Duminică seara a fost difuzat ultimul episod din sezonul VI al serialului ultra popular „Urzeala Tronurilor”, iar fanii deja fac speculaţii cu privire la soarta personajelor preferate din show. Acum, David Benioff şi D.B. Weiss, regizorii serialului, au oferit câteva detalii publicului, spunând că se aştern zile negre în Westeros.

Într-un interviu acordat publicaţiei Deadline, cei doi regizori au confirmat ceea ce deja se ştie: în ciuda faptului că Ramsay şi Walder sunt morţi, adevărata luptă abia acum începe, odată cu venirea sinistrului Rege al Nopţii, liderul Umblătorilor Albi.

Totuşi, cei doi au explicat că el nu va fi la fel de crud precum Joffrey sau la fel de sadic ca Ramsay, ci că este mai mult o forţă negativă a naturii, în niciun caz umană.

„Nu cred că Regele Nopţii este atât de rău ca oamenii, este Moartea însăşi. Nu este ca Joffrey şi nici ca Ramsay. Nu mai este fiinţă umană. Pentru mine, răul vine atunci când ai de ales între bine şi rău, dar alegi răul. Regele Nopţii nu are de ales, a fost creat aşa şi ăsta este el. În unele feluri, el reprezintă doar moartea, venind după toată lumea”, a declarat Weiss.

Cei doi regizori au tachinat: în ciudat faptului că Zidul nu le permite morţilor/ Umblătorilor Albi să treacă dincolo, Regele Nopţii are resurse incredibile şi avertizează că dacă Sălbaticii au putut să treacă de Zid, atunci şi Lordul Nopţii cu armata sa de Umblători Albi va putea.

În ceea ce-i priveşte pe cei vii, Beinoff afirmă că sinuciderea lui Tommen a frânt ultima rămăşiţă de umanitate din inima lui Cersei, iar acum, noua Regină a Westerosului va fi complet schimbată.

Castelul Peleș, închis parțial pentru turiști. Măsurile luate după ce Libertatea a scris despre starea critică în care se află muzeul și scandalul biletelor revândute
Recomandări
Castelul Peleș, închis parțial pentru turiști. Măsurile luate după ce Libertatea a scris despre starea critică în care se află muzeul și scandalul biletelor revândute

o-CERSEI-LANNISTER-facebook.jpg

„În timp ce Cersei a făcut cu siguranţă lucruri oribile în viaţa ei şi poate fi o persoană extrem de crudă, singurul lucru uman la ea era faptul că îşi iubea cu adevărat copiii. Acum, sunt morţi toţi şi cred că asta este foarte interesant pentru noi. Cine este ea fără copiii ei? Răspunsul îl veţi afla în sezonul următor. Asta este tot ce pot spune momentan, dacă intru în detalii, dezvălui prea multe”, a adăugat Weiss.

Deşi nu au menţionat cu exactitate ce se va întâmpla cu Mama Dragonilor, au făcut aluzii la Lady Olenna, care acum îşi deplânge familia, în special nepoţii. Aceasta caută să se răzbune pe Cersei, iar în ultimele cadre ale episodului 10 din sezonul 6, s-a văzut formându-se o alianţă între Casa Tyrell şi Casa Martell, care este de partea lui Daenerys.

game_of_thrones.jpg

David Benioff şi D.B. Weiss au încheiat runda de detalii precizând că au un final în minte şi că s-au concentrat mai mult pe scenele care conduc către acesta, de când serialul a depăşit cărţile lui RR Martin.

Serialul „Urzeala tronurilor”, premiat cu Emmy şi bazat pe romanele lui George R. R. Martin, a fost cel mai piratat serial de televiziune din anul 2015, cu aproximativ 14,4 milioane de downloadări ilegale, conform variety.com.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Călin Georgescu face primele declarații după alegerile parlamentare: „Românii, cu votul lor, au restartat clasa politică”
Știrileprotv.ro
Călin Georgescu face primele declarații după alegerile parlamentare: „Românii, cu votul lor, au restartat clasa politică”
Adevărul neștiut! De ce a divorțat Helmut Duckadam, după aproape trei decenii de căsnicie. S-a însurat apoi cu o femeie mult mai tânără: "Se scria că..."
Viva.ro
Adevărul neștiut! De ce a divorțat Helmut Duckadam, după aproape trei decenii de căsnicie. S-a însurat apoi cu o femeie mult mai tânără: "Se scria că..."
“Regina Întunericului” a vorbit despre iadul din viața ei. Secrete grave din trecut, pe care le-a ținut ascunse: “M-am temut pentru viața mea”
Libertateapentrufemei.ro
“Regina Întunericului” a vorbit despre iadul din viața ei. Secrete grave din trecut, pe care le-a ținut ascunse: “M-am temut pentru viața mea”
Căutările de pe Google te pot lăsa fără bani pe card. Care sunt cuvintele la care trebuie să fii atent
FANATIK.RO
Căutările de pe Google te pot lăsa fără bani pe card. Care sunt cuvintele la care trebuie să fii atent
Ion Țiriac, răvășit la catafalcul lui Helmut Duckadam: ce a declarat
GSP.RO
Ion Țiriac, răvășit la catafalcul lui Helmut Duckadam: ce a declarat
Prințul Harry și Meghan Markle, în mijlocul unei noi CONTROVERSE! Cine îi acuză că își folosesc titlurile regale pentru a câștiga „sume uriașe de bani”
Elle.ro
Prințul Harry și Meghan Markle, în mijlocul unei noi CONTROVERSE! Cine îi acuză că își folosesc titlurile regale pentru a câștiga „sume uriașe de bani”
Călin Georgescu, discurs violent la adresa Bisericii, cu citate din controversatul guru Osho. Incredibil ce a spus despre români!
Unica.ro
Călin Georgescu, discurs violent la adresa Bisericii, cu citate din controversatul guru Osho. Incredibil ce a spus despre români!
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Corneliu Bjola, despre cum ar putea arăta România cu Călin Georgescu preşedinte. "De aici şi motivul pentru care Putin zâmbea satisfăcut"
Observatornews.ro
Corneliu Bjola, despre cum ar putea arăta România cu Călin Georgescu preşedinte. "De aici şi motivul pentru care Putin zâmbea satisfăcut"
Horoscop 3 decembrie 2024. Balanțele se trezesc implicate în multe dintre problemele celor din familie mai mult decât s-ar fi așteptat
HOROSCOP
Horoscop 3 decembrie 2024. Balanțele se trezesc implicate în multe dintre problemele celor din familie mai mult decât s-ar fi așteptat

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI