Ministrul Justiției a anunțat joi că permisia de o zi primită de Liviu Dragnea a fost acordată regulamentar.

Cătălin Predoiu a declarat, însă, că a dispus un control suplimentar la Rahova și la nivelul ANP, vizând toate permisiile date deținuților.

„Nota de informare elaborată de conducerea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor privind acordarea unei permisii cetăţeanului Liviu Dragnea, aflat în executarea unei pedepse privative de libertate la Penitenciarul Rahova, conchide că această permisie a fost acordată regulamentar”, a precizat Predoiu.

Liviu Dragnea a fost eliberat din închisoare în data de 31 octombrie, pentru o zi, ca urmare a unei decizii a conducerii Penitenciarului Rahova. A doua zi, fostul lider PSD s-a întors în detenție.

Cererea a fost avizată mai întâi de o comisie specială, apoi semnată de directorul penitenciarului.

Decizia de a-l elibera pe Liviu Dragnea a fost luată de conducerea Penitenciarului Rahova, după ce a mai existat o astfel de decizie, de ziua sa de naștere (28 octombrie), care a fost anulată ulterior.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații