”Suntem extrem de întristaţi de vestea morţii lui. Charles a fost un om extrem de talentat şi înzestrat, un partener de afaceri extraordinar şi un prieten adevărat”, a spus John Paulson, fondatorul miliardar al companiei.

Murphy a sărit de etajul 24 al unei camere din hotelul de lux Sofitel din New York. El se alăturase filmei lui Paulson în 2009 şi a jucat un rol crucial în dezvoltarea unei strategii pentru divizarea AIG.

Murphy a absolvit Columbia University şi avut şi o diplomă în drept de la Harvard şi un MBA de la MIT.

Înainte de a lucra pentru Paulson, Charles Murphy a lucrat la Goldman Sachs, Morgan Stanley, Deutsche Bank şi Credit Suisse.

El s-a mutat în Statele Unite în 2007 şi a cumpărat o proprietate de 33 de milioane de dolari în New York.

John Paulson, căsătorit cu o româncă

John Paulson este căsătorit cu Jeny Zaharia, o româncă emigrantă în Statele Unite, în primii ani de după revoluție.

Potrivit wikipedia, bunicii materni ai lui John Paulson au fost evrei emigranți din România și Lituania. A fost numit ”unul dintre cele mai proeminente nume din lumea finanțelor mondiale”, fiind considerat totodată unul dintre oamenii care au acumulat cea mai mare avere din istoria burselor de pe Wall Street. Proprietățile sale imobiliare se întind în toată lumea, din stațiunile de lux, pe plajele însorite și până în zona zero a New Yorkului, iar averea sa depășește 11 miliarde de dolari.