Iată patru paşi pe care trebuie să-i urmaţi la întoarcerea din vacanţă:
1. Mai au anvelopele «carne» pe ele?
Fiţi tot timpul atent la anvelopele dumneavoastră, mai ales dacă acestea prezintă semne de îmbătrânire. Durata de viaţă a pneurilor depinde de întreţinere, temperatură sau viteza cu care s-a circulat. Este indicat să le verificaţi când vă întoarceţi din vacanţă, mai ales dacă le aveaţi de ceva ani montate pe maşină. Sub 2 mm de “carne” este deja o uzură foarte mare.
2. Verificaţi uleiul motorului
În funcţie de motorizarea maşinii şi de gradul de uzură, uleiul se schimbă între 10.000 şi 15.000 de kilometri rulaţi. Tocmai de aceea, odată întorşi pe meleaguri mioritice după ce aţi colindat întregul continent, este indicat să vedeţi dacă uleiul este lipicios şi negru. În acest caz, ar trebui schimbat. În plus, dacă în ulei există particule strălucitoare din metal, acestea pot indica probleme la pistoane.
3. Verificaţi culoarea fumului evacuat
Dacă fumul maşinii are o tentă albastră, poate indica o problemă serioasă la motor, iar dacă este negru, este vorba despre o defecţiune la alimentare. În cazul în care fumul eliminat prezintă unul din aceste simptome, cu siguranţă că maşina trebuie dusă la un mecanic.
4. Se simte un miros de umezeală?
Dacă în vacanţă aţi avut parte de vreme ploioasă şi în automobil se simte un miros de umezeală, acesta este un semn că apa s-a infiltrat şi maşina a fost inundată pe undeva. Este indicat să ridicaţi mocheta şi să vedeţi de unde provine problema.

Revista Auto Bild, la chioşcuri

Noul număr al revistei Auto Bild, cea mai vândută publicaţie de profil din România, vă prezintă o analiză în detaliu a noului Opel Astra, o prezentare a modelului Mercedes- Benz Clasa C Coupe, dar şi ce se întâmplă cu Volkswagen Tiguan.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.