Compania a respins acuzația formulată, după ce s-au realizat „teste de laborator în care nu s-au găsit probe de ton în mostre” şi care încearcă acum să determine din ce este făcută această compoziţie.

Plângerea a fost depusă la un tribunal din California săptămâna trecută, dar a devenit publică după ce ziarul The Washington Post a preluat și publicat informaţia.

Știrea a avut un mare impact, în special pentru că este un lanț fast-food popular în SUA, iar restaurantele companiei sunt prezente în numeroase țări. După acuzații, un purtător de cuvânt al companiei a calificat acuzaţiile drept „neîntemeiate”.

„Pur şi simplu nu există adevăr în acuzaţiile prezentate tribunalului din California. Subway oferă ton 100 % gătit în restaurantele sale, pe care îl amestecă cu maioneză şi pe care îl foloseşte în sendvişuri gata preparate, ‘wraps’, şi în salatele de care se bucură clienţii noştri”, notează compania într-un comunicat.

Subway a precizat că aceste acuzaţii vor aduce grave prejudicii localurilor sale care oferă sendvişuri pe bază de ton precum şi micilor negustori care le comercializează.

Nu este prima oară când ingredientele folosite de Subway sunt puse sub semnul întrebării. În toamna anului trecut, Curtea Supremă din Irlanda a stabilit că nu poate fi considerată „pâine„, cea folosită în chifle, din cauza conţinutului ridicat de zahăr.

Foto: Shutterstock

Citeşte şi:

Totul despre Alexandra Dinu, jurata de la „Românii au talent”, sezonul 11

Metoda prin care mai mulți români au încercat să păcălească autoritățile din Austria pentru a sta la schi într-o stațiune, deși nu aveau voie. Ce amendă au primit

Gigantul Coca-Cola, răspuns pentru Cristiano Ronaldo, după ce portughezul i-a prăbușit acțiunile
PARTENERI - GSP.RO
Gigantul Coca-Cola, răspuns pentru Cristiano Ronaldo, după ce portughezul i-a prăbușit acțiunile
BOMBĂ! De ce nu l-a grațiat Băsescu pe Gică Popescu! S-a aflat ADEVĂRUL
Playtech.ro
BOMBĂ! De ce nu l-a grațiat Băsescu pe Gică Popescu! S-a aflat ADEVĂRUL
Un video cu momentul prăbușirii telecabinei din Italia a fost făcut public. Cele 14 victime mai aveau un metru și scăpau
Observatornews.ro
Un video cu momentul prăbușirii telecabinei din Italia a fost făcut public. Cele 14 victime mai aveau un metru și scăpau
Horoscop 16 iunie 2021. Scorpionii ar fi bine să gândească de două ori și să vorbească o singură dată
HOROSCOP
Horoscop 16 iunie 2021. Scorpionii ar fi bine să gândească de două ori și să vorbească o singură dată
Reacția Coca Cola după ce Cristiano Ronaldo a luat sticlele de suc de pe masă și le-a recomandat oamenilor să bea apă
Știrileprotv.ro
Reacția Coca Cola după ce Cristiano Ronaldo a luat sticlele de suc de pe masă și le-a recomandat oamenilor să bea apă
Inventatorul vaccinului anti-COVID a murit în condiţii misterioase! Descoperire despre vaccin
Telekomsport
Inventatorul vaccinului anti-COVID a murit în condiţii misterioase! Descoperire despre vaccin
Sărbătorește încrederea în tine și respectul pentru mediu cu noua colecție sustenabilă de costume de baie H&M (PUBLICITATE)
PUBLICITATE
Sărbătorește încrederea în tine și respectul pentru mediu cu noua colecție sustenabilă de costume de baie H&M (PUBLICITATE)