Berbec

Ai o energie extraordinară şi atragi oamenii ca un magnet. Le oferi celorlalţi doza de neprevăzut de care au nevoie şi de aceea vor să facă parte din viaţa ta. Indiferent de problemă, tu laşi impresia că ai o rezolvare.

Taur

Oamenii cred despre tine că eşti un înţelept, aşa că îşi pun mari speranţe în tine. Eşti o persoană foarte organizată şi foarte blândă, iar ceilalţi te admiră pentru asta. Nu le place, însă, în momentul în care începi să faci pe şeful sau să critici.

Gemeni

Ceilalţi te cred amuzant, interesant şi inteligent, iar partea bună este că aşa eşti. Te admiră pentru faptul că reuşeşti întotdeauna să îţi găseşti cuvintele potrivite şi faci pe toată lumea să se simtă bine în preajma ta.

Rac

Tu ai o candoare care le aminteşte celorlalţi de părinţii lor. Eşti prima persoană la care se gândesc să apeleze când au o problemă, iar de cele mai multe ori chiar reuşeşti să faci pe toată lumea fericită. Totuşi, uneori pari uşor obsedată de control şi ai tendinţa să îţi schimbi uşor starea de spirit, aşa că celorlalţi le este frică de tine.

Leu

Ai o atitudine regală, un fel anume de a ieşi în evidenţă, iar ceilalţi sunt conştienţi de această calitate. Unii te admiră, alţii te invidiază, dar indiferent de situaţie, tu nu pui mare preţ pe asta. Ceilalţi sunt fermecaţi şi de abilitatea ta de a gândi dincolo de limite, iar în preajma ta simt că şi ei pot avea vise măreţe. Las-o, însă, mai uşor cu orgoliul, pentru că s-ar putea să îţi mai pierzi din fani.

Fecioară

Tu eşti văzut ca omul care reuşeşte tot ce îşi propune. Ceilalţi au încredere că reuşeşti să duci la bun sfârşit orice responsabilitate şi îţi cer mereu sfatul şi ajutorul. Eşti perceput ca un om inteligent, însă faptul că nu îţi arăţi emoţiile îi face pe ceilalţi să creadă că eşti rece şi indiferentă.

Balanţă

În preajma ta, oamenii se simt importanţi, pentru că pari că le înţelegi punctul de vedere. Eşti văzută ca o persoană caldă şi deschisă, aşa că atragi foarte multe persoane în jurul tău. Ai grijă, însă, că ai tendinţa de a căuta aprobarea celorlalţi şi s-ar putea să faci multe lucruri doar de dragul lor.

Scorpion

Misterul tău îi vrăjeşte pe ceilalţi şi îi face dornici să afle ce crezi despre ei. Eşti văzut ca un guru, o persoană care se descurcă în orice situaţie cu graţie. Uneori eşti perceput ca o persoană prea ambiţioasă, dar acest defect este uşor trecut cu vederea.
Citeşte mai departe pe Unica.ro

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.