Cea mai veche cicadă din Europa: fosilă de 47 milioane de ani, capabilă să „cânte”

Masculii cicadelor antice produceau sunete

Oamenii de știință au clasificat recent insecta ca aparținând unui gen și unei specii noi, pe baza acestei fosile și a unei alteia, la fel de bine păstrate, găsite în același sit.

Deși ambele fosile sunt femele, analiza filogenetică sugerează că masculii acestei specii produceau sunete, la fel ca cicadele moderne. Descoperite în Germania în urmă cu câteva decenii, fosilele arată că cicadele cântătoare au ajuns în Europa cu mult mai devreme decât se credea până acum.

Acestea sunt cele mai vechi fosile cunoscute ale cicadelor cântătoare „autentice”, din familia Cicadidae, potrivit unui studiu publicat pe 29 aprilie în revista Scientific Reports.

Familia Cicadidae include majoritatea cicadelor moderne, cum sunt cele care apar anual sau cele periodice, precum cele cu corp negru și ochi roșii care ies în estul Americii de Nord la fiecare 13 sau 17 ani.

Peste 3.000 de specii

În 2025, puietul Nivia XIV – unul dintre cele mai mari – va apărea în 12 state americane. Cicadele trăiesc pe toate continentele, cu excepția Antarcticii, și numără peste 3.000 de specii. Cu toate acestea, fosilele de cicade sunt rare: doar 44 au fost documentate până acum.

Cea mai veche cicadă cântătoare cunoscută anterior fusese descoperită în Montana, datând de acum 56–59 milioane de ani, potrivit autorului principal al studiului, dr. Hui Jiang, paleontolog la Universitatea din Bonn.

Recomandări

Zonele din România cele mai expuse la inundații. Va exista un climat diferit în 50-100 de ani

Noua fosilă descrisă este cea mai veche cicadă cântătoare descoperită în Europa. Datorită stării excelente de conservare, cercetătorii au putut plasa insecta într-un trib modern, Platypleurini, care astăzi se găsește în principal în Africa Subsahariană și Asia, dar nu și în Europa.

Studiile anterioare sugerau că acest trib a apărut în Africa acum 25–30 de milioane de ani și s-a răspândit de acolo. Însă această fosilă împinge înapoi originea tribului cu aproximativ 20 de milioane de ani, sugerând că diversificarea a avut loc mai devreme decât se credea.

Specia a fost numită Eoplatypleura messelensis

Dr. Conrad Labandeira, geolog și curator la Muzeul Smithsonian, care nu a participat la studiu, a afirmat că descoperirea implică o rată evolutivă mai lentă pentru acest grup decât se estimase anterior. El a adăugat că descoperirea altor fosile similare ar putea oferi date mai precise pentru astfel de estimări.

Specia a fost denumită Eoplatypleura messelensis, după Groapa Messel din Germania, locul unde au fost găsite fosilele. Această zonă, un fost lac vulcanic fără oxigen în adâncime, oferă condiții ideale pentru fosilizare.

Sedimentele fine de pe fundul lacului au conservat numeroase organisme din epoca Eocen (acum 57–36 milioane de ani), iar situl este patrimoniu mondial UNESCO din 1995.

Recomandări

Elena, o româncă din Irlanda de Nord, trăiește în teroare, cu valiza la ușă și luminile stinse pe timp de noapte: „Vor să mă facă să fug”

Dr. Sonja Wedmann, coautoare a studiului și șefă a departamentului de paleoentomologie de la Universitatea Senckenberg, a spus că una dintre fosile este una dintre cele mai bine conservate insecte din Messel.

Asemănări cu cicadele moderne

Forma generală a capului și corpului E. messelensis este foarte asemănătoare cu cea a cicadelor moderne. Rostrumul – structura bucală asemănătoare unui bot – este intact, dar nu este clar dacă insecta se hrănea cu xilem, cum fac cicadele de azi.

De asemenea, aripile fosilei păstrează urme de culoare și modele, ceea ce sugerează o funcție de camuflaj similară cu cea a cicadelor actuale.

Totuși, există diferențe față de speciile moderne. Aripile anterioare ale E. messelensis sunt mai late și mai scurte, ceea ce ar fi putut influența modul de zbor.

Nu se poate ști exact cum suna cântecul acestei cicade antice, dar forma corpului sugerează că producea sunete asemănătoare celor ale cicadelor de azi.

În plus, abdomenul său mai lat ar putea indica o cavitate rezonantă mai mare, capabilă să amplifice sunetul produs de timpalele din abdomen. Jiang a subliniat că aceasta este doar o ipoteză și că cercetările viitoare asupra cicadelor moderne vor putea confirma sau infirma această posibilitate.