Verificările făcute de Curtea de Conturi în documentele contabile ale autorităților din municipiul Câmpina, județul Prahova, readuc în prim plan un scandal vechi de peste un an și jumătate. La acel moment, imagini de groază cu animale moarte și lăsate să putrezească sau pui de câine înghesuiți au scandalizat opinia publică.

Acum, iese la iveală faptul că mizeria de la adăpostul de câini al primăriei, de care se ocupa o firmă privată, era plătită cu bani grei. O spun specialiștii de la Curtea de Conturi, care au constatat că pentru tratamentele absolut inumane la care erau supuse animalele de la bugetul local se plăteau lunar mii de lei unei firme care obținuse contractul, deși, după cum spune Curtea de Conturi, ”nu îndeplinea condițiile minime de eligibilitate referitoare la atestarea pentru activitatea pe care a solicitat să o presteze”.

Concret, în urma auditului s-a constatat că Primăria Câmpina a plătit 119.000 de lei pentru mizeria prezentată în imagini în anul 2016, de către reprezentanții unei asociații pentru protecția animalelor. Cam 9.000 de lei pe lună, plus TVA, pentru activități de capturare, transport, sterilizare, vaccinare antirabică, întreținere și eutanasiere câini de pe raza municipiului Câmpina. Mai mult decât faptul că realitatea a arătat că animalele erau țiute captive, înfometate, netriate și neîngrijite, documentele arată că banii pentru adăpost au fost dați fără nicio justificare.

În anul 2016, au fost decontate concesionarului facturi în valoare de 119 mii lei inclusiv TVA, la nivelul tarifului global înscris în contract, fără o detaliere a serviciilor prestate, numai în baza unor anexe întocmite lunar cu titlul ”Cheltuieli efectuate cu adăpostul canin”, au concluzonat cei de la Curtea de Conturi, care apreciază că banii au fost dați, dar că nu există diocumente care să ateste că serviciile pentru care s-a plătit ar fi fost prestate.

Sursa FOTO – Facebook

Citește și: Un bărbat din Galați va primi 4.300 de euro după ce a fost mușcat de un maidanez. Victima a cerut inițial 75.000 de euro!

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.