Stabilite în 1950 la New York, două femei din medii foarte diferite se regăsesc în chinurile sufleteşti ale dragostei. Întrucât normele convenționale ale timpului sunt o provocare pentru atracția lor de necontestat, o poveste sinceră ia naştere pentru a scoate la iveală rezistența inimii în fața schimbării.

O tânără de vreo 20 de ani, Therese Belivet (Rooney Mara), vânzătoare într-un magazin din Manhattan, visează la o viață mai împlinită când, în viaţa ei, apare Carol (Cate Blanchett), o femeie atrăgătoare prinsă într-un mariaj fără dragoste, de convenienţă. Între ele se produce o legătură imediată, ca o scânteie, ceea ce face ca inocența primei lor întâlniri să se stingă și legătura lor să se adâncească.

În regia lui Todd Haynes și scris de Phyllis Nagy, CAROL vorbește despre natura in transformare a personajelor în cadrul genului de film călătorie. Într-o adaptare a romanului inspirațional al Patriciei Highsmith, The Price of Salt (Preţul sării), și cu prestații actoricești impresionante, de la o distribuţie cu Cate Blanchett, Rooney Mara, Sarah Paulson, Kyle Chandler, Jake Lacy și Cory Michael Smith – CAROL amintește publicului că dorința este de multe ori exprimată în absenţa bucuriei personale.

De ce Tudor Duma zis „Maru”, dealerul de droguri al lui Vlad Pascu, a fost pedepsit cu indulgență de instanța de fond: „A vândut doar canabis, o substanță care nu e greu de procurat”
Recomandări
De ce Tudor Duma zis „Maru”, dealerul de droguri al lui Vlad Pascu, a fost pedepsit cu indulgență de instanța de fond: „A vândut doar canabis, o substanță care nu e greu de procurat”

CAROL descrie în mod impresionant perioada de tranziție a anilor 1950, de după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial. America este marcată de sentimente de paranoia și, în acelaşi timp, de optimism. Pe măsură ce anii postbelici vesteau prin multe voci schimbarea, autoarea de romane polițiste, în vârstă de 28 de ani, Patricia Highsmith, scria cel de-al doilea roman al său, The Price of Salt (Preţul sării), despre o atracție neverosimilă și relaţia de dragoste dintre două femei din New York City – Therese Belivet şi Carol Aird. Publicat în 1952, candoarea sexuală explorată în cuvintele lui Highsmith a făcut din această carte una dintre piesele inspiraționale ale literaturii publicate la acea epocă.

Carol__851x315

Scriitoarea nominalizată la premiile Emmy, Phyllis Nagy (Doamna Harris), a adaptat scenariul după romanul original al lui Highsmith, iar regizorul Todd Haynes a adus povestea lui CAROL la viață pentru publicul actual.

Producătoarea Elizabeth Karlsen a văzut o adaptare frumoasă în scenariul lui Nagy căci aceasta a simțit „că era pur şi simplu o operă rafinată”. Asociate cu regia lui Haynes, rolurile curajoase şi fără frică ale lui Carol și Therese subliniază sentimentul temelor filmului. Multiplele fețe ale dragostei evoluează din durere, atunci când personajele găsesc curajul de a fi ceea ce vor să fie, în ciuda teritoriului neexplorat.

Fabrică de pașapoarte românești falsificate, descoperită la Kiev. Cât costa documentul fictiv
Recomandări
Fabrică de pașapoarte românești falsificate, descoperită la Kiev. Cât costa documentul fictiv

„CAROL urmărește povestea neașteptată de dragoste dintre două femei de vârste diferite și din medii sociale diferite”, spunea Haynes. „O tânără de vreo 20 de ani, Therese, se îmbarcă pe vaporul vieții când o întâlnește pe Carol Aird, o femeie atrăgătoare, mai în vârstă, care are o fiică și este la începutul unui divorț. Pe măsură ce aceste două femei se îndrăgostesc nebuneşte una de cealaltă, încep să se confrunte cu conflictele pe care le provoacă atracția lor.” Haynes a dorit să sublinieze aspectul iubirii neprevăzute, căci atât Therese cât şi Carol se zbat să înțeleagă semnele și semnalele care le ghidează emoțiile.

Filmul portretizează un moment unic în istoria în care societatea „urma o cale prescrisă”, spunea Haynes. Carol își dă seama cât de neîndeplinită se simte în căsătoria cu Harge, un investitor bogat. Pe fondul nesiguranței lui Carol, personajul Theresei apare într-o stare similară de confuzie, cu un iubit devotat pe nume Richard alături de ea. O schimbare de paradigmă de relații prescriptive îşi croiește rapid drumul în intrigă.

Hărăzită să joace personaje complexe frământate de secrete, Blanchett recunoaşte că este un „deliciu să interpretezi” asemenea roluri ca actriță. „Consider că darul de a juca într-o producţie bazată pe un roman al Patriciei Highsmith este acela că viața interioară a personajelor este atât de bogată – este o maestră la a interpreta personaje care recunosc, într-un fel, că fiecare adult are un secret.” Jucând anterior într-o adaptare a lui Highsmith, în The Talented Mr. Ripley (Talentatul domn Ripley), Blanchett era familiarizată profunzimea personajului pe care trebuia să îl interpreteze în acest nou rol.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Știrileprotv.ro
Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Elena Lasconi a spus cu ce se ocupă soțul ei și ce salariu primește pe lună. Detaliile care nu se știau înainte de primul tur
Viva.ro
Elena Lasconi a spus cu ce se ocupă soțul ei și ce salariu primește pe lună. Detaliile care nu se știau înainte de primul tur
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ion Țiriac a fost detronat! Forbes a dezvăluit cine este noul lider în topul celor mai bogați români
FANATIK.RO
Ion Țiriac a fost detronat! Forbes a dezvăluit cine este noul lider în topul celor mai bogați români
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Elle.ro
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Unica.ro
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Un influencer de pe TikTok care l-a susţinut pe Georgescu regretă decizia: "Am fost un prost. Am fost folosit precum un câine"
Observatornews.ro
Un influencer de pe TikTok care l-a susţinut pe Georgescu regretă decizia: "Am fost un prost. Am fost folosit precum un câine"
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor
HOROSCOP
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI