Când ai nevoie de un card gen Revolut și cum te poți frige cu el
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Revolut, Monese sau Transferwise. Lista este lungă, iar România a devenit una dintre cele mai importante piețe pentru acest tip de carduri. Costurile mici vin cu un risc mare: banii pot să dispară oricând fără urmă. Iată când merită să-ți asumi riscul și când să te ferești.
Cuprins:
Poate că ai deja un card comandat prin poștă de la Revolut, Monese, Transferwise sau alte câteva zeci de fintech-uri, adică furnizori internaționali de servicii financiare care nu sunt tocmai bănci, dar funcționează ca și cum ar fi. Sau dacă nu ai, sigur ai auzit de ele sau le-ai văzut folosite în magazin.
Unele au deja un deceniu de istorie, dar creșterea explozivă s-a întâmplat în ultimii câțiva ani. Iar România a devenit una dintre cele mai importante piețe, fără să fi fost neapărat o țintă de la început. Pur și simplu cererea la noi a fost atât de mare că până la urmă câteva au ajuns chiar să-și deschidă reprezentanțe la noi sau conturi în lei pentru clienți la vreo bancă din România.
Motivele pentru care clienții apelează la astfel de carduri sunt destule: fie costurile mai mici, fie aplicațiile mai ușor de folosit, fie pur și simplu n-au avut de ales pentru că au vreo poprire pe conturile locale. Însă există și riscuri, deloc de neglijat.
Aproape toate serviciile de acest tip funcționează în Europa după principiul „passporting-ului” financiar - principiul UE de liberă circulație a serviciilor care prevede că o licență de servicii financiare obținută într-un stat membru poate fi folosită în toate celelalte.
În Lituania, de exemplu, autoritățile financiare au văzut în asta o mare oportunitate și au făcut licența foarte simplu de obținut - așa se face că mai mult de jumătate din furnizorii de servicii figurează ca lituanieni.
Există riscuri și beneficii, dar nu garanții
Simplitatea însă stârnește uneori și complicații. Ce se știe mai puțin este că, pe lângă cele câteva zeci de furnizori care există astăzi, alte câteva zeci au dispărut mai mult sau mai puțin discret din peisaj.
Unii au dat faliment și le-au restituit clienților banii. Alții au dispărut fără urmă și nici măcar website-urile lor nu mai există. Câțiva au fost închiși de oamenii legii, de obicei pentru spălare de bani. În cimitirul fintech-urilor plâng multe buzunare!
Și chiar cele serioase pot avea probleme. În vară, când gigantul financiar german Wirecard și-a declarat insolvența, unele dintre fintech-urile care îi foloseau serviciile au fost nevoite să întrerupă plățile complet și să caute alternative urgente, cu costuri care le-au făcut să se întrebe dacă mai are rost să continue.
Dar până la urmă este destul de greu de stabilit cine-i serios și cine nu până când nu dispare de tot, iar atunci e prea târziu. Nimeni nu e ferit complet de riscul falimentului. Principalul dezavantaj al fintech-urilor este că nu beneficiază de garanția publică de 100.000 de euro a depozitelor, spre deosebire de bănci.
Totuși, mulți vor alege să-și asume riscurile. Un singur lucru e cert - nu strică să ai un astfel de card, în schimbul celor câțiva euro cât înseamnă taxa de emitere. Mai departe, orice bănuț trebuie să te gândești bine dacă chiar e cazul sau nu să ajungă în contul respectiv.
Cum alegi cardul
Modelele de afaceri în domeniu sunt multe și complicate, în funcție de cum preferă fiecare emitent să-și încaseze veniturile.
Sunt însă câteva lucruri simple pe care să le urmărești:
- să nu existe comisioane periodice de întreținere (doar taxa de câțiva euro pentru emiterea cardului)
- să nu existe comisioane la plată sau la încasare în cont (iar comisionul de retragere la bancomat să nu fie prea mare)
- schimbul valutar să se facă la rata interbancară sau foarte aproape (măcar într-un anumit plafon)
Citește cu atenție lista de comisioane! Unele carduri au tot felul de portițe prin care să îți scoată banii din buzunar: cea mai revoltătoare este „taxa de adormire” (dormancy fee), care presupune că dacă nu faci nici o tranzacție timp de câteva luni se aplică un comision substanțial care golește repede tot ce mai găsește prin cont.
De asemenea, unii furnizori oferă diverse servicii suplimentare în schimbul unei taxe de câțiva euro pe lună. Cel mai adesea nu merită banii, dar dacă totuși dintr-un motiv sau altul îi merită te vei lămuri după o vreme de folosire a variantei de bază.
Când să îl folosești
Cea mai bună utilizare pentru un astfel de produs este cea de card secundar, pe care să îl folosești pentru cumpărăturile online de pe site-uri în care nu ai mare încredere sau pentru serviciile recurente de care este posibil să uiți.
Am povestit pe larg despre aceste riscuri în articolul „De ce se tem românii de plata cu cardul și ce trebuie să faci ca să nu rămâi fără bani când plătești online”.
Un alt moment în care e bine să-l ai cu tine este atunci când călătorești în afara țării - pe larg, în aticolul „Cinci trucuri pentru a economisi bani atunci când plătești cu cardul în străinătate”.
Dacă ești în zona euro, poate servi drept card de rezervă, cu câteva sute de euro pe el, pentru situații de urgență - de exemplu o avarie la banca din România fix când trebuie să plătești biletul de întoarcere sau cine știe ce altă situație.
În afara zonei euro, poate să devină chiar cardul principal, pentru că rata de schimb valutar va fi aproape întotdeauna mult mai bună. Dar chiar și atunci, nu uita să transferi banii înapoi pe contul de zi cu zi de îndată ce te întorci în țară.
Când să nu îl folosești
Cea mai mare greșeală posibilă este să ții acolo economii, oricât de mici, pe termen mediu sau lung. Cu cât stau banii mai puțin, cu atât scade riscul să fie prinși de un eveniment neprevăzut.
De asemenea, nici salariul nu este de recomandat să-l încasezi acolo, din același motiv ca mai devreme, poate cu excepția cazului în care pur și simplu nu ai de ales.
Altă situație de care trebuie să te ferești este încasarea unor sume prea mari, asta însemnând cam orice de la 1.000 de euro în sus. Sunt nenumărate cazurile în care banii au fost blocați, iar clienților le-au fost cerute documente justificative.
Fintech-urile sunt obligate să facă asta în virtutea regulamentelor împotriva spălării de bani și a cunoașterii clientelei (când îți vor povesti despre AML sau KYC, asta înseamnă), dar adesea procedura poate dura săptămâni, iar uneori chiar se folosesc de situație pentru a tărăgăna eliberarea banilor la nesfârșit.
* Acesta este un articol din seria Școala de bani, proiect editorial inițiat și susținut de BCR, cu un conținut jurnalistic independent, dedicat economiei moderne, educației financiare și temelor legate de importanța unei conversații echilibrate între actorii economici.
