Vedeta TV a precizat, încă de la început, că este un serviciu de informații care opereaza exclusiv în străinătate, nu au operațiuni pe teritoriul României
‘Am fost invitat într-o bază secretă a SIE. Serviciul de Informații Externe. Un serviciu de informații care opereaza exclusiv în străinătate, nu au operațiuni pe teritoriul României.
Am stat de vorbă cu eroii cărților pe care le-am citit atâția ani, dar… spre deosebire de cei din cărți… ei sunt români și luptă pentru România. Iar poveștile lor sunt mult mai palpitante și au mai mult suspans decât în cărți sau în filme.
Ca să fie clar din capul locului… de când m-au preluat și m-au dus la ”undisclosed location” am trecut propriul creier în ”do not trust them program”.
Pentru că nu poți merge în bârlogul vulpii… și să ai încredere să-ți bagi coada în copcă atunci când îți spune.
Așa că în tot ceea ce-ți scriu mai jos pune câte semne de întrebare vrei, hai să plecăm de la premisa că m-au împachetat și m-au păcălit ca pe ultima găină.
Pentru că am plecat încolo cu gândul ”nu crede nimic” și-am plecat de-acolo cu regretul că nu-s mai tânăr, să mă înscriu și eu în program.
Oamenii ne-au vorbit de multe lucruri, dar pe mine m-au atins definitiv la două dintre ele: viața altfel pe care unii dintre ei o trăiesc și-au trăit-o… și lucrurile pe care ei le fac pentru România.
De multe ori eu sunt povestitorul. Ei bine, de data asta am tăcut, am stat la un pahar de ceva și-am ascultat. Multe ore. Se făcuse trei dimineața și noi, cei câțiva din jurul unei mese simple, nu știam cum să-i rugăm pe agenții cu care vorbeam să nu se oprească din povestit.
Am fugit în alea câteva ore prin Berlin, Paris, Kabul, Sidney și prin multe alte locuri. Am cunoscut oameni fără față, am trecut prin situații tensionate, am alergat prin subsoluri întunecate, am predat colete riscante, am călătorit cu nume false și-am mințit de-am rupt.
Ce-am făcut noi acolo a fost să înțelegem ce înseamnă să fii pe teren. Care sunt pericolele, care sunt modalitățile de lucru, cum se procedează în diferite situații.
Da, știu, mulți au impresia că românii sunt în coada clasamentului la aproape orice. Ei bine, în topul agențiilor de informații europene, SIE este pe locul doi.
Și-am înțeles de ce atunci când am petrecut două zile pline cu ei.
Am tras cu automate și semiautomate, am învățat ce înseamnă o urmărire discretă, am văzut ce înseamnă protejarea unor persoane în cadrul unei operațiuni petrecute pe teren ostil… dar am văzut și cum se transmit informațiile de la informator la handler, sau cum se pot ascunde și transporta obiecte în secret, cu ajutorul tehnologiei și iscusinței.
Îmi este foarte greu să scriu postul ăsta. Din simplul motiv că am fost atât de impresionat de ei, încât… știu că nu pot fi altfel decât subiectiv.
Sigur, meseria asta nu e una ușoară. Sigur, antrenamentul e greu, durează ani să iei un om normal și să-l transformi într-un operativ capabil. Dar mi se pare una dintre cele mai spectaculoase variante de a-ți trăi viața!
Cât despre patriotismul pe care-l pomeneam mai devreme… vorbesc des despre patriotism, am observat de-a lungul vremii că mulți dintre români văd în treaba asta mai mult garagață decât mândrie.
Totuși, pentru unii… ei bine, încă există ideea că e bine să faci lucruri și pentru țară, nu doar pentru propriul fund, a scris Cabral, pe www.cabral.ro, unde a mai spus că SIE face recrutări. Evident, a oferit și câteva detalii.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_44500ee184eb3adaabd92d1ff55d515b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_3b56d642b166819d584cd012c00207ae.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_551a9984090b3e3469f864f0375e40cd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_11a0ec3cf2ae41cecc0aaf1d78c5eba2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_c3d03d1585ec819282261eb6b51e8f25.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_d69bce96ad5a2a3b509c2bc4ae5c7e70.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_bad85b2623c3f691a2a2710113123ad2.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_e2938042ea5eae927d9170549621791c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_abc09b14750319841b182f82c686631f.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_3f76e8204d7e7c95431300dabc9a4abc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_a22b1443b905f56da42292528d1fd6ce.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_54a945b7bcc4a42d382684dd041848ec.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_cee950251ea97f558fb09cee14329f72.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_61d2b905d5894b9dbf0d9e6c15b80fd8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_4a22f50844777c07997f2950c4af9748.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_f6fbc07c883112a14b6e2109bde2ceb2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_fb704b7cf0182c5105e44157d1702fd7.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_c16ed8057f2059e1c6b1cd73713e6afc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_2c79aa4abf2331e1563b0777489410ae.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_3b2574df4e02c09055a505fcc4cd07b2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_1277f86ef4960281e1afe8a459eb16d9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_391c04ea0ab8b5295b6649706cd2841e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_152d3c1bb778fa36bd8c17fd867ea629.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_c346f3b4d749078c98f6777766050f66.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2017/03/Cabral.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_24166bf6ea172d5ee7fc04ce91a5567d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_15e4e9003fdddc998b7a32e41809d747.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/hepta8737525-e1776874371793.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/ilie-bolojan-nemultumit-armata-paznici-metrorex-costa-15-milioane-euro-an-nu-justifica-activitate-e1773746443476.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_f70b657aa43466f1a00ea708cad571df.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_c47018bca1700db6f90059aca5956274.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/dan-negru-2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/visuri-la-cheie-22-aprilie-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_7be60c28a87bd6f4f0be919cd2538db1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_dfb2b45b6c232a1e964cd0b901445c05.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_3a65ef23db354ac092f7c2c1b42705e9.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_246042b34857f66661de2bdd7c770f01.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/whatsapp-image-2026-04-22-at-12-57-01.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/nicusor-dan-dominic-fritz-usr-consultari-cotroceni.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/medici-de-familie-in-rural-foto-salvati-copiii.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/presa-3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/de-ce-sunt-ingropati-mortii-la-2-metri-adancime.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/burj-al-arab-dubai.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2021/04/mesaje-de-sfantul-gheorghe--urari-pentru-cei-dragi.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2020/04/cine-a-fost-sfantul-gheorghe.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/de-ce-semnul-stop-este-octogonal.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/nume-de-fete-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/uleiul-de-ricin.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/kelemen-hunor-a-explicat-conditia-prin-care-se-poate-forma-un-guvern-minoritar--foto-dumitru-angelescu-e1776871573284.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/hepta6761267.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/romanii-nu-s-au-inghesuit-sa-vada-coiful-de-la-cotofenesti-si-bratarile-dacice-recuperate-din-olanda--foto-vlad-chirea-2.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/manastirea-sfantul-panteleimon-una-dintre-cele-douazeci-de-manastiri-barbatesti-de-pe-muntele-athos--foto-hepta-scaled-e1776863080578.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/sorin-grindeanu-interviu-la-rra.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/reciclare-doza-aluminiu-aparat.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/vladimir-putin-rusia-shutterstock1430366228-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/nicusor-dan-declaratii-ase-1.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.