Pentru aceste cerințe, sindicaliștii de la transporturi feroviare au făcut vineri și un protest în Piața Victoriei, la Guvern, timp de trei ore.

Ce vor să primească CFR-iștii care amenință cu oprirea activității

Principalele cereri ale ceferiştilor sunt:

  • Repunerea în circulaţie a tuturor trenurilor de călători anulate de CFR Călători la începutul anului 2025, începând cu 1 februarie 2025.
  • Plata contribuţiei suplimentare pentru condiţii de muncă speciale, conform Legii nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii.

„Acum la început de an 2025, când se vrea ca la unităţile feroviare de stat să se facă concedieri colective nejustificate (…), ceferiştii sunt hotărâţi să oprească spontan lucrul, dacă nu se repun de la 1 februarie 2025 în circulaţie toate terenurile de călători anulate de CFR Călători (…) și dacă această repunere în circulaţie nu se face împreună cu aplicarea legii (…) care prevede de la 1 septembrie 2024 că unităţile feroviare de stat vor plăti contribuţia suplimentară pentru condiţii de muncă speciale ceferiştilor încadraţi la Siguranţa Circulaţiei Feroviare”, se arată în comunicatul federației sindicale.

Vineri, în Piaţa Victoriei, a avut loc un protest la care au participat ceferişti, militari în rezervă, poliţişti, mineri, silvicultori, siderurgişti şi alte categorii profesionale, precum şi pensionari.

Cum s-a făcut praf dosarul „Cocaina de la Marea Neagră”. O anchetă de 700.000 de euro şi un eşec pe liniuţă
Recomandări
Cum s-a făcut praf dosarul „Cocaina de la Marea Neagră”. O anchetă de 700.000 de euro şi un eşec pe liniuţă

Principalele nemulţumiri ale protestatarilor sunt legate de: legislaţia în domeniul pensiilor, salarizarea, legislaţia echivalentă pentru sistemul de apărare, siguranţă şi ordine publică, dar și de măsurile luate prin recenta „ordonanţă a austerităţii”.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cum arată Bianca Drăgușanu nemachiată. Imaginile s-au viralizat pe internet / FOTO
Unica.ro
Cum arată Bianca Drăgușanu nemachiată. Imaginile s-au viralizat pe internet / FOTO
Aparițiile Laurei Vicol sunt mereu impecabile și dă mii de euro doar pe un palton. Uluitor câți bani a cheltuit în doar 3 zile, la magazine de lux și ce s-a mai aflat acum
Viva.ro
Aparițiile Laurei Vicol sunt mereu impecabile și dă mii de euro doar pe un palton. Uluitor câți bani a cheltuit în doar 3 zile, la magazine de lux și ce s-a mai aflat acum
Încă un DIVORȚ în showbiz-ul românesc, al doilea pentru vedeta noastră. Se desparte după un an de căsnicie și doi copii: “Aș vrea să vă anunț public că...”
Libertateapentrufemei.ro
Încă un DIVORȚ în showbiz-ul românesc, al doilea pentru vedeta noastră. Se desparte după un an de căsnicie și doi copii: “Aș vrea să vă anunț public că...”
Revelația unei turiste din Germania în București. „De ce nu vorbește nimeni despre asta?”
Adevarul.ro
Revelația unei turiste din Germania în București. „De ce nu vorbește nimeni despre asta?”
EXCLUSIV: Cornel Ilie, declarații emoționante decesul toboșarului trupei, Nicu Sârghea, la doar 48 de ani: „Pierderea lui Nicu a fost bruscă și șocantă„
Elle.ro
EXCLUSIV: Cornel Ilie, declarații emoționante decesul toboșarului trupei, Nicu Sârghea, la doar 48 de ani: „Pierderea lui Nicu a fost bruscă și șocantă„
Problemele psihice, drogurile și operațiile estetice au transformat-o total! Celebra actriță a ajuns de nerecunoscut la 38 de ani! FOTO
Unica.ro
Problemele psihice, drogurile și operațiile estetice au transformat-o total! Celebra actriță a ajuns de nerecunoscut la 38 de ani! FOTO
Vremea 10 februarie - 10 martie 2025. Când scăpăm de frig în România. ANM a emis prognoza meteo pe o lună
Observatornews.ro
Vremea 10 februarie - 10 martie 2025. Când scăpăm de frig în România. ANM a emis prognoza meteo pe o lună
Horoscop 7 februarie 2025. Berbec: Generozitatea față de ceilalți poate aduce beneficii neașteptate
HOROSCOP
Horoscop 7 februarie 2025. Berbec: Generozitatea față de ceilalți poate aduce beneficii neașteptate

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI