Ce se așteaptă de la noul Papă! Vezi PROVOCĂRILE pe care trebuie să le înfrunte succesorul lui Benedict al XVI-lea

Comentează
Arhiva foto

Cel care va fi ales succesorul lui Benedict al XVI-lea va trebui să gestioneze cazurile clericilor acuzaţi de pederastie, urmând linia toleranţei zero instituită de Benedict al XVI-lea, problema scăderii numărului preoţilor, celibatul sacerdotal, o mai mare prezenţă a femeii în instituţiile Bisericii şi ameliorarea relaţiilor cu Islamul şi cultul mozaic.
Un alt aspect este scăderea îngrijorătoare a celor care aleg să devină preoţi şi să se dedice bisericii. În fiecare zi scade numărul sacerdoţilor astfel încât un singur preot trebuie să acopere mai multe parohii.
SE ALEGE UN NOU PAPĂ. Cardinalul care divulgă secretele conclavului, excomunicat pe loc
O altă temă stringentă este cea a celibatului. Benedict al XVI-lea a susţinut celibatul sacerdotal şi a ţinut porţile bisericii închise pentru hirotonirea homosexualilor, deşi a acordat mai multe dispense decât predecesorul său pentru căsătoriile unor clerici.
Rolul femeii în Biserica catolică este o altă temă cu care se va confrunta viitorul papă. Benedict al XVI-lea, ca şi Ioan Paul al II-lea, a subliniat în numeroase ocazii activitatea femeilor, dar s-a rezumat la acest lucru, insistând că nu pot fi hirotonite ca preoţi. Având în vedere că vremurile nu par prielnice pentru sacerdoţiul feminin, femeile cer o mai mare participare la îndatoririle parohiei, la fel ca laicii.
O altă problema rămasă nerezolvată este acceptarea sacramentului căsătoriei pentru catolicii divorţaţi şi recăsătoriţi. Potrivit Consiliului Pontifical pentru Textele Legislative această interdicţie este 'lege divină', ceea ce înseamnă că nici Biserica nu o poate modifica.
Morala sexuală este o altă temă urgentă. Biserica este contrară relaţiilor premaritale, folosirii anticoncepţionalelor etc. Respinge totodată folosirea prezervativelor împotriva SIDA şi consideră homosexualitatea o deviaţie.
Relaţiile cu Islamul au suferit un regres în pontificatul lui Benedict al XVI-lea, mai ales după referirea sa într-un discurs la citatul împăratului bizantin Manuel al II-lea, potrivit căruia 'Mahomed nu a adus nimic nou decât ordinul de a extinde credinţa prin puterea sabiei'.
Va trebui să continue şi drumul deschis de Benedict al XVI-lea în apărarea naturii. Ratzinger a fost unul din Suveranii Pontifi care a arătat o mare sensibilitate faţă de ecologie, denunţând eroziunea, deforestarea şi exploatarea abuzivă a resurselor minerale şi a oceanelor.
LIVE UPDATE | Începe CONCLAVUL pentru ALEGEREA NOULUI PAPĂ, află TOTUL DESPRE ACEST EVENIMENT ISTORIC
 
 
 











Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
MONDEN
Alina Pușcău - concurentă Asia Express
16:12
De ce nu se tratează Alina Pușcău de cancer în România. „Sunt revoltată. Nu vorbești așa cu oamenii, nu?”
Theo Rose
15:40
Theo Rose, mărturisire neașteptată. Ce i-a rănit mândria: „Mi-a spus că nu prea am vocabular ”
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
16:44
Arhipelagul format din 99 de insule unde ritmul vieții încetinește. Vegetația tropicală și apele în nuanțe intense de albastru și verde cuceresc turiștii
16:41
Tragedie la nunta Oanei Tomoiagă, concurentă la Asia Express. Un invitat a murit la petrecerea cu 1000 de oameni
16:37
Un bărbat acuzat că a spionat obiective militare ale SUA pentru FSB a fost reținut în Republica Moldova
16:19
Trei falși electricieni români au jucat teatru și au furat ceasuri și bijuterii din casele din Zurich
TRENDING
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
patru fete tinere imbracate in costume de baie colorate, pe plaja, vazute de la spate, iesind din mare
15:17
Agențiile de turism deja lansează oferte pentru vara anului 2027. Printre cele mai populare destinații: Albania, Grecia și Spania
Un bărbat cu rucsac în spate, văzut din spate pe peronul unei stații de metrou, în timp ce prin fața lui trece un tren în viteză.
15:08
Românii fac naveta 53 de minute, dar cine sunt „super navetiștii Europei”
Saci cu cartofi şi ceapă într-o piaţă
15:07
Pregătirea cămării pentru iarnă: 5 pași pentru a păstra legumele proaspete mai mult timp
Două perechi de chiloți, una descompusa și murdară și una intacta, albă, așezate pe iarba verde, o lopată între ele
14:16
1.000 de oameni au îngropat peste 2.000 de perechi de chiloți în pământ. Ce au descoperit după două luni
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Fotografie cu caracter ilustrativ
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
Lumea folosește AI pentru a finaliza direct o achiziție. Foto: magnific.com
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
Maica Domnului
14:09
Cum arăta Sfânta Maria, Maica Domnului
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!