Prima avertizare cod galben de ninsori și viscol, ce vizează județe sau zone din Maramureș, Bistrița-Năsăud, Suceava, Mureș, Harghita, Neamț, Bihor, Cluj, Alba, Arad, Hunedoara și Caraș-Severin, expiră sâmbătă la ora 16.00.

Avertizarea cod galben de ninsori abundente, prelungită. Meteorologii spun că va ninge serios în jumătate de țară, de duminică
Avertizarea cod galben de ninsori și viscol, valabilă până sâmbătă, la ora 16.00. Foto ANM

Sâmbătă, 25 februarie, la ora 23.00, intră în vigoare o nouă avertizare cod galben de ninsori însemnate cantitativ, care vor duce la depunerea unui strat de zăpadă consistent.

Aceasta va fi valabilă până duminică, 26 februarie, ora 18.00, și va viza Carpații Occidentali, nordul Carpaților Orientali, precum și, la altitudini mai mari de 1.700 m, Carpații Meridionali – acolo vor fi intensificări ale vântului cu rafale de peste 90…100 km/h și viscol.

În Carpații Meridionali și de Curbură, la altitudini sub 1.700 m vor predomina ploile și vor fi depuneri de polei.

Avertizarea cod galben de ninsori abundente, prelungită. Meteorologii spun că va ninge serios în jumătate de țară, de duminică
Avertizarea cod galben valabilă până duminică la ora 18.00. Foto ANM

A treia avertizare cod galben emisă de ANM vizează mai bine de jumătate din țară. Intră în vigoare duminică, 26 februarie, la ora 18.00 și este valabilă până luni, 27 februarie, ora 15.00.

În acest interval, vor fi ninsori consistente în Banat, Crișana, Maramureș, în cea mai mare parte a Transilvaniei și în jumătatea de nord a Moldovei. Se va depune un strat de zăpadă cu grosimi în general între 10 și 20 cm.

Avertizarea cod galben de ninsori abundente, prelungită. Meteorologii spun că va ninge serios în jumătate de țară, de duminică
Avertizarea cod galben valabilă de duminică seară până luni după-amiază. Foto ANM
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.