“Salvamontistii gorjeni alături de reprezentantii Prefecturii, Consiliului Judetean, Sectia Drumuri Nationale Tg.Jiu, Directia Drumuri şi Poduri Craiova în actiune de expertizare a Transalpinei. În urma analizelor efectuate exista premizele ca pana la inceputul lunii iunie , stratul de zăpadă să fie înlăturat în totalitate, elementele de siguranţă şi semnalizare amplasate şi soseaua să fie deschisă circulaţiei”, se arată într-o postare pe Facebook a Salvamont România.

Când se deschide Transalpina

Când se deschide Transalpina

Transalpina face legătura între Transilvania și Oltenia, și se presupune că a fost realizat de către mai multe familii din această zonă, între secolele XVIII – XIX.

Pasul Urdele, cel mai înalt punct al Transalpinei, depășește 2.140 de metri cotând astfel, Drumul Naţional 67C – ca fiind cel mai înalt din țară, dar și din Europa.

Potrivit unor legende locale, drumul a fost construit de fapt de către romanii ce se îndreptau spre Sarmisegetuza și pietruit de către Regele Carol al II lea, de la care a și primit supranumele de ”Drumul Regelui”. Din păcate, drumul a fost dat uitării până în anul 2009 când a fost asfaltat pentru prima dată, iar astfel a devenit a doua cea mai spectaculoasă șosea din România, după Transfăgărășan.

Despre Transalpina se spune că este singurul drum din Europa, unde mașinile ajung până la nori. Cel mai spectaculos aspect al acestui traseu, este însăși natura sălbatică care din fericire nu s-a schimbat deloc în ultimii 8 ani de când această șosea a fost dată practic în folosință.

Citește și: „Transalpina de Apuseni” va fi finanţat cu 44 milioane de euro din fonduri europene

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.