În Republica Moldova, credincioșii vor putea participa de duminică la slujbele religioase în aer liber respectând anumite reguli anunță Mitropoloa Basarabiei, citată de basilica.ro.

Slujbele vor fi ținute afară, lângă lăcașul de cult, cu respectarea distanței de 2 metri între participanți. Aceștia sunt rugați să poarte măști și mănuși de protecție.

Persoanele care s-au întors din străinătate, cele care se află în perioada de carantină sau au simptome de COVID-19 sunt rugate să nu participe la slujbă și să ia legătura cu medicii de familie.

Bisericile vor fi deschise zilnic, iar Mitropolia Basarabiei cere ca în proximitatea acestora să fie să fie amplasarea unei zone de igienizare a mâinilor, iar căile de acces și obiectele cu care intră în contact credincioșii vor fi igienizate.

Mitropolia spune că relaxarea restricțiilor vine ca rod al efortului comun pentru prevenirea, combaterea și tratarea acestui virus, însă îndeamnă în continuare la precauție și responsabilitate:

Ne aflăm cu toții aproape de finalul perioadei Stării de Urgență decretate pe teritoriul R. Moldova în legătură cu situația creată de virusul Covid-19 însă, pericolul infectării încă există printre noi și ne poate afecta oricând pe oricare dintre noi. Să acționăm preventiv pentru a evita pe cât posibil alte îmbolnăviri!

Mitropolitul Petru al Basarabiei.

Orban se gândește la aceeași variantă

Și în România s-ar putea aplica aceeași variantă, potrivit unei declarații făcute joi de premierul Ludovic Orban. “Cel mai probabil, oficierea slujbelor nu se vor face în spații închise, ci în afara bisericilor, în curte. Oricum vine vara și ele se vor putea organiza în bune condiții în afara bisericilor. Sigur, în condițiile de respectare a distanței fizice sanitare, cu portul măștii și cu alte reguli care vor fi impuse.”, a declarat Orban.

Șeful DSU, Raed Arafat, a anunțat joi, la Antena 3, că bisericile nu vor fi deschise pe 15 mai.

„Bisericile nu vor putea fi deschise din 15 mai. Ştiu că pentru oamenii credincioşi e foarte important, dar nu se vor deschide în primul val. Să vedem din al doilea val şi cu ce măsuri. Dar reprezintă una dintre zonele în care merg bătrâni, persoane vulnerabile. Clar acolo va trebui să se ia unele măsuri”, a declarat Raed Arafat.

foto: Hepta

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.