Rhona s-a stins din viață la vârsta de 33 de ani, în urma unei hemoragii cerebrale, după ce a adus pe lume o fetiță în anul 2014, iar plămânii ei i-au fost donați lui Lisa Shrive (47 de ani), mama a doi copii, care ducea o luptă contracronometru împotriva morții, având nevoie urgentă de un transplant.

Mama Rhonei și Lisa s-au întâlnit zilrle trecute pentru prima dată de când tânăra de 33 de ani i-a salvat acesteia viața și Jane a ținut mâna pe plâmănii ei, simțindu-i fiecare respirație. „Am simțit instant o conexiune cu Lisa din primul moment în care am întâlnit-o. A fost atât de emoționant să știu că Lisa este astăzi în viață doar datorită darului prețios al plămânilor lui Rhona. A însemnat atât de mult să pot să o cunosc în persoană. Vom fi prietene pentru tot restul vieții. Am fost devastați când am pierdut-o pe Rhona, dar văzând-o pe Lisa așa sănătoasă, fiind mamă pentru fiicele ei, înseamnă foarte mult pentru noi”, a spus Jane.

Mum Feels The Breath Of Woman Who Got Her Daughter's Lungs In Transplant
Shrive avea nevoie urgentă de un transplant de plămâni după ce aceștia îi fuseseră grav afectați din cauza bolii sarcoidosis cu care se luptă de la vârsta de 35 de ani.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.