Bulgaria, gata să lase avionul lui Vladimir Putin să o tranziteze: „Atunci când se depun eforturi pentru pace”

Comentează

Bulgaria este pregătită să-și deschidă spațiul aerian pentru avionul lui Vladimir Putin, dacă liderul rus decide să călătorească la Budapesta pentru summitul anunțat președintele american Donald Trump, a declarat luni ministrul de Externe Georg Georgiev în cadrul Consiliului Afaceri Externe al UE întrunit în Luxemburg, potrivit Novinite.

„Dacă se depun eforturi pentru a obține pacea, dacă condiția pentru aceasta este să existe o întâlnire, atunci cel mai logic lucru este ca o întâlnire de acest gen să fie facilitată într-un mod realizabil”, a spus Georgiev în fața presei.

În același timp, Georg Georgiev a confirmat că Bulgaria va sprijini cel de-al 19-lea pachet de sancțiuni pregătit de UE împotriva Rusiei, care urmează să fie adoptat la sfârșitul acestei săptămâni. „Speranța noastră rămâne că ne apropiem de o pace durabilă în Ucraina, deși partea rusă continuă să manifeste ostilitate și refuză să depună orice efort semnificativ”, a subliniat ministrul bulgar.

Potrivit lui Georgiev, acesta este motivul pentru care așteptările cu privire la o posibilă întâlnire Trump-Putin sunt atât de mari.

Georgiev a subliniat, de asemenea, rolul Bulgariei în sprijinirea Ucrainei, atât din punct de vedere militar, cât și tehnic. El a menționat participarea Sofiei la inițiativa Safe Skies, zidul dronelor și desfășurarea infrastructurii menite să consolideze securitatea în regiunea Mării Negre, o zonă afectată direct de agresiunea militară rusă în Ucraina.

Întrebat despre flota-fantomă de petroliere rusești care operează inclusiv în Marea Neagră, șeful diplomației bulgare a declarat: „Activitatea rusă în această direcție este semnificativă. Lucrăm cu România și Turcia prin intermediul grupului nostru de deminare, iar toate mișcările din această zonă sunt sub supraveghere sporită”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Protestul oierilor, confiscat de oamenii lui Călin Georgescu
19:08
Un bărbat suspectat de implicare în coordonarea violențelor din Piața Victoriei, prins cu un pistol în mașină, în Bihor. „Regele Scorpionilor” va fi adus la București
Un tiktoker din România a mers în vacanță în Siria
19:05
Un tiktoker a mers în vacanță în Siria, a spus câți bani a cheltuit pe mâncare și a devenit viral: „E cam 3 lei”
MONDEN
5 STIRI MONDENE 16 09 2026
Exclusiv
17:51
5 Știri by Libertatea- Monden: Ce sumă primește Cheloo pentru fiecare săptămână în „Asia Express”/ Gabriela Cristea a slăbit 30 de kilograme, dar nu vrea să se oprească
Valerie Lungu și Alex Gîlcă
Exclusiv
17:43
Câte kilograme au slăbit Valerie Lungu și Alex Gîlcă la „Asia Express”. Motivul pentru care au participat la emisiune
POLITIC
O conferință de presă.
16:19
PNL a anunțat ce-i va spune lui Nicușor Dan despre un viitor guvern, la consultările de joi, de la Cotroceni: „Noi, ca partide, nu avem cum să cerem alegeri anticipate decât ca declaraţii politice”
Victor Negrescu, miercuri, 16 septembrie, în Parlamentul European de la Strasbourg. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
12:56
Răspunsul lui Victor Negrescu, înaintea consultărilor de la Cotroceni, întrebat dacă PSD va sprijini un premier PNL. Despre liberali: „Racolează oameni politici”
Ultimele știri
19:53
Revolut cere licență bancară în Elveția. Compania a depus oficial solicitarea la autoritatea de supraveghere FINMA
19:49
Ar putea adera Australia la UE? Canada a primit deja propunerea să devină primul stat „membru asociat”
19:28
În anii '90, 313 gazele au fost eliberate în deșert, în Arabia Saudită. 20 de ani mai târziu, cercetătorii au revenit și au descoperit ce s-a întâmplat cu ele
19:10
A murit Noja Paladia, cea mai vârstnică persoană din România. Femeia din Cugir avea 111 ani și a trăit două războaie mondiale
TRENDING
10:01
Tot ce s-a întâmplat și s-a spus după protestul violent al fermierilor din Piața Victoriei. Cine au fost de fapt agitatorii și ce au descoperit jandarmii în imagini
12:09
Nicușor Dan a convocat partidele la consultări, la Cotroceni, pentru a desemna noul prim-ministru
10:47
O pensionară a plătit 1.708 euro pentru o prăjitură cu nuci, din cauza unei probleme tehnice
InterviuExclusiv
07:00
Ben Hodges, fost comandant al trupelor terestre din NATO: „Rusia atacă în mod clar suveranitatea României. Trebuie plecat de la premisa că vor ataca tot, mai ales infrastructura cibernetică”
O femeie într-o peșteră, în timpul unei drumeții pe munte
16:53
O pensionară a supraviețuit cu afine timp de 5 zile, ascunsă în crăpăturile stâncilor din Alpi, fără ajutor
Cum se spală corect afinele, zmeura și murele
16:30
Cum se spală corect afinele, murele și zmeura. Metoda prin care elimini mucegaiul și pesticidele
O mână ține o minge Pokémon pe un fundal negru
15:09
Cum arată camera de hotel în formă de Poké Ball din Japonia, construită la 30 de ani de la lansarea Pokémon. Turiștii străini nu au voie să o rezerve
Cum menții masa musculară după 40 de ani
14:36
Cum îți menții masa musculară după 40 de ani. Ghid simplu de alimentație și antrenament
Infectia cu VSR- Virus Sincitial Respirator
14:32
Începe sezonul de bronșiolită. Pericolul nevăzut din spatele infecției cu VSR și avertizmentul medicilor
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Nave militare ancorate în Portul Constanța
17:51
Porturile militare Constanța, Mangalia, Tulcea și Brăila, protejate de drone cu un sistem creat de Marina SUA. Ce este și cum funcționează Black Talon
Barierele Pitagone au o înălțime de aproximativ un metru și o greutate individuală de 43 de kilograme. Foto: Profimedia
17:17
20 de bariere antiteroriste Pitagone F11 de peste 50.000 de euro, cumpărate pentru București. Unde vor fi instalate
 Autostrada A3 se închide complet pe ambele sensuri începând de joi, 17 septembrie 2026, pe sectorul din județul Sălaj cuprins între kilometrul 66+500 (nodul rutier Nușfalău) și kilometrul 79+854 (Suplacu de Barcău). Foto: CNAIR
16:47
Se închide circulația pe Autostrada A3, județul Sălaj, pe ambele căi, începând de joi
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
16:27
PSD și AUR fac scut în jurul zborurilor spre Mykonos. Cine sunt cei 13 pasageri ai avionului privat și de ce nu vor fi anchetați
Violențele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei au crescut în intensitate
18:17
Criza din agricultură nu a început pe 15 septembrie - și nu se termină cu ea
Violențele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei au crescut în intensitate
15 sept.
De ce nu poate rezolva Guvernul problemele oierilor
Nicuşor Dan a semnat decretul pentru acreditarea Theodorei-Magdalena Mircea ca ambasador al României în Cuba și alte state din Caraibe. Foto: Profimedia
15 sept.
Nu doar corupția ucide! Nepăsarea de oameni și nepriceperea la guvernare ucid și ele!
Imaginea îl prezintă pe Nicușor Dan vorbind de la o tribună oficială, având în fundal steagurile României și Uniunii Europene.
15 sept.
Moș Crăciun pe genunchii lui Nicușor