Alexander Bortnikov, 73 de ani, șeful Serviciului Federal de Securitate (FSB), este bolnav în fază terminală, conform unor surse citate de jurnalista Iulia Taratuta, de la postul independent Drojd. Se pare că Bortnikov suferă de o boală cardiovasculară și ar fi cerut chiar să demisioneze.
Cuprins:
Unul dintre cei mai apropiați colaboratori ai președintelui rus Vladimir Putin se confruntă cu o boală gravă.
Alexandr Bortnikov, directorul Serviciului Federal de Securitate (FSB), care are și gradul de general, ar suferi de o afecțiune cardiovasculară severă, conform a trei surse anonime citate de jurnalista Yulia Taratuta de la Drojd.
Potrivit lui Taratuta, s-a relatat, anterior, că Bortnikov ar fi fost diagnosticat cu cancer: „În aceste circumstanțe, Bortnikov aproape că a cerut să demisioneze”.
În septembrie 2025, canalul de Telegram VChK-OGPU a raportat că Bortnikov se află în concediu medical din mai, urmând un „tratament dificil”.
Bortnikov se află în concediu medical din mai 2025, urmează o nou cură dificilă de tratament. Da, apare la unele întâlniri cu Putin sau la ședințele NAK, dar acestea sunt excepții rare.
Sursele lui Taratuta consideră că Putin nu are motive să-l demită pe Bortnikov, acesta fiind un aliat apropiat în ceea ce privește represiunea și ideologia, „cel mai apropiat și mai loial oficial de securitate al actualului guvern”.
Bortnikov și-a început cariera în KGB-ul din Leningrad în aceeași perioadă cu Vladimir Putin.
Potrivit The Times, Bortnikov și secretarul Consiliului de Securitate, Nikolai Patrushev, l-ar fi convins pe Putin să înceapă războiul din Ucraina.
Taratuta subliniază îmbătrânirea «biroului politic» al lui Putin: „Oamenii din posturile-cheie ale sistemului de securitate din Rusia ies pur și simplu din funcție, petrecând mult timp în spitale. Persoane importante mor chiar în funcție”.
De la începutul invaziei ruse în Ucraina, cel puțin 38 de oameni de afaceri ruși au murit în circumstanțe suspecte, multe dintre cazuri fiind declarate oficial drept sinucideri, deși tot mai multe voci pun la îndoială această versiune.
Consilierul lui Vladimir Putin, Alexei Diumin, ar putea fi probabilul succesor al lui Bortnikov în funcția de director al FSB.
Fost bodyguard al președintelui rus înainte de a fi promovat ca viceministru al apărării, în 2015, apoi ca guvernator al regiunii Tula, în 2016, generalul a fost dat va favorit să fie chiar succesorul liderului de la Kremlin.
fost șef al gărzilor de corp ale lui Vladimir Putin, a fost comandantul forțelor speciale în operațiunea de anexare a Crimeei din 2014.
În 2016, într-un interviu pentru Kommersant, Diumin s-a lăudat cum l-a salvat pe Vladimir Putin de un urs.
Promovarea lui Diumin nu ar fi singura pentru un fost bodyguard al președintelui Putin.
MAMIRA 17.10.2025, 09:55
Speranta de viata a romanilor a ajuns la 72 Ani. ... Cam suspect...