Cele două părţi au semnat un acord prin care vor întări şi dezvolta cooperarea reciprocă pentru asistenţa medicală primară, prevenirea şi controlul bolilor transmisibile, medicină tradiţională, ştiinţe medicale şi învăţământ medical, sănătatea mamei şi copilului.
În timpul întâlnirii ministrul Sănătăţii a prezentat omologului chinez unul dintre cele mai importante proiecte ale Ministrului Sănătăţii din acest an, şi anume dezvoltarea reţelei de radioterapie, pentru tratarea bolnavilor de cancer.
“Ştiu că Republica Populară Chineză este unul dintre cei mai importanţi producători de dispozitive medicale în domeniul radioterapiei. La sfârşitul acestui an, Ministerul Sănătăţii din România va demara, cu fonduri de la Banca Mondială, cel mai important proiect de dezvoltare a reţelei de radioterapie şi vă invit să investiţi în acest domeniu”, a spus ministrul Nicolae Bănicioiu.
De asemenea, ministrul Sănătăţii şi omologul chinez au discutat despre demararea unui program de schimb de experţi în domeniul Sănătăţii între cele două ţări.
În perioada 26-28 iunie 2014, delegaţia chineză a efectuat o vizită de lucru la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca şi a avut o întâlnire cu preşedintele Comisiei de Sănătate din Camera Deputaţilor, Rodica NASSAR.