Descoperă cele mai populare destinații europene în circuitul de 7 zile propus de Europa Travel, la tariful accesibil de la 319 euro/persoană, valabil pentru plecarea din 01.09, în limita locurilor disponibile!
Brno și Praga
Capitala Moraviei, Brno este un oraș multicultural și universitar, cu atmosferă liniștită ce amintește de timpurile medievale, care îți va întrece orice așteptare odată ce ai poposit aici. Brno este cunoscut pentru legenda dragonului care spune că la un moment dat orașul a fost stăpânit de această ființă mitologică. Pentru a scăpa de sub teroarea sa, un măcelar curajos a întins o capcană dragonului, în urma căreia ar fi explodat – iar astăzi simbolul dragonului este reprezentat pe cea mai importantă construcție a orașului – Primăria.
Mult mai aglomerat decât Brno este Praga, unul dintre cele mai frumoase orașe medievale din Europa, cu un centru parte din UNESCO și cel mai mare castel medieval din lume înscris în Guinness World Records. Alma Mater, Praga este locul ce l-a dat lumii pe ilustrul Franz Kafka, orașul având un patrimoniu cultural impresionant motiv pentru care se află pe listele oricărui pasionat de artă, literatură sau istorie.
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2019/08/libertatea--circuit-praga-viena--et-26-08-2-1024x441.jpg)
Pierde-te pe străzile labirintice și descoperă grandioasa Catedrală Sfântul Vitus, cel mai mare lăcaș de cult din Cehia, bijuterie a stilului gotic, Turnul cu Ceas Astronomic, tezaurul național unde poți observa marșul incredibil al celor 12 apostoli și Biserica Tyn cu cele două turnuri gotice vizibile din toate punctele orașului. Nu poți pleca din Praga până nu te bucuri de o croazieră pe Vltava pe timp de seară, prilej excelent să admiri celebrul Pod Carol frumos luminat.
Circuitul continuă cu Dresda, un oraș fermecător din landul Saxonia, care a suferit mari distrugeri în timpul celui de-al doilea Război Mondial, dar care a fost refăcut complet. Centrul său istoric este unul dintre cele mai frumoase din Germania, fiind marcat prin Palatul Zwinger, o capodoperă a stilului baroc ce datează din anul 1709. Mai poți vizita aici Biserica Frauenkirche, închinată Fecioarei Maria și Palatul Regal renascentist Residenzschloss.
Viena, orașul valsului
Viena, unul dintre cele mai frumoase și elegante orașe europene te întâmpină cu o atmosferă imperială și numeroase edificii ce vorbesc despre prolifica perioadă a Imperiului Habsburgic. Atracțiile majore ale capitalei Austriei sunt concentrate în jurul Ringului Vienez pe care-l poți descoperi la o plimbare cu caleașca de epocă, un mod foarte bun de a admira amestecul arhitectural al cladirilor ce jonglează între stilul medieval, baroc și până la expresionismul jugendstilului.
Pentru o perioadă de 7 secole, Imperiul Habsburgic a fost condus din Palatul Hofburg, un complex grandios în stil gotic ce ocupă 240.000 metri pătrați ce dispune de 2600 de saloane decorate cu opere de artă baroce. În topul celor mai somptuoase palate din Europa se află Palatul Schönbrunn, remarcabil prin caracteristicile sale rococo și baroce, fiind descris ca fiind Versailles-ul Austriei motiv pentru care face parte din patrimoniul UNESCO.
Sufletul Vienei este reprezentat de Catedrala Sfântul Ștefan, un edificiu realizat în stil gotic cu influențe romanice, marcată printr-un turn cu mozaicuri înalt de 137 metri, de unde orașul se vede în toată splendoarea sa.
Nu poți părăsi Viena până nu evadezi câteva momente la shopping, orașul fiind gazda a numeroase magazine de lux sau de tip outlet cele mai multe dintre ele aflate pe celebra Stradă Mariahilferstrasse.
Circuitul de la Europa Travel se încheie cu un tur al Budapestei, orașul de pe malurile Dunării supranumit Parisul Estului, unde vei face o croazieră și vei surprinde panoramele memorabile spre Podul cu Lanțuri, Palatul Parlamentului și Bastionul Pescarilor.
de Mădălina Isar
Sursa foto: pixabay.com
Oferte Circuit Praga-Viena – tarife de la 319 euro/persoana, 6 nopti de cazare cu mic dejun la hoteluri de 2*-4*, transport autocar, ghid. *Bonus: excursie la la Castelul Konopiste si croaziera pe Dunare la Budapesta. Detalii pe www.europatravel.ro, call center 021-9407.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f1410c1d6a6b824dee352b8518912edc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a7243cca37802d6cd4c3e23ad944da76.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_4af4222442fe10e188cb8af4bfe72d25.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_d58fe1297aa93e77d8e2102a121fc909.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_3d56edd2b3001dd003aeb8363fc62534.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_0c491f402d1f3db96545a36adc3c1434.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_af8bc36e6ec455f95861a8c8747aa862.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_f6d8299d74dbfb283527d27b30ef0565.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_2dc662106ae0fd2996003075f7b5dc72.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_027bc5e0884cd5f20401d1f653addb72.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_a22b1443b905f56da42292528d1fd6ce.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_54a945b7bcc4a42d382684dd041848ec.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_5cb06e43a186f695d1c40c1e289e4b5e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_d5e3f8ab9426a389875bbd2e60fdaafd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_b766093f9bc411b49cee1fc8f5e911af.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_b346ce03f60e8279c7d460153c1a5d96.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_7f0b16ebab2b1809b31ac690110ef3c9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_bddf343460099a541b2bbadcbd896d09.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_2b0b0d6a5c157124cf837250547e03ca.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_745d5002766da97c45b2f3399408edbb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_0ad8965ca4c8a6bcad7cefb877c92b78.webp)
Politic
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_44d867c5699b60885e9acc72bfea85aa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_c21a58d42187314f9378ef6f7fdc2b4a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_082288d6afe7b45890f976d0f3ac9623.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2019/08/libertatea--circuit-praga-viena--et-26-08-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_c34be7f2948651005e925f46198f0cc2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_0a3a2d473c1b3c3debcf54988c121712.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/07/ploaie-torentiala-e1776516548941.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cnas.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_8ce43bdb36ce696752bba1db10ab1739.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_4ca2a90a6843f260d687d82e63902556.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/marian-godina-in-exil.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/gheorghe-turda-si-saveta-bogdan.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_6248df911a5c642265b899d04e8fdb8d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_cd6ce7149070819a8a9e80b076909123.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_3a65ef23db354ac092f7c2c1b42705e9.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_246042b34857f66661de2bdd7c770f01.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/motreanu-bolojan-pnl-e1776464834437.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/ilie-bolojan-a-avertizat-psd-si-a-amenintat-cu-ruperea-coalitiei-daca-sorin-grindeanu-depune-amendamente-la-buget-e1773586453373.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ep3---andreea-nechita.png)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/turn-apa-vanzare-germania.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/femeie-spala-vase-chiuveta-bucatarie.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cea-mai-sanatoasa-cereala-din-lume-pe-care-aproape-nimeni-nu-o-mananca-desi-este-buna-pentru-inima-si-oase-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/horoscop-18-aprilie-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/avion-boom-sonic.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ceai-de-dafin.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2015/04/pastele-blajinilor.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cirese.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/diana-buzoianu-a-anuntat-reguli-noi-pentru-iazurile-piscicole-avem-cratere-cu-apa-si-oamenii-au-murit-inotand-acolo-2-e1776508077450.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/gravida.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/prognoza-meteo-vreme-19-aprilie-2026-e1776501640160.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/07/vaccin-copil.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ilie-bolojan-george-simion-hepta8248545-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cel-mai-bun-prieten-shutterstock684415648-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/sorin-grindeanu-ilie-bolojan-shutterstock2672892819-copy.jpg)