Suma va fi împărțită celor 7.500 de angajați din sudul Țării Galilor, precum și celor 3.000 din filiale din străinătate.

Cei care lucrează cu normă întreagă vor primi 1.000 de lire sterline, iar personalul care lucrează part-time primește 500 de lire sterline.

David Stevens, care a cofondat compania de asigurări auto din Cardiff, împreună cu soția sa, în 1991, a spus că este ”mândru și norocos că a lucrat cu un grup atât de special de oameni”.

”Este cel mai potrivit mod de a mulțumi întregului staff în acest fel”, a spus omul de afaceri.

”Munca și devotamentul lor au permis companiei să crească de la un start-up la peste 11.000 de angajați în întreaga lume. Și toate acestea, rămânând în același timp un loc minunat de lucru. Vă mulțumesc din partea mea și a soției mele tuturor celor de la Admiral”, a declarat David Stevens.

Un gest similar a făcut și fostul director executiv al companiei, Henry Engelhardt, care, după ce s-a pensionat în 2016, a împărțit cu întreg personalul cadoul de şapte milioane de lire sterline pe care el şi soţia l-au primit din partea companiei, la despărțire.

Pe atunci, firma avea 7.000 de angajați, iar unii au primit
1.000 de lire sterline, iar alții câte 500 de lire.

Citeşte şi:

Fără precedent: decesul unei paciente, atribuit unui atac cibernetic. Femeia nu a putut primi îngrijiri deoarece spitalul avea toate sistemele blocate

VIDEO | Nelu Tătaru, despre construcția de noi spitale: ”Spitalul Regional Iași e cel mai avansat în acest moment, la faza de proiect”

Amenzi de până la 10.000 de lire pentru persoanele care nu respectă carantina în Marea Britanie

Are case peste tot în lume, însă un singur loc rămâne în sufletul ei și nu e în România. Incredibil unde vrea să se retragă
PARTENERI - GSP.RO
Are case peste tot în lume, însă un singur loc rămâne în sufletul ei și nu e în România. Incredibil unde vrea să se retragă
BOMBĂ! Adriana Bahmuțeanu a publicat tratamentul împotriva COVID-19. Ce dau medicii pacienților, de fapt
PARTENERI - PLAYTECH
BOMBĂ! Adriana Bahmuțeanu a publicat tratamentul împotriva COVID-19. Ce dau medicii pacienților, de fapt
Horoscop 25 octombrie 2020. Vărsătorii sunt în formă și se vede, mai ales când vin cu tot felul de propuneri
HOROSCOP
Horoscop 25 octombrie 2020. Vărsătorii sunt în formă și se vede, mai ales când vin cu tot felul de propuneri
Cum a ajuns Traian Berbeceanu, actualul prefect al Capitalei, să fie băgat după gratii din cauza interlopilor. „Asta îi dorim: vată în nas şi pantofi de lac„. DETALII ŞOCANTE
Știrileprotv.ro
Cum a ajuns Traian Berbeceanu, actualul prefect al Capitalei, să fie băgat după gratii din cauza interlopilor. „Asta îi dorim: vată în nas şi pantofi de lac„. DETALII ŞOCANTE
Medicul care a prezis pandemia de COVID-19 în 2017 a anunţat că urmează un nou dezastru: "O perioadă întunecată". Ce se poate întâmpla în 2021
Telekomsport
Medicul care a prezis pandemia de COVID-19 în 2017 a anunţat că urmează un nou dezastru: "O perioadă întunecată". Ce se poate întâmpla în 2021