Cătălin Măruţă: „Andra m-a convins să le spun părinţilor, în fiecare zi, că-i iubesc”

„Părinţii noştri ne iubesc şi ştiu că îi iubim. Şi noi cunoaştem această reciprocitate, şi noi ştim ceea ce ştiu ei. Dar, culmea, toată certitudinea asta ne face să luăm lucrurile mai uşor, să tăcem când ar trebui să vorbim. În vacanţa trecută, am învăţat de la Andra, atât eu cât şi prietenii noştri, să spunem părinţilor: „te iubesc”. Ea făcea zilnic lucrul ăsta, iar după câteva dezbateri, ne-a convins şi pe noi… Aşa că vă întreb şi eu pe voi: când le-aţi spus ultima oară părinţilor voştri „te iubesc, mamă, te iubesc, tată”? Scuza pe care ne-o oferim nouă în primul rând e că părinţii ştiu. Şi totuşi, e foarte important să audă asta de la noi, să afle adevărul ăsta din glasul nostru, nu din intuiţia lor sau din gesturile noastre. Pentru părinţii noştri, aceste două vorbe înseamnă mai mult decât tot sprijinul nostru, mai mult decât toate politeţurile noastre.

„Mamă, te iubesc! Tată, te iubesc!”. Sunt cuvinte care ne trec prin gând zilnic, dar uităm să le rostim, ne luăm cu altele şi omitem faptul că părinţii trăiesc numai şi numai pentru noi. Oricât am fi de departe, de fiecare dată când se aşază la masă, se întreabă dacă noi avem ce mânca. Fie şi dacă noi câştigăm de zece ori mai bine decât ei, ne întreabă, de fiecare dată, „Ai bani? Vrei să-ţi dau?”. Chiar dacă avem 30 de ani şi ne purtăm singuri de grijă, cea mai mare grijă tot părinţii noştri ne-o poartă. De câte ori plecăm cu maşina la drum lung, mama şi tata nu pun geană pe geană până nu ne ştiu ajunşi la destinaţie. Întreaga lor viaţă suntem noi. Din profesia de părinte, nu ieşi niciodată la pensie. Şi atunci, de ce ar fi aşa de greu, să le spunem cât înseamnă ei pentru noi, cât îi iubim? Măcar din când în când, la sărbători sau zile speciale, măcar atunci când le dăruim ceva şi, în loc de „tradiţionalele urări de sănătate”, putem să le spunem „te iubesc” „, scris Măruţă pe blogul personal.

Urmărește-ne pe Google News