”Militarul român care şi-a pierdut viaţa astăzi, 5 septembrie, în Afganistan este caporalul cls. a III-a Ciprian Ștefan Polschi, care îndeplinea funcția de șofer în cadrul structurilor de comandament NATO din Kabul”, anunță MApN într-un comunicat de presă.

Militarul român se afla la volanul unei mașini de serviciu în momentul în care o mașină capcană a explodat în zona unui punct de control din apropierea ambasadei SUA din Kabul.

”Caporalul cls. a III-a Ciprian Ștefan Polschi avea 38 de ani, era căsătorit și avea doi copii. Era angajat în M.Ap.N. din anul 2004 și se afla la a treia misiune în Afganistan”, transmite MApN.

Acesta va fi avansat în gradul de sublocotenent post-mortem, iar ministrul Apărării Gabriel Leș a înaintat Președintelui României propunerea de a-i conferi Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler, pentru militari, cu însemn de război.

În cursul zilei de vineri, în toate unitățile militare din țară și din teatrele de operații vor fi organizate ceremonii de comemorare a militarului căzut la datorie.

”Conducerea Ministerului Apărării Naționale îşi exprimă profundul regret pentru producerea acestui tragic eveniment și transmite condoleanțe familiei îndoliate”, mai transmite MApN.

Militarul român a murit joi, în urma unei explozii a unei mașini-capcană, în Kabul, după ce o mașină-capcană. Cel puțin 10 persoane au murit și alte 42 au fost rănite.

Foto: Facebook

Citeşte şi:

VIDEO | Imagini cu momentul exploziei din Kabul în care a murit un soldat român

MApN confirmă moartea unui soldat român într-o explozie produsă în Kabul

Un militar român a murit azi în Kabul! Explozia a avut loc în zona ambasadelor – VIDEO

Țiriac și Halep, dialoguri incredibile: „Să-ți fie rușine când te uiți în oglindă! Du-te acasă!”
GSP.RO

Țiriac și Halep, dialoguri incredibile: „Să-ți fie rușine când te uiți în oglindă! Du-te acasă!”

Horoscop 18 noiembrie 2019. Ce zodie are parte de o strângere de inimă
HOROSCOP

Horoscop 18 noiembrie 2019. Ce zodie are parte de o strângere de inimă