Tânărul a fost martor și la atentantul din Boston, însă și la atacurile sângeroase din Paris, din noiumebrie, anul trecut, de unde a scăpat nevătămat. Întâmplarea face, ca Mason să se afle marți dimineață pe aeroportul din Bruxelles, unde a fost rănit de una dintre explozii. El a suferit răni la tendoane și arsuri de gradul doi și trei la nivelul feței și brațelor, fiind cuprins de suflul deflagrației. Americanul a fost dusă de urgență la spital, însă a scăpat și de data aceasta cu viață.

„Este cel de-al treilea atac terorist pentru Mason. Fiul meu a fost la Boston în momentul atentatului de la maraton, dar și anul trecut, când au avut loc atacurile teroriste din Paris. Trăim într-o lume nesigură și periculoasă”, a declarat tatăl lui Mason, Chad Wells, pentru ABC News. „Acum, el era foarte aproape de unul dintre teroriști și a suferit arsuri la față și mâini. Este un tânăr binecuvântat. A supraviețuit la trei atentate teroriste”, a declarat și unul dintre prietenii adolescentului.

La atentatul din Boston, Mason se afla la un bloc distanță de linia de sosire în momentul exploziei. El o aștepta pe mama sa, care participa la maraton, însă, din fericire, cei doi au scăpat nevătămați. De altfel, acesta a fost și la Paris, anul trecut, chiar în momentul în care aveau loc atacurile teroriste. Deși se afla în zona vizată de teoriști și a simțit una din explozii, tânărul a reușit ca prin minune să scape în siguranță. Mason este misionar mormon și se afla pe aeroport să își ajute colegii care călătoreau în SUA.

Începe declinul marilor orașe? Avertismentul unui reputat cercetător: „Așa cum a prezis H.G. Wells, aici vor locui elitele, servitorii lor și cei fără copii”
Recomandări
Începe declinul marilor orașe? Avertismentul unui reputat cercetător: „Așa cum a prezis H.G. Wells, aici vor locui elitele, servitorii lor și cei fără copii”


 

Trei explozii au avut loc în Bruxelles, Belgia, ieri dimineață. În urma lor, 31 de oameni au murit, potrivit celui mai recent bilanț, și 271 au fost răniți. Primele două explozii au avut loc în aeroport în salonul de plecări, lângă ghișeul companiei American Airlines, iar cealaltă, în stația de metrou Maelbeek. Printre victime se numără și patru români. Statul Islamic a revendicat atacul terorist, în timp ce autoritățile au reușit astăzi să îi identifice pe cei trei suspecți.

LIVE UPDATE / Trei explozii în Bruxelles! 31 de oameni și-au pierdut viața și 271 au fost răniți!

Țara în care Ilie Dumitrescu a refuzat să meargă, indiferent de câștigul financiar: "Nu poţi să stai cu o femeie de vorbă. Nu poţi să faci nimic"
GSP.RO
Țara în care Ilie Dumitrescu a refuzat să meargă, indiferent de câștigul financiar: "Nu poţi să stai cu o femeie de vorbă. Nu poţi să faci nimic"
Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Călugăriţa care s-a transformat complet: are inel în nas şi decolteu periculos! Cum arată acum măicuţa Cristina
Playtech.ro
Călugăriţa care s-a transformat complet: are inel în nas şi decolteu periculos! Cum arată acum măicuţa Cristina
Dureros ce s-a întâmplat cu Geta din Liceeni! Drama care a distrus-o pe Cesonia Postelnicu
Viva.ro
Dureros ce s-a întâmplat cu Geta din Liceeni! Drama care a distrus-o pe Cesonia Postelnicu
Cătălin Bordea şi Nelu Cortea au câştigat finala America Express. Cum au reacţionat Andreea Bălan şi Andreea Antonescu
Observatornews.ro
Cătălin Bordea şi Nelu Cortea au câştigat finala America Express. Cum au reacţionat Andreea Bălan şi Andreea Antonescu
Femeia care doarme într-un pat cu o lenjerie care nu a mai fost spălată de 100 de ani
Știrileprotv.ro
Femeia care doarme într-un pat cu o lenjerie care nu a mai fost spălată de 100 de ani
Produsele pe care Lidl le bagă la raft de luni, 27 martie. Le găsiți în toată țara și au super reduceri
FANATIK.RO
Produsele pe care Lidl le bagă la raft de luni, 27 martie. Le găsiți în toată țara și au super reduceri
Ce se întâmplă în camerele de la etaj la palatul lui Becali. Dragomir, şocat când a descoperit: ”Dacă mint cu ceva, să-mi faceţi ce vreţi”
Orangesport.ro
Ce se întâmplă în camerele de la etaj la palatul lui Becali. Dragomir, şocat când a descoperit: ”Dacă mint cu ceva, să-mi faceţi ce vreţi”
Horoscopul săptămânii 27 martie – 2 aprilie. Câștiguri neașteptate pentru nativii Pești. Previziuni pentru toate zodiile
Unica.ro
Horoscopul săptămânii 27 martie – 2 aprilie. Câștiguri neașteptate pentru nativii Pești. Previziuni pentru toate zodiile
Horoscop 27 martie 2023. Capricornii ar fi bine să domolească puțin dorința de a schimba totul în relațiile de parteneriat, în special în cuplu
HOROSCOP
Horoscop 27 martie 2023. Capricornii ar fi bine să domolească puțin dorința de a schimba totul în relațiile de parteneriat, în special în cuplu
Noutăți de la UBER!
PUBLICITATE
Noutăți de la UBER!