Cel mai mare parc eolian din România din ultimii 10 ani a pornit. 270.000 de gospodării vor avea energie prin investiția totală de 622 milioane euro

Comentează
Parcul eolian VIFOR, cel mai mare din ultimul deceniu în România, deschis la Buzău. Foto: Rezolv Energy

Rezolv Energy, companie sprijinită de Actis și Mubadala, a inaugurat Etapa 1 a parcului eolian VIFOR din județul Buzău, un moment important pentru energia regenerabilă din România, informează compania, într-un comunicat transmis vineri presei.

Cu o capacitate de 192 MW, acesta este cel mai mare proiect eolian operaționalizat în țară în ultimii zece ani.

Cel mai mare proiect eolian din ultimul deceniu

Etapa 1 a proiectului VIFOR din Buzău include 30 de turbine Vestas EnVentus V162, fiecare având o capacitate de 6,4 MW.

Acestea se remarcă printr-o înălțime a turnului de 166 de metri și un diametru al rotorului de 162 de metri. Vestas a fost responsabilă pentru inginerie, achiziții și construcție (EPC) în această primă etapă.

După finalizarea celei de-a doua etape, preconizată pentru 2027, capacitatea totală a parcului va ajunge la 461 MW, transformându-l într-unul dintre cele mai mari parcuri eoliene onshore din Europa.

Parcul eolian VIFOR, contribuție semnificativă la tranziția energetică

În condițiile în care România deține în prezent doar 3 GW de capacitate eoliană instalată, proiectul VIFOR reprezintă un pas esențial pentru atingerea țintei de 7,3 GW până în 2030, conform Planului Național Integrat în domeniul Energiei și Schimbărilor Climatice.

Capacitatea eoliană a crescut rapid în perioada 2010–2015, după care dezvoltarea a stagnat.

Reprezentanții companiei sunt optimiști: „Etapa 1 a proiectului VIFOR marchează începutul unui nou val de proiecte eoliene de mare anvergură, care vor contribui la reducerea emisiilor României și la consolidarea securității sale energetice”.

La finalizarea celor două etape, parcul eolian va fi capabil să alimenteze cu energie verde peste 270.000 de gospodării și să reducă emisiile de CO₂e cu aproximativ 540.000 de tone anual, conform datelor citate de companie.

Pentru Etapa a 2-a, sunt asigurate 331 de milioane euro

Prima etapă a proiectului VIFOR a fost sprijinită financiar de un consorțiu format din opt instituții, inclusiv Erste Group, UniCredit Group și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), printr-o finanțare de până la 291 de milioane de euro.

Pentru Etapa a 2-a, sunt deja asigurate alte 331 de milioane de euro, provenind în mare parte de la aceiași creditori.

De asemenea, proiectul beneficiază de șase contracte pe termen lung de cumpărare de energie electrică (PPA) cu companii de renume precum T-Mobile Czech Republic, Slovak Telekom și Bekaert. Aceste contracte vor genera anual peste 350 GWh de energie regenerabilă.

Rezolv Energy, portofoliu de 2,8 GW de proiecte regenerabile

Rezolv Energy se afirmă tot mai mult ca un jucător major în tranziția energetică a Europei de Sud-Est.

Compania administrează un portofoliu de 2,8 GW de proiecte regenerabile, aflate în diverse etape de dezvoltare.

Printre acestea se numără proiectul solar Dama din județul Arad, cu o capacitate de 1,3 GW, care va deveni cel mai mare parc solar din Uniunea Europeană, și parcurile eoliene Dunărea East & West din județul Constanța, cu o capacitate combinată de 600 MW.

„Rezolv a fost înființată pentru a fi un lider al tranziției energetice în Europa de Sud-Est, așa că este un motiv de mândrie pentru noi să punem în funcțiune cel mai mare proiect eolian nou din România din ultimul deceniu”, a declarat Alastair Hammond, CEO al Rezolv Energy.

Potrivit acestuia, proiectul VIFOR simbolizează începutul unei noi ere pentru energia eoliană în România, într-un moment crucial pentru atingerea obiectivelor de mediu și securitate energetică ale țării.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
O mașină încarcă la o pompă într-o benzinărie din București, 27 iulie 2026
19:17
Plafonare pentru benzină și motorină până în martie 2027. Ce pregătesc autoritățile pentru a frâna prețurile la pompă
Premierul desemnat Siegfried Mureșan la o conferință de presă în Parlament. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
18:43
Reacția lui Siegfried Mureșan despre o declarație a lui Sorin Grindeanu în contextul în care Luca Niculescu a fost desemnat premier
MONDEN
Tudor Bota, fiul Cristianei Bota
18:04
Cine este angajatul din TVR acuzat de Sorina Matei, șefa interimară a televiziunii, că vine la serviciu cu un Porsche. Bărbatul spune că mașina nu este a lui
MasterChef Romania
16:30
MasterChef, 6 octombrie 2026. Cătălin Scărlătescu și Sorin Bontea primesc șansa să se răzbune pe Florin Dumitrescu
POLITIC
Nicușor Dan zâmbește la a patra desemnare de premier - Luca Niculescu FOTO Presidency
Analiză
16:00
Pietrele de moară ale Guvernului Niculescu: garnitura de miniștri, sensibilitățile partizane și liniile roșii
Sorin Grindeanu a fost ales în noiembrie 2025 președinte „plin” al PSD, după 6 luni în care a fost interimar în urma demisiei lui Marcel Ciolacu. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
15:11
Sorin Grindeanu, la o zi după desemnarea lui Luca Niculescu premier: „Nicușor Dan continuă experimentele politice”
Ultimele știri
20:08
5 știri Economic: S&P publică noul rating al României, iar de la 1 octombrie se schimbă sistemul taxelor de drum
19:49
TollRo funcționează din nou: CNAIR anunță în ce condiții NU se dau amenzi
19:44
CTP, despre nominalizarea lui Luca Niculescu premier: „Un oportunist. Va fi purtătorul de cuvânt al lui Nicușor Dan în guvern”
19:41
OMV Petrom și Romgaz, dezavantajate de Comisia Europeană. Ursula von der Leyen anunță că UE amână regulile de mediu doar pentru firmele din afara Europei
TRENDING
15:17
STENOGRAME | PSD a discutat în ședința internă și varianta să voteze Guvernul Luca Niculescu pentru jumătate de an. Grindeanu a primit un mandat de negociere deschis
11:40
Atac cu drone în Marea Neagră, în zona economică a Bulgariei: o navă s-a scufundat, iar a doua a luat foc. 18 marinari au fost salvați de un feribot bulgăresc
14:04
Principalul suspect în cazul tinerei găsite moarte într-o valiză pe râul Olt a fost adus în țară din Elveția
09:30
Când se pune varza la murat? Perioada potrivită și semnele că este gata
Produse alimentare care reprezintă o dietă echilibrată.
Longevitate
19:30
Cele șapte alimente antiinflamatoare pe care merită să le ai mereu în casă
Peisaj cu faimosul Castel Bran, între Transilvania și Valahia
18:55
Un touroperator britanic a plasat România în topul celor mai bune și puțin cunoscute destinații de vacanță: „Un adevărat paradis”
Mâna unui bărbat care reglează butonul caloriferului sistemului de încălzire pentru a economisi energie.
Sănătate
18:20
Ce înseamnă, de fapt, cifrele de pe termostatul caloriferului și de ce nivelul 5 nu încălzește camera mai repede
Un băiețel cu părul scurt și castaniu, îmbrăcat într-o cămașă albastră cu bretele, și o fetiță cu părul lung și castaniu, îmbrăcată într-un pulover alb și o fustă roz cu imprimeu, se joacă cu frun
17:35
Cât costă o vacanță la munte în vacanța de toamnă a elevilor. Prețurile pornesc de la 544 de lei pentru trei nopți de cazare
Femeie în vârstă face un exercițiu de echilibru pe un picior, la domiciliu
Longevitate
17:00
Testul de 10 secunde care îți spune ce vârstă biologică ai cu adevărat. Îl poți face singur acasă
Cum se spală corect afinele, zmeura și murele
16 sept.
Cum se spală corect afinele, murele și zmeura. Metoda prin care elimini mucegaiul și pesticidele
Ce este moringa - beneficii și contraindicații
18 sept.
Ce este moringa, ”copacul lui Dumnezeu": beneficii, contraindicații și cum se consumă
Cât pește este bine să consumi pe săptămână
18 sept.
Cât pește pe săptămână e sănătos să mănânci, în funcție de vârstă
De ce să freci oglinda cu spumă de ras
23 sept.
De ce să freci oglinda cu spumă de ras
Un bărbat într-o jachetă gri, încătușat, este escortat de doi polițiști
18:03
Mărturii din procesul lui George, românul care și-a ucis soția cu 66 de lovituri de cuțit, în Spania: „Jur că o s-o omor pe ea și pe oricine este cu ea”
Șefii Poliției de Frontieră și Vămii Halmeu au fost reținuți de DNA. Foto: Obiectiv SM
17:05
Șefii Poliției de Frontieră și Biroului Vamal Halmeu, reținuți împreună cu alți 7 funcționari publici
OTOPENI - AEROPORT - VLAD BALTATEANU - 6 OCT 2026
17:03
Primele imagini cu Vlad Băltățeanu, suspectul în cazul crimei din Vâlcea. Bărbatul de 30 de ani a ajuns în mâinile polițiștilor români
Combinatul de îngrășăminte Azomureș
16:48
Romgaz cere un credit de 100.000.000 de euro pentru Azomureș. Când reîncepe producția de îngrășăminte la combinat
VIDEO Cine este Luca Niculescu
12:04
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
07:06
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
3 oct.
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român