Nimeni nu era în imobil când au izbucnit flăcările, dar părinţii artistei, care erau plecaţi de acasă, sunt în stare de şoc şi au avut nevoie de îngrijiri medicale, a informat Mediafax.

Potrivit ISU Olt, incendiul a cuprins acoperişul clădirii cu etaj din localitatea Curtişoara.

Pompierii intervin la faţa locului cu trei autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autospecială pentru intervenţie şi salvare la înălţime şi un echipaj SMURD.

Gheorghe Gănescu, primarul comunei Curtişoara, a declarat că părinţii artistei sunt în stare de şoc şi au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Potrivit edilului, artista avea în casă o colecţie impresionantă de costume populare autentice, care au fost puse în pericol de foc.

„Ea fiind artistă, colecţíona mereu costume. Are vreo 60-70 de costume. Nu se ştie care e situaţia în casă. A ars mansarda. Pompierii au localizat, iar acum sunt spre final.

Nu era nimeni acasă. Părinţii erau plecaţi. Sunt în stare de şoc. A venit SMURD-ul şi au primit îngrijiri”, a spus Gheorghe Gănescu.

Potrivit unor surse locale, focul ar fi izbucnit la centrala termică a locuinţei. Cântăreaţa Emilia Dorobanţu ar fi plecată în străinătate, unde ar fi petrecut sărbătorile de iarnă, potrivit aceloraşi surse.


Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.