Câți kilometri din Autostrada A7 se deschid în 2026? Un fost secretar de stat avertizează: „Rezultatul când statul își pune ouăle într-un singur coș”

 2 comentarii
Autostradă din A7 în care apare indicatorul spre Siret și Suceava tăiat

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) și-a propus pentru anul 2026 darea în exploatare a aproximativ 125 de kilometri noi pe Autostrada Moldovei A7 și finalizarea integrală a traseului până la Pașcani.

Cei 46 de kilometri ai sectorului Focșani - Bacău vor fi inaugurați cu certitudine în august 2026

Autoritățile au mizat pe deschiderea tuturor tronsoanelor rămase între Adjud, Bacău și Pașcani. Planul includea finalizarea integrală a loturilor dintre Domnești Târg și Bacău, precum și darea în folosință a celor trei loturi dintre Săucești și Pașcani, astfel încât toate proiectele finanțate prin PNRR pe această arteră să fie recepționate la timp. Lucrările sunt realizate de grupul UMB.

Situația pe teren arată totuși diferit la data de 10 august 2026. Pe sectorul Focșani - Bacău urmează să se deschidă traficul pe aproximativ 46 de kilometri, de la Adjud până la Bacău/Săucești, până la 31 august, pentru a îndeplini jalonul PNRR. În schimb, pentru sectorul Bacău-Pașcani, situația rămâne incertă.

Adrian Covăsnianu, fost secretar de stat în cadrul Ministerului Transporturilor și cofondator al asociației „Moldova vrea Autostradă”, a explicat, pe Facebook, câți kilometri din A7 urmează să fie dați în exploatare în acest an.

„Lotul 2, Domnești Târg-Răcăciuni (38,78 km), cu ordin de începere a lucrărilor în mai 2023, a fost deschis parțial în decembrie 2025, pe segmentul Domnești Târg-Adjud (Nord), în lungime de 14,4 km. Au rămas nedeschiși 24,4 km până la Răcăciuni. Autoritățile anunță că inaugurarea ar urma să vină «la pachet», în august 2026, cu lotul vecin Răcăciuni-Bacău (21,5 km), și acesta afectat de 9 luni de întârziere”, a precizat luni, 10 august, Adrian Covăsnianu.

„O șansă să avem «ceva» de la Bacău la Săbăoani până la finele anului”

În ceea ce privește sectorul de după Bacău, până la Pașcani, fostul secretar de stat menționează că „situația este și mai incertă”.

Menționăm că tronsonul dintre Bacău și Pașcani are o lungime totală de 77,39 de kilometri și este divizat în trei loturi de execuție. Lotul 1 se desfășoară între Săucești/Bacău și Trifești, pe o lungime de 30,3 kilometri. Lotul 2 continuă de la Trifești până la Gherăești/Mircești, având o lungime de 18,99 de kilometri. Lotul 3 face legătura între Mircești și Pașcani, pe o distanță de 28,09 kilometri.

Despre aceste loturi, Covăsnianu avertizează că „au termene de dare în exploatare care au început să «alunece» spre 2027”.

„Ar fi o șansă să avem «ceva» de la Bacău la Săbăoani până la finele anului curent. La ritmul actual, devine tot mai clar că A7 nu va ajunge în județul Iași în 2026”, a mai adăugat el.

Adrian Covăsnianu atrate atenția că legătura până la Pașcani se poate amâna chiar „spre finalul anului 2027”.

Amintim că loturile dintre Bacău și Pașcani trebuie să atingă un progres financiar de 80-90% până la 31 august 2026 pentru a îndeplini jalonul asumat în fața Comisiei Europene, în cadrul componentei de împrumut din PNRR. Țintele stabilite sunt de progres financiar, nu de recepția lucrărilor finalizate, ca în cazul loturilor Adjud-Bacău.

„Acesta este rezultatul când statul român își pune ouăle într-un singur coș”

Fostul secretar de stat mai precizează că „povestea se repetă și pe A8, la lotul Leghin - Moțca”, construit tot de grupul UMB. Este vorba despre lotul 3 al secțiunii Târgu Mureș - Târgu Neamț din Autostrada Unirii (A8), cu o lungime de 29,91 kilometri.

„Aici s-a ratat finanțarea prin PNRR, iar ținta inițială de finalizare, august 2026, este acum depășită. Și acest lot «alunecă» spre 2027, chiar 2028”, a spus el.

Prin urmare, Adrian Covăsnianu subliniază faptul că autostrăzile „A7 și A8 se dovedesc a fi extrem de «alunecoase»”, făcând referire la faptul că finalizarea unor tronsoane ar putea fi amânate și pe parcursul anului viitor, deși autoritățile estimaseră că ele vor fi gata în 2026.

„Acesta este rezultatul când statul român își pune ouăle într-un singur coș”, a concluzionat el, criticând decizia autorităților de a atribui aproape toate contractele majore de autostradă din Moldova unui singur constructor - grupul UMB.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (2)
  • Avatar comentarii

    vasy781 14.08.2026, 13:02

    Sunt mai multe lucruri inexacte sau false. Bacau-Pascani nu are deloc o situatie incerta. Se va deschide cel mai tarziu la 31 dec 2026. In plus alegerea UMB a reiesit din licitatii - nu pentru ca cineva de la minister a decis intr-un fel sau altul, dnul fost secretar de stat e clar rauvoitor. Si chiar nu are dreptate: tinand cont de restrictiile de timp si presiunea cu PNRR-ul alegerea UMB (ca cea mai puternica firma care construieste autostrazi in Romania) a fost chiar buna. Cu toate ca exista intarzieri - ele nu sunt dramatice si nu sunt legate decat partial de UMB. Imaginati-va ca acum erau jumatate din loturi in pom, cu 5-7 constructori diferiti, ce haos ar fi fost. Uitati-va ce s-a intamplat pe Ploiesti - Buzau - si acolo erau doar 3. Si mai uitati-va pe A0 nord, cu 3 loturi neterminate, cu 3 firme separate.

  • Avatar comentarii

    Tilda 21.08.2026, 23:12

    @vasy781 Delirezi prietene. Pana la bacau se va deschide pe 31. August. Pana la Sabaoani pe 31 Octombrie si asta doar daca tine vremea, iara pana la pascani, mai dureaza lejer inca un an.

ALTE ȘTIRI
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii. Sursă foto: Getty Images
17:46
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii: ce amendă au primit
Nicuşor Dan a semnat decretul pentru acreditarea Theodorei-Magdalena Mircea ca ambasador al României în Cuba și alte state din Caraibe. Foto: Profimedia
16:19
Nicușor Dan a semnat primul decret de acreditare a unui ambasador în străinătate de când a devenit președinte
MONDEN
Răzvan Bănică | Foto: Instagram
Exclusiv
17:45
Încă o vedetă de la Antena 1 a trecut la PRO TV. În ce producție apare din septembrie
Denisa Macovei prezinta rubrica 5 Știri by Libertatea Monden
Exclusiv
17:19
5 Știri by Libertatea- Monden: Cum a slăbit Oana Roman 15 kilograme în șase luni/ Andra și Cătălin Măruță scot din buzunar 38.000 de euro pe an pentru educația copiilor
POLITIC
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat. Foto: Profimedia
17:15
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat
Dominic Fritz a fost ales președintele USR în iunie 2025. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
15:17
Dominic Fritz confirmă ruptura Nicușor Dan - USR după ce președintele a promulgat legea ANI prin care Fritz pierde primăria Timișoara
Ultimele știri
18:18
Accident tragic în Polonia, unde un tren de pasageri și o betonieră au intrat în coliziune. Cel puțin un mort și mai mulți răniți
17:59
Peste 500.000.000 de găini au trăit în cuști, în UE, după ce Comisia Europeană a promis că le interzice. Care este situația în România
ReportajExclusiv
17:58
Primele 6 minute din procesul în care Călin Georgescu și Horaţiu Potra sunt inculpaţi pentru tentativă de lovitură de stat. Ce s-a întâmplat în sala de judecată
17:54
Un angajat care a lucrat 10 ani la același loc de muncă a fost concediat după ce și-a luat concediu de paternitate
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Sursă foto: Profimedia.
17:10
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Metoda prin care a păcălit victima
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri. Sursă foto: Getty Images.
16:14
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri: „O persoană aflată în criză”
Un șofer din Germania a condus cu 150 km/h spre un muncitor în construcții și a fost oprit doar după ce pneurile i-au explodat. Sursă foto: Profimedia.
15:23
Un șofer care a condus cu 150 km/h direct spre un muncitor în construcții, oprit abia când a ajuns la jante. Ce pedeapsă a primit în Germania
ciuperci
14:38
5 greșeli majore pe care le faci când gătești ciuperci: cum le distrugi gustul și substanțele nutritive fără să știi
medicament minune care inlocuieste operatia pe inima Foto Envato
13:54
Vor să dea statul în judecată pentru a rămâne în viață: Medicamentul-minune care înlocuiește operația pe inimă, blocat la Guvern
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Ulrich Siegmund (centru), șeful AfD în Saxonia Anhalt, sărbătorind victoria alături de liderii federali ai AfD Alice Weidel (stânga) și Tino Chrupalla (dreapta) Foto: Profimedia
Exclusiv
16:00
Profesorul Șerban Costa, medic în capitala landului câștigat de AfD: „Vor, de exemplu, să dea afară toți străinii din landul Saxonia-Anhalt. Între 15 și 20% din toți medicii sunt străini”
Sistemul medical din România primește o investiție de peste 390 de milioane de lei prin PNRR. Sursă foto: Facebook/Ministerul Sănătății.
15:45
Aproape 400 de milioane de lei pentru două investiții majore în sănătate, finanțate prin PNRR
Un bărbat care realizează un atac cibernetic, stă la laptop și poartă un hanorac negru. Se vede cum tastează o parolă și un nume de utilizator
15:30
Cum au făcut hoții credit de nevoi personale în valoare de 110.000 lei, fără consimțământul unei femei: povești de groază din lumea fraudelor bancare
Prim-plan cu un aparat electronic de plată a parcării, alimentat cu panou solar, amplasat pe marginea unei străzi cu mașini parcate.
15:08
540 de locuri de parcare, amenajate în Sectorul 1 București: lista străzilor
Arhiva foto
12:35
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală