Sfântul Mucenic Ianuarie a fost supus la numeroase chinuri suferind torturi de neimaginat, dar pe care el le-a îndurat cu blândețe, întărit fiind de harul Duhului Sfânt.

Dumnezeu a lucrat minuni prin Sfântul Ianuarie, atât în timpul vieții acestuia cât și după moartea sa. Fiind aruncat în foc, Sfântul Ianuarie, „răcorit de o rouă nevăzută”, a stat în mijocul lui fără să ardă, înălțând cântări lui Dumnezeu.

Văzând minunea, persecutorii au început să-i sfâșie carnea cu unghii de fier. După aceasta, Sfântul Ianurie împreună cu diaconul său, Festus, și citetul Desiderie, au fost trimiși la Pozzuoli, în apropiere de Napoli, unde aveau să fie închiși în temniță. Tot aici, erau închiși diaconii din Pozzuoli, Proclu și Sussos, împreună cu alți doi creștini mireni, Eutihie și Acutius.

În ziua următoare, toți cei șapte mucenici au fost aruncați la animalele sălbatice, dar acestea nu i-au vătămat. Într-un sfârșit au fost cu toții uciși prin tăierea capului.

Creștinii din Napoli au luat trupurile mucenicilor, în ascuns, și le-au înmormântat cu cinste. Trupul Sfântului Mucenic Ianuarie l-au dus în Napoli, îngropându-l în biserică.

Au fost consemnate numeroase minuni petrecute la mormântul Sfântului Ianuarie. Dintre acestea amintim minunea care s-a făcut unei văduve, al cărei  fiu a înviat, după ce ea a luat icoana Sfântului Ianuarie și apoi a așezat-o pe trupul fiului ei mort.

Calendar creștin-ortodox 21 aprilie 2017. Tot astăzi, se pomenesc:

Sfântul Mucenic Teodor din Perga Pamfiliei;

Sfânta Mucenițe Filipia;

Sfânta Mucenițe Alexandra, împărăteasa;

Sfântul Maximian, Patriarhul Constantinopolului;

Sfântul Atanasie Sinaitul;

Sursa: crestinortodox.ro

Citește și… Izvorul Tămăduirii. Ce trebuie să faci astăzi ca să-ți fie bine tot anul

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.