- Creditul de nevoi personale
Pentru fiecare dintre noi vine un moment în care ne dăm seama că vrem să ne achiziționăm un mijloc de transport (fie că este vorba despre o mașină, o bicicletă sau o trotinetă), vrem să ne schimbăm mobilierul, să ne redecorăm casa sau să ne achiziționăm electrocasnice mai noi și mai performante. Dacă bugetul pe care îl deții nu îți permite să faci acest lucru, iar micile tale economii nu îți sunt de prea mare ajutor, cea mai la îndemână soluție ar putea fi un credit de nevoi personale. Tot ce trebuie să faci este să alegi o bancă cu o ofertă care să te avantajeze și care să aibă o activitate în spațiul public marcată de transparență, iar apoi să optezi pentru o rată bancară pe care să îți permiți să o achiți lunar. Sunt multe oferte de credite de nevoi personale care implică rate bancare moderate sau mici, de aceea trebuie să le compari cu atenție înainte de a lua decizia contractării împrumutului.
- Creditul rapid pe termen scurt
Indiferent dacă ai nevoie de o sumă mai mică sau mai mare de bani pe care să o aloci planurilor tale, împrumutul rapid este o bună soluție atâta timp cât cunoști foarte bine condițiile acestui tip de împrumut. De exemplu, prin intermediul unui împrumut rapid Provident poți să accesezi în maxim 48 de ore sume cuprinse între 500 şi 10.000 de lei. Provident este o companie din Marea Britanie care a înțeles cât este de importantă informarea clientului atunci când acesta accesează acest tip de împrumut, așa că a demarat o Campanie de Creditare prin care și-a propus să crească gradul de conștientizare în rândul consumatorilor acestor produse financiare. Provident consideră că înainte de a semna un contract de împrumut, oricine trebuie să știe înainte de orice care este suma de care are cu adevărat nevoie, care este suma pe care o poate restitui săptămânal/lunar fără a se împovăra, care este suma totală datorată și ce se întâmplă dacă plățile nu se fac la timp.
- Creditul imobiliar
Dacă vrei să-ți cumperi o locuință. poți alege un credit imobiliar sau te poți înscrie în Programul Prima Casă. În ambele situații, este bine să analizezi înainte foarte bine condițiile creditului imobiliar, dacă îți poți permite un avans de 15%-20% din valoarea împrumutului și dacă este necesar să oferi o garanție imobiliară băncii. Totodată, pentru un credit în cadrul Programului Prima Casă este necesar să faci dovada că nu ai mai deținut până acum o locuință și să achiți un avans de 5%. Trebuie să mai știi că în cazul acestui împrumut ai obligația de a nu vinde noua proprietate imobiliară în primii cinci ani și de a nu face modificări fără a obține acordul băncii. Piața românească de credite imobiliare este una bună, până la sfârșitul anului 2017 fiind livrate peste 50.000 de locuințe noi, dintre care peste 54% în zona urbană, potrivit datelor furnizate de Institutul Național de Statistică.
- Cardul de cumpărături
Ai văzut un obiect vestimentar la reducere pe care ți-l doreai de mult sau a intervenit în viața ta un eveniment important la care trebuie să te îmbraci mai pretențios iar garderoba ta actuală nu îți permite să faci acest lucru? Poți apela, cu încredere, la cardurile de cumpărături care sunt instrumente financiare utile și ușor de folosit. Prin intermediul acestora poți face inclusiv plăți online și poți beneficia de reduceri importante de la magazinele partenere ale băncii de la care ai luat cardul. Deși acest card reprezintă o mare atracție datorită ușurinței cu care poți face shopping, este important să cunoști foarte bine ce dobândă percepe banca dacă întârzii prima plată sau oricare alta, în perioada de rambursare De regulă, rata dobânzii curente în aceste condiții de penalizare bancară este mai mare, chiar cu 20%-30%.
Atunci când optezi pentru un credit, de orice natură ar fi acesta, trebuie să te informezi temeinic asupra condițiilor de rambursare și să dai dovadă de echilibru, împrumutând exact cât ai nevoie pentru proiectul tău.
Sursa foto:
https://www.pexels.com/photo/woman-holding-card-while-operating-silver-laptop-919436/
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_b2f802206437f37db4e1a68ad276b627.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_3b56d642b166819d584cd012c00207ae.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_551a9984090b3e3469f864f0375e40cd.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_77b055df13f1704bc1b7fc2360d6b958.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_c3d03d1585ec819282261eb6b51e8f25.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_d69bce96ad5a2a3b509c2bc4ae5c7e70.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_cd5b7f677f19c87b92383f9d178397e8.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_f15894eb1b22d0d1e52fa69fe670bd89.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_cc3be885a7b78fca9b31169a61f95d9c.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_3f76e8204d7e7c95431300dabc9a4abc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_a22b1443b905f56da42292528d1fd6ce.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_54a945b7bcc4a42d382684dd041848ec.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_cee950251ea97f558fb09cee14329f72.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_3eeb8c2c1a2d211eb913407f6fa146a1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_4a22f50844777c07997f2950c4af9748.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_731e7655ed3931214c5d625c867d3b2e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_7f0b16ebab2b1809b31ac690110ef3c9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_2c79aa4abf2331e1563b0777489410ae.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_c1167e9e73035572301ac3daa7917bcf.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_262584e292caede6f634db1e9d48c68c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_614e3e84d0b44cab7831d65e490ce9dd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_776c79e01e6ab7777ddd387124e05bbb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_8d756a117d6283eb81053f6b33b94cd1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_c346f3b4d749078c98f6777766050f66.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2018/05/provident.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_629fbbbfd37c9a2667b76683290f552f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_15e4e9003fdddc998b7a32e41809d747.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/prostitutie-online-shutterstock2076255256-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/artmania-festival-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_f70b657aa43466f1a00ea708cad571df.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_c47018bca1700db6f90059aca5956274.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/hepta8403158-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/anisia-gafton-pro-tv.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_4ad8e4238c4cc9aca56a01dbe69abd97.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_dfb2b45b6c232a1e964cd0b901445c05.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_3a65ef23db354ac092f7c2c1b42705e9.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_246042b34857f66661de2bdd7c770f01.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/nicusor-dan-referendum-profimedia.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/bolojan-si-grindeanu-inquam-photos-octav-ganea-scaled-e1776630436620.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/granita-germano-elvetiana-in-weil-am-rhein-germania--imagine-cu-caracter-ilustrativ--foto-north-foto-1-e1776801805521.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/barbat-telefon-accesat-facebook.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cec-medical-cabinet-4-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/punct-de-control-aleatoriu-al-politiei--imagine-cu-caracter-ilustrativ--foto-profimedia-e1776781017577.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/profimedia-1087666232-e1776777190293.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ce-inseamna-expresia-a-picat-ca-musca-in-lapte-si-de-unde-vine.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/barbat-consulta-acte.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cele-mai-dificile-cuvinte-de-despartit-in-silabe.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/galeata-mortar.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/realitatea-plus.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/robert-van-langh.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/ilie-bolojan-a-avertizat-psd-si-a-amenintat-cu-ruperea-coalitiei-daca-sorin-grindeanu-depune-amendamente-la-buget-e1776795314942.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ilie-bolojan-10.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/nicusor-dan-declaratii-ase-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/banner-cu-mesaj-rasist-la-meciul-rapid-universitatea-craiova--foto-cristi-preda-gsp-e1776769573552.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/nicusor-dan-ilie-bolojan-afp20250620636g8zqv1highresromaniapoliticsgovernment-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/acord-liban-israel.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.