Meditații de partid. „Caravana educației” sau cum încearcă PSD să transforme problemele din învățământ în voturi. Expert: „E campanie camuflată”

 8 comentarii

În plină grevă a profesorilor și cu o lună înaintea Evaluării Naționale, un autocar inscripționat cu însemnele PSD și TSD străbate județele României pentru a le oferi elevilor meditații gratuite. Unii copii primesc la final diplome și pungi. Ei sunt încurajați că partidul „le asigură drumul către reușită”.

„Dacă vrei să urci în caravana noastră, n-ai nevoie de bilet. Îți asigurăm noi drumul către reușita la Evaluarea Națională”, sună un mesaj promovat de Tineretul Social-Democrat pe 7 mai 2023, după o acțiune în Buzău, județul din care provine Marcel Ciolacu, președintele PSD.

Promoția e variată și nu lipsesc tonalități regionale: „Foaie verde maghiran, măi/ M-a făcut mama oltean, măi/ La Caravana educației mă pregătesc/ Examenul să-l dovedesc, măi Leano”.

TSD caută să vorbească pe limba noii generații, ținând cont de faptul că oferta partidului se adresează tinerilor care se pregătesc pentru Evaluarea Națională, minori de 13-14 ani. Mulți vor vota deja la alegerile din 2028.

„Cât ai spune Hatz, Johnule, ajungem și în județul tău! Keep an eye on us (asta ca să te ajutăm și la engleză)”, postează partidul.

„I see reeed! Reeed! Ooo, reeed! Cam așa a cântat tot orașul Mizil când a auzit că a ajuns Caravana Educației TSD în județul Prahova”, este un alt anunț al partidului.

Arhiva foto

Zece meditații gratuite la matematică și limba română

„Caravana educației” a fost lansată de Tineretul Social Democrat (TSD) pe 2 mai și se va încheia de Ziua Copilului, la 1 iunie. Aflată la a doua ediție, caravana va ajunge în 36 de județe, potrivit organizatorilor. Examenele la Evaluarea Națională vor avea loc în perioada 19-22 iunie 2023. 

Partidul oferă 10 meditații gratuite la matematică și limba română pentru elevii din clasa a VIII-a, care se pregătesc pentru Evaluarea Națională. Examenele sunt programate în perioada 19-22 iunie.

Prima ședință de meditație are loc într-un cadru atipic: un autocar închiriat de TSD, pe care apare însă și sigla PSD. Profesorii sunt voluntari, dar unii sunt membri de partid.

Pentru a se înscrie, părinții trebuie să acceseze site-ul dedicat „Caravanei educației”. Cele mai multe acțiuni au loc în mediul rural sau în urbanul mic.

„Nu avem nevoie de autorizare de la Ministerul Educației, nu desfășurăm caravana în școli, ci în spații neutre. O lecție se desfășoară în autocar, iar multe cadre didactice sunt din PSD, sunt voluntari”, a declarat pentru Libertatea președintele TSD, Mihai Ghigiu.

Sursa de finanțare pentru închirierea și colantarea autocarului în culorile PSD nu este subvenția de la buget, spune Ghigiu, ci este plătită din cotizațiile adunate de la membrii de partid.

Profesorii PSD nu fac grevă în caravană

Dacă la nivel național, mulți profesori au intrat în grevă, caravana PSD nu a întâmpinat probleme în acest sens, iar cadrele de partid au continuat să ofere meditații.

„Nu am primit semnale că ar fi probleme. Meditațiile se fac în extratimp, nu au legătură cu activitatea didactică”, a subliniat președintele TSD.

Diplome și pungi

În autocarul de partid, copiii primesc mape roșii marcate cu PSD și TSD, iar la final, în anumite județe s-au dat diplome și chiar pungi pentru acasă. Aceste lucruri pot să fie observate în pozele publicate pe pagina de Facebook a TSD România.

„Fiecare județ s-a organizat cum a considerat. Noi, la nivel național, am asigurat doar cadrul general proiectului”, a explicat Mihai Ghigiu.

Președintele TSD a negat că acțiunea ar avea vreo latură politică și a spus că sunt doar pregătiri pentru examenul de Evaluare Națională.

„Nu există nicio discuție politică, insist. Nu e nimeni obligat să vină”, a subliniat liderul tinerilor social-democrați.

Asta chiar dacă, după cum a recunoscut el, unele sesiuni de meditații se desfășoară în sediile de partid sau în spații închiriate de PSD.

Arhiva foto

Orice acțiune prin care copiii pot să fie sprijiniți este binevenită. Peste tot în lume, anumiți copii au nevoie de un sprijin suplimentar. Se întâmplă peste tot în lume. Colegii din Portugalia fac la fel meditații.

Politicienii PSD apar alături de elevii care au primit meditații gratuite, dar și lângă părinți sau profesori

Acțiunea de meditații în care factorul politic nu este implicat este contrazisă chiar de propriile postări ale TSD. De exemplu, senatorul PSD Robert Cazanciuc descrie pe Facebook cum a ținut un discurs tinerilor prezenți în „Caravana educației”. Evenimentul s-a produs pe 16 mai, în comuna Vărăști, județul Giurgiu.

Arhiva foto

„Caravana educației a ajuns duminică, la Vărăști, în Giurgiu, într-o deplasare organizată de Tineretul Social Democrat. A fost din nou un prilej să am dialoguri pline de substanță cu profesori și elevi despre viitorul sistemului de învățământ, mai ales despre legile educației. I-am îndemnat pe adolescenții pe care i-am întâlnit să viseze, să năzuiască, să cuteze. Și să-și urmeze visurile”, este postarea făcută chiar de senatorul PSD.

Președintele PSD Vaslui: „De ce să nu credem că sunt tineri care au deja o orientare politică?”

În multe postări ale TSD, pe lângă cadrele din autocarul special, în care apar profesori și elevi, există mai multe fotografii cu părinții copiilor și oameni politici.

Într-o astfel de ipostază îl putem observa și pe președintele Consiliului Județean Vaslui, Dumitru Buzatu. Fotografia este datată 8 mai 2023, în comuna Zorleni, din județul Vaslui.

Arhiva foto

„Vrem să îi sensibilizăm pe tineri în legătură cu participarea la cursurile școlare. În poze sunt părinții copiilor, mai sunt și câțiva adulți, cei care susțin programul”, a afirmat Buzatu pentru Libertatea.

Liderul PSD Vaslui recunoaște că unele cadre didactice au carnet de partid, dar spune că nu există o componentă politică prea accentuată a caravanei.

„Acum o să mă acuze că e de la PSD? Dacă ăstora de la PSD le-a venit ideea, e mai bine să nu fac nimic? Nu luăm tinerii, îi arestăm și îi băgăm la cursuri. Îi invităm și, dacă vin, de ce să nu credem că sunt tineri care au deja o orientare politică? Aș vrea să facă și PNL, și USR caravane în care să îi convingă pe oameni să meargă la școală”, a spus Dumitru Buzatu.

Pe 5 mai 2023, Felix Stroe, președintele PSD Constanța, s-a fotografiat alături de 40-50 de persoane, părinți, elevi, profesori prezenți la „Caravana educației”. 

Arhiva foto

Imagini similare cu politicieni social-democrați alături de elevi și părinți se regăsesc în mai multe județe din România.

Expert în procese electorale: „Este campanie camuflată și un indicator al eșecului din educație”

Septimius Pârvu, specialist în bună guvernare și procese electorale la Expert Forum, crede că rolul partidelor este de a face educație civică, dar nu în acest stil.

„Mi se pare că e campanie camuflată. E o caravană a educației, dar ai sigla PSD peste tot, pe autocar, pe mape, mai dai și pachețele. Vorbim de o campanie mascată. E problematic dacă e o campanie politică. Cum separăm lucrurile între educație și politică dacă toate materialele sunt marcate cu tentă electorală? Dacă mai apar și lideri locali și profesorii sunt membri de partid, sunt resurse de partid”, a declarat Septimius Pârvu pentru Libertatea.

El a precizat că este o campanie „cam imorală”, mai ales că unele meditații se desfășoară în sediile PSD.

Nu știu dacă e rolul unui partid să facă meditații în sediul de partid cu profesori de partid. Poate recunosc că e o problemă în sistem și că este nevoie de meditații? Poate recunosc că miniștrii educației nu au performat? E un indicator al acestui eșec în privința sistemului de educație.

AUR face o caravană medicală la concurență cu caravana PSD

Alianța pentru Unirea Românilor a anunțat, în decembrie 2022, că va iniția o caravană medicală. Pentru achiziția a trei autospeciale, partidul condus de George Simion a utilizat pentru prima dată de când este partid parlamentar banii din subvenție.

Liderul AUR a prezentat deja cum vor arăta autospecialele care vor face parte din caravana medicală.

Constantin Rada, director în AEP, instituția care controlează finanțarea partidelor, a declarat pentru Libertatea, în ianuarie 2023, că achiziția de aparatură medicală din banii de subvenție este ilegală.

Din acest motiv, AUR a cumpărat aparatura medicală cu banii din cotizații și donații și a cerut Direcției de Sănătate Publică să autorizeze caravana. Solicitarea nu a fost făcută direct, ci prin intermediul unui ONG condus de un deputat AUR.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (8)
  • Avatar comentarii

    Doar_eu. 29.05.2023, 12:11

    Gunoaie! Ca intotdeauna, nu fac nimic fara un castig imediat. Nimic pentru tara, totul pentru ei. Si au pretentia sa fie numiti "cadre didactice"...

  • Avatar comentarii

    Vrajitoarea 29.05.2023, 12:18

    Părerea mea este că educația, sănătatea, justiția nu ar trebui politizate. Competența ar trebui să primeze!!!!!! , ...dar ce știu eu ???!!! Părerea mea !!!

  • Avatar comentarii

    nasty1 29.05.2023, 12:23

    Hotii din PSD fac niste caravane electorale inutile, in care se mimeaza scoala (dar in care sigur nu se prinde nimic de elevi), iar fratii lor extremisti de la AUR fac tot niste caravane in care se mimeaza la fel de electoral servicii medicale/consultatii date in microbuze. Intr-o tara normala (cum nu este Romania), lectiile se tin in scoli ingrite, dotate, fara buda in fundul curtii, cu dascali platiti bine, iar partea de sanatate revine spitalelor, la fel de bine utilate si cu personal medical mulumit financiar. Cum in ultimii 33 de ani in Romania s-a furat en-gros, acum e momentul populismelor ieftine, cu caravane scolare si medicale.

  • Avatar comentarii

    User Șters 29.05.2023, 13:55

    Îți trebuie jumătate de creier și 0,5 secunde sa îți dai seama ce stupizenie e asta. Ce fel de meditație sa dai într-o rulotă? Când și cum și unde? Și câți copiii? Haha sa stai o ora cu un elev sa verifici cat știe și după sa fii atent sa ii explici pentru doar ce nu știe el? Sau la îngrămădeală? Bănuiesc că găleată și uleiul tot se dau, dar sub alte forme

  • Avatar comentarii

    pikpik 29.05.2023, 15:52

    Pårintii elevilor primesc o sapcå PSD si 1 litru de ulei, copiii lor primesc Invåtåmant mimat, o dulce amågire, ei sunt oricum varzå, cei mai multi Analfabeti in frunte cu "profesorii" lor, nu mai vezi prea multi profesori cum erau candva.

ALTE ȘTIRI
Poliția a declanșat mecanismul „Alertă răpire copil”. Poză cu o fată minoră și datele ei de identificare
9 oct.
Alertă răpire copil în Teleorman, după ce o fată de 12 ani ar fi fost urcată forțat într-un autoturism de către trei persoane
Fostul secretar general adjunct al Guvernului Bolojan, Cristina Trăilă (PNL), a devenit inculpată în dosarul lui Fănel Bogos. Foto: Inquam Photos / George Călin
9 oct.
Cristina Trăilă (PNL) a devenit inculpată în dosarul lui Fănel Bogos. Ce a spus fostul secretar general adjunct al premierului Bolojan după audierea la DNA
MONDEN
Cheherezade Okotaka la Vocea României 2026 | sursa foto: PRO TV
9 oct.
Actrița care a apărut în serialul „Wednesday” de pe Netflix a urcat pe scena de la Vocea României 2026: „Am fost aleasă de Tim Burton”
Miruna Nacu și Robert Iosifescu la Vocea României 2026 | sursa foto: PRO TV
9 oct.
Robert Iosifescu și Miruna Nacu, surpriză la Vocea României 2026! S-au îndrăgostit în studio și au mers împreună la PRO TV
POLITIC
Cătălin Predoiu
9 oct.
Cătălin Predoiu, atac la liderii politici din România: „Trebuie să treacă dincolo de stereotipul PNRR și gestiunea de costuri”
Președintele Nicușor Dan a anunțat pe 5 octombrie că l-a desemnat pe Luca Niculescu să formeze un Guvern. Foto: presidency.ro
9 oct.
Luca Niculescu a povestit culisele nominalizării ca premier de către Nicușor Dan: „Nu au fost discuții lungi. Când președintele îți solicită, n-ai cum să refuzi”
Ultimele știri
9 oct.
Ce s-a întâmplat la Vocea României 2026 când pe scenă a apărut Maya Giotea, tânăra care a primit Golden Buzz la „Britain's Got Talent”: „Nu mai cânt piesa asta niciodată”
9 oct.
Ilie Bolojan i-a răspuns lui Sorin Grindeanu, care ceruse un guvern PSD-PNL-UDMR
9 oct.
Când ar trebui, de fapt, să speli rufele la 90 de grade. Greșeala pe care o fac mulți oameni și care le poate deteriora hainele
9 oct.
Cutremur puternic cu magnitudinea 7,6 în Panama. A fost emisă alertă de tsunami pentru mai multe țări din America Latină
TRENDING
9 oct.
Colosul german Rheinmetall cumpără Șantierul Naval Mangalia cu 138 de milioane de euro. Ce nave militare vor fi construite pe litoral
9 oct.
Jurista Navi Pillay a câștigat Premiul Nobel pentru Pace în 2026, dar Comitetul nu a reușit să ia legătura cu ea
9 oct.
Prognoza iernii 2026-2027 în Europa s-a schimbat: datele din octombrie arată un semnal neobișnuit pentru vortexul polar
9 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
Aeroportul din Madrid. Imagine cu caracter ilustrativ Foto: Profimedia
9 oct.
Cele mai bune cinci aeroporturi din lume, în viziunea stewardeselor și a piloților. Unul dintre terminalele din top are șemineu și balansoare
horoscopul zilei de astăzi 10 octombrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
9 oct.
Horoscop 10 octombrie 2026. Fecioarele au șansa de a vedea luminița de la capătul tunelului și de a înțelege că există rezolvare
targ-craciun-laminor-2024-eli-driu
9 oct.
Târgurile de Crăciun și-au anunțat datele pentru iarna 2026. Orașele care fură startul în noiembrie și unde se închid primele
Un cuplu este surprins din spate, mergând mână în mână pe o plajă liniștită, în timp ce valurile blânde se sparg pe țărm, pe fundalul unui apus de soare plin de culori
9 oct.
Grecia a fost desemnată cea mai populară destinație din lume pentru luna de miere în 2027, depășind Bali și Maldive
Poziții de yoga pentru începători
9 oct.
O nouă analiză dezvăluie noile tendințe în turism pentru 2027: trasee istorice inspirate de filme, detoxifiere digitală și vacanțe axate pe fitness
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
8 oct.
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Murături în saramură
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
Se încearcă prinderea unui șarpe care se află într-o cadă, în baie
9 oct.
Descoperire șocantă într-o locuință din Medgidia: O mamă a găsit un șarpe în cadă, în timp ce se pregătea să îi facă baie copilului
Polițiștii din Satu Mare, obligați să cântărească lemnele de foc din sobe.Sursă foto: Facebook/ Sindicatul Europol.
9 oct.
Polițiștii din Satu Mare, obligați să cântărească zilnic lemnele pe care le ard în sobe: „Nu e mai ușor să calculeze cenușa?”
Fluviul Dunărea curgând la un debit mult mai mic, malurile apei sunt înconjurate de nisip
9 oct.
Trafic blocat pe Dunăre, la Capidava: O navă a eșuat după ce a ignorat limita de pescaj. A fost trimisă draga Parma
3 din 4 femei din mediul urban au o rutină de îngrijire a pielii. Foto: magnific.com
Analiză
9 oct.
Femeile pun preț pe eficiență, nu pe etichetă: ce arată cel mai nou studiu despre cumpărăturile de beauty
Nicușor Dan, președintele României
9 oct.
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
9 oct.
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...