Mo Farah este dublu medaliat cu aur la Olimpidele din 2012 de la Londra și 2016 de la Rio de Janeiro. Atletul, care a reprezentat Marea Britanie, ar putea să fie afectat de ordinul anti-imigranți al lui Donald Trump. Sportivul este născut în Somalia, țară ai căror cetățeni au interdicție de a intra pe teritoriul american, alături de cei din Iran, Irak, Yemen, Siria, Libia și Sudan.

“Pe 1 ianuarie anul acesta, Majestatea Sa Regina m-a făcut cavaler. Pe 27 ianuarie, președintele Donald Trump m-a făcut străin. Sunt un cetățean britanic care a locuit în ultimii șase ani în America. Am muncit din greu, mi-am adus contribuția societății, mi-am plătit taxele și împreună cu soția mea creștem patru copii, într-un loc pe care ei îl numesc acasă”, își începe Mo Farah  mesajul către Donald Trump.

“Acum, eu și mulți alții ca mine aflăm că este posibil să nu mai fim bine primiți. Este extrem de tulburător că va trebui să le explic copiilor mei că tati s-ar putea să nu se mai întoarcă acasă, să le explic de ce președintele a introdus o măsură provenită din prejudecată și ignoranță”, continuă el.
“Când aveam opt ani am fost primit din Somalia în Marea Britanie și am primit șansa de a aspira la succes și de a-mi realiza visurile. Sunt mândru să îmi reprezint țara, să câștig medalii pentru poporul britanic și să primesc cea mai mare onoare  – aceea de a fi făcut Cavaler. Povestea mea este rezultatul unor politici bazate pe compasiune și înțelegere, nu pe ură și izolare”, scrie campionul olimpic.

El nu are cetățenie somaleză, ci doar britanică, însă avocații săi încearcă să afle dacă se poate întoarce pe teritoriul american fără să întâmpine vreo problemă.


Citește și:

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.