Astfel, în perioada următoare, vor fi organizate proteste la nivel local, urmate de blocarea drumurilor naționale. Dacă nici în urma protestelor nu se va modifica legea vânătorii, lege care interzice ca o stână să aibă mai mult de 3 câini de pază, atunci oierii vor reveni la București și vor cere să aibă discuții cu membrii comisiilor de agricultură, care, anul trecut, le-au promis că vor scoate din lege articolul referitor la câinii de stână.

„Reprezentanții Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și cei ai Ministerului Mediului au convenit modificarea Legii vânătorii 407/2006, fără a consulta și crescătorii de ovine. Menționăm că singura modificare agreată de Ministerul Agriculturii și Ministerul Mediului se referă la art. 23. lit. C referitor la interzicerea pășunatului în perioada 6 decembrie-24 aprilie și lit. K, unde sunt de acord cu un număr de 6 câini la munte, 4 în zona de deal și 3 în zona de câmpie. Nu putem fi de acord cu această modificare și considerăm că trebuie să i se lase crescătorului de oi posibilitatea de a stabili de câți câini are nevoie. Reprezentanții Ministerului Agriculturii și cei ai Ministerului Mediului au călcat în picioare protocolul încheiat în urma protestului din 15 decembrie 2015, convenind modificări la Legea 407 în disprețul crescătorilor de ovine, neținându-se cont de dreptul la proprietate și lăsându-ne la discreția unor așa-ziși vânători”, declară președintele Sindicatului Național al Crescătorilor de Ovine și Caprine, Marcel Andrei.

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.