Bărbatul care a omorât în bătaie, după ce l-a dat cu capul de perete, un bebeluș, al concubinei sale, a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea infracțiunii de „loviri sau vătămări cauzatoare de moarte”.

Potrivit anchetatorilor, Rădi Claudiu-Ilie are domiciliul pe raza localităţii Slobozia, judeţul Suceava, dar începând cu luna martie 2016 locuia în satul Sf. Ilie, împreună cu concubina sa L.L.G. şi fiul acesteia, victima P.I.A. în vârstă de 9 luni, și unde lucra la o stână situată pe raza localităţii.

 

În ziua de 04 mai 2016 inculpatul a plecat de dimineaţă să muncească la o altă persoană, revenind la domiciliu în cursul serii, cu aproximaţie ora 17:00-18:00. Din probele administrate a rezultat că imediat după ce a ajuns la domiciliu i-a solicitat concubinei sale să plece la un magazin din sat pentru a cumpăra diverse alimente. Martora L. L.G. a lăsat în cameră victima dormind şi a plecat spre magazin, însă imediat ce a ieşit din curte a auzit că victima s-a trezit şi a început să plângă. Inculpatul se afla la momentul respectiv aproape de intrarea în casă, i-a strigat concubinei să plece spre magazin, iar el a pătruns în casă pentru a vedea de ce plânge copilul.

După puţin timp inculpatul a ieşit din casă cu victima în braţe şi a strigat la concubina sa să se întoarcă deoarece copilul a căzut de pe pat pe podea şi „îşi dă ochii peste cap”. L.L.G. s-a apropiat de copilul său şi constatând starea gravă în care se află acesta, a solicitat telefonic prezenţa unui echipaj medical. Ajuns la faţa locului, echipajul medical a efectuat toate manevrele pentru resuscitarea victimei, însă în pofida eforturilor depuse, personalul medical a constatat decesul victimei.

Conform concluziilor cuprinse în raportul medico-legal, moartea victimei a fost violentă şi s-a datorat insuficienţei cardio-respiratorii acute consecinţa unui traumatism cranio-cerebral obiectivat prin factură de bază craniană, hemoragie subarahnoidiană cerebrală difuză, fină lamă de hematom subdural şi edem cerebral marcat. Între leziunile constatate şi deces există legătură directă de cauzalitate.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.