07:20

Restricții de circulație în Capitală, vineri, de Ziua Aviației Române. Care sunt rutele ocolitoare

Distribuie

Poliţia Rutieră anunţă, prin intermediul unui comunicat, că vor exista unele restricții de circulație în Capitală, vineri, 20 iulie, timp de două ore, de Ziua Aviației Române şi a Forţelor Aeriene, ca urmare a desfășurării unei ceremonii.

Potrivit sursei citate, la Monumentul Eroilor Aerului se va desfăşura o ceremonie militară şi religioasă, în zona Monumentului Eroilor Aerului din Capitală, dedicată acestui eveniment.

Decizia a fost luată în conformitate cu avizul Comisiei Tehnice de Circulaţie din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB) și cu avizul Brigăzii Rutiere.

Astfel, în intervalul orar 09:30 – 11:30, vor fi impuse restricţii de circulaţie, pe următoarele artere rutiere:

  • Bd. Aviatorilor, pe ambele sensuri de circulaţie, între Piaţa Victoriei şi Piaţa Charles de Gaulle;
  • Aleea Modrogan şi Aleea Alexandru;
  • Str. Arhitect Ion Mincu, pe ambele sensuri de circulaţie, între Şos. Kiseleff şi Bd. Aviatorilor;
  • Str. Aviator Gheorghe Demetriade, pe ambele sensuri de circulaţie, între Str. Emil Pangratti şi Bd. Aviatorilor.

Conducătorilor auto, care intenţionează să tranziteze zona, pe timpul restricţiilor, le este recomandat să folosească următoarele rute ocolitore:

  • Piaţa Charles de Gaulle – Cal. Dorobanţilor – Bd. Iancu de Hunedoara – Piaţa Victoriei;
  • Piaţa Charles de Gaulle – Bd. Mareşal C-tin. Prezan – Şos. Kiseleff – Str. Arh. Ion Mincu – Bd. Ion Mihalache;
  • Piaţa Universităţii – Piaţa Romană – Cal. Dorobanţilor – Piaţa Charles de Gaulle ;
  • Piaţa Universităţii – Piaţa Romană – Piaţa Victoriei – Bd. Ion Mihalache – Bd. Al. Averescu – Bd. Mărăşti – Piaţa Presei Libere .

Brigada Rutieră Bucureşti le solicită şoferilor să evite deplasarea în zonă și să utilizeze rutele ocolitoare, să respecte semnalele poliţiştilor rutieri aflaţi în trafic, în vederea devierii acestuia, și să circule cu maximă atenţie.

Totodată, polițiștii rutieri îi roagă pe pietoni să circule numai pe trotuare, să traverseze strada prin locurile special amenajate trecerii, după o asigurare temeinică, la culoarea verde a semaforului electric şi să nu se deplaseze ori să staţioneze pe partea carosabilă.

Harta cu restricțiile rutiere din Capitală, pe 20 iulie, de Ziua Aviației

Tot vineri, spectatorii vor putea participa și la un moment aviatic la care vor participa aparate de zbor din dotarea Forțelor Aeriene Române, Ministerului Afacerilor Interne (MAI) și Serviciului Român de Informații (SRI), precum avioane de tip F-16 Fighting Falcon, C-27J Spartan, C-130 Hercules, precum și elicoptere IAR-330 Puma, MI-17/18 și EC-135.

De asemenea, vor mai zbura și avioane de vânătoare F-15 Eagle aparținând Forțelor Aeriene ale Statelor Unite ale Americii, caree participă la exercițiul Dacian Eagle 2018 desfășurat la Câmpia Turzii.

Nu uitați că a doua zi, pe 28 iulie, are loc o ediție aniversară, dedicată Centenarului Unirii, a celui mai impresionant show aerian al României: BIAS 2018. Vezi aici programul de la BIAS 2018 și accesul la eveniment!


Citește și: VIDEO/ Carmen Negoiță își susține copiii să se mute din țară. „Dacă amândoi vor să plece, o să merg cu ei'


Urmareste cel mai nou VIDEO incarcat pe libertatea.ro
Horoscop, sâmbătă, 22 septembrie 2018. Taurii au reacții exagerate
Loading...
Comentarii