„Alocaţiile pentru copii, indemnizaţiile, pensiile şi toate celelalte drepturi sociale ajung la beneficiari înainte de Sărbătorile Pascale! În luna aprilie 2025, toate plăţile sociale vor fi făcute mai devreme, astfel încât românii să poată folosi aceşti bani pentru Sărbătorile Pascale”, au precizat reprezentanții Ministerului Muncii.
Potrivit ministrului Simona Bucura-Opresc, toate instituţiile subordonate s-au organizat pentru ca banii să ajungă la beneficiari cu câteva zile mai devreme, pentru ca „românii să aibă timpul şi resursele necesare pentru a-şi pregăti în linişte sărbătorile”.
Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială va face plata prestaţiilor şi beneficiilor sociale astfel:
- Pentru cei care primesc banii în cont bancar: sumele vor fi virate între 14 şi 16 aprilie 2025
- Pentru cei care primesc banii prin Poşta Română:
- 11 aprilie 2025 – sumele vor fi virate către Poşta Română de către Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială
- până pe 17 aprilie 2025, toţi beneficiarii vor primi banii acasă.
Vor fi plătite anticipat:
- Alocaţia de stat pentru copii
- Indemnizaţia de creştere a copilului
- Stimulentul de inserţie
- Drepturile persoanelor cu dizabilităţi
- Alocaţia lunară de hrană pentru persoane cu HIV/SIDA
- Alocaţia de plasament
- Indemnizaţia lunară de hrană pentru bolnavii de TBC
- Ajutorul pentru susţinerea familiei (VMI)
- Ajutorul de incluziune (VMI)
- Alte drepturi.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_8bd18113bbec348e0149abc1b2d6e926.jpg)
Casa Națională de Pensii va face plățile astfel:
- În cont bancar: 11 aprilie 2025
- Prin Poşta Română: începând cu 4 aprilie 2025
- Pentru pensionarii din străinătate (Citi Bank): 17 aprilie 2025.
Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă va face plata prestaţiilor astfel:
- Între 15-17 aprilie plata ajutorului de şomaj va ajunge la beneficiari.
Urmărește în fiecare zi seria de materiale dedicate finalei prezidențiale – „Nicușor Dan vs George Simion”!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_cc7bdecf4b1aa6c43ef342a2d4ed061f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_0a57538be331f9aaa4c4687e3a0f6a12.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_d05137a47cd0d6ec755b73983344990b.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_c8a3115a46f2e6deda0e475f26d3ebc8.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_504ee18886cbbd6c02ec6c5c54a67344.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_3b2ddd42d866d833a6e31317846d6641.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_8eab6ceccced574c1f6b4dbb12602035.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_0aa06875a370866f932db8c68911c933.jpg)