Corespondență din Tbilisi – Georgia. Ce se întâmplă în orașul unde refugiații ruși și cei ucraineni le cer socoteală lui Putin și lui Stalin

Corespondență din Tbilisi, Georgia

Steagurile Ucrainei flutură pe la multe ferestre și balcoane în Tbilisi, capitala Georgiei și oraș cu 1,5 milioane de locuitori.

Restaurantele de pe ambele maluri ale râului Kura, care străbate Capitala, își invită musafirii sub deviza „Slava Ukraini”. Unele instituții publice – cum e Banca Națională a Georgiei și Teatrul Național Rustaveli, una dintre cele mai vechi instituții de cultură din Tbilisi – au arborat semnul solidarității. 

„În ciuda războiului, nu mi-am schimbat părerea despre ruși”

Imediat după ce Rusia a atacat Ucraina, chiar în seara de 24 februarie, georgienii au fost primii care au protestat, cu zecile de mii, în stradă. 

Restul lumii era încă buimac, iar președintele Macron mărturisea uimit că primea lungi lecții de istorie de la Vladimir Putin. Pentru georgieni însă istoria era deja cunoscută și încasată. 

Chiar lângă Piața Libertății, epicentrul unde mulțimile au venit necontenit la manifestații, găsești Muzeul de Artă contemporană al Georgiei. Galeria se află în sediul fostului Seminar teologic unde pe vremuri a învățat Stalin. Ce ironie pentru destinul relației dintre conducători și popoare să vezi astăzi steagul îndepărtat al Ucrainei fluturat în sudul fostului Imperiu, chiar împotriva Moscovei. 

„Îi iubim pe ucraineni, pe ruși, armeni, kurzi, pe toți i-am primit în țara noastră”, spune David, 59 de ani, fost combatant în războiul civil georgian de la începutul anilor 90. 

Și, în ciuda războiului stârnit de Putin, eu nu mi-am schimbat părerea despre ruși. Da, părerile mele despre politicieni se schimbă, dar nu și despre oamenii de rând.

David, fost soldat:

Stalin a strămutat popoarele, le-a răsucit, dislocat, până când, pe teritoriul fostului URSS, nimeni nu se poate mișca nici în mileniul al treilea fără să deranjeze pe cineva. Din orice se poate naște un conflict de graniță, care ia foc și duce la aprinderea a nații și teritorii întregi. 

Cu această moștenire, o spun cafenelele și străzile din Tbilisi, pline de femei și bărbați ai căror guverne sunt în război, se luptă „homo sovieticus” și astăzi. El își caută soluțiile de viață în disputele confuze pe care încearcă să le rezolve fiecare, dincolo de ordinele de la centru. Asta poate că e diferența. Lumea s-a descentralizat și oamenii nu mai așteaptă permisiunea – pleacă, vin, se descurcă.

Printre ei, cei peste 30.000 de ruși care au venit în ultima lună aici, dintre care 12.600 au rămas, după cum a comunicat zilele trecute președinta Georgiei Salome Zourabichvili. Plus mii de ucraineni. Dar nu doar ei. Alex, de pildă, a sosit din Belarus. 

IT-istul din Minsk: „La noi e insuportabil. Oamenii urăsc să le fie controlat fiecare gest”

„Vin din Minsk și locuiesc aici de vreo lună. Am plecat pentru că situația economică în Belarus e tot mai precară, din cauza sancțiunilor impuse Rusiei. Economia noastră e foarte dependentă de a Rusiei”, spune Alex, 27 de ani. 

Tânărul lucrează în IT. A emigrat împreună cu iubita, sora și cumnatul lui. „Nu știu cât voi mai rămâne aici, aștept să vedem ce se va întâmpla. Dar știu că toți belarușii speră ca războiul să se termine cât mai repede posibil. E oribil ce se întâmplă în Ucraina! Cred că peste 90% din belaruși îl urăsc pe Lukașenko și urăsc dictatura lui. Urăsc să le fie controlat fiecare gest. Acolo e dificil să te simți liber, așa cum te simți aici, de exemplu”, comentează el.

Alex spune că îi place viața în capitala georgiană. Se simte binevenit în cea mai mare parte a timpului. 

Am observat că uneori unii oameni îmi aruncă priviri piezișe. Dar eu sunt în regulă cu asta, pot să înțeleg de ce se uită curios la mine, când mă gândesc ce au trăit din cauza Rusiei.

Alex, IT-ist emigrat în Georgia:

Oficial, relațiile bilaterale Rusia-Georgia sunt asigurate pe teren neutru, de o reprezentanță rusească găzduită de clădirea cărămizie a Ambasadei Elveției la Tbilisi. Peste drum este Ambasada Ucrainei, în fața căreia trecătorii au lăsat un braț de garoafe albe.

Un pod dinspre trecut spre viitor

La aproape 10 kilometri în sud-est, pe Podul Păcii de peste râul Kura, înfruntând rafalele de vânt puternice cu o geacă groasă și glugă pe cap, merge Vika, o refugiată din Ucraina. În piept și-a prins o panglică albastru cu galben. E moda primăverii aici. Pe străzile înguste din Tbilisi vezi des oameni care, la fel ca Vika, țin acest însemn prins cu ac de siguranță la inimă.

Vika a plecat din Kiev acum două săptămâni – îi e greu să-și mai amintească exact. Și a ajuns la Tbilisi în urmă cu trei zile. Războiul i-a răvășit amintirile și timpul. 

A ales să vină în Georgia pentru că de aici e originar iubitul ei, cu care locuia în capitala Ucrainei. Acum ea e aici cu prietenii și familia lui, iar bărbatul a rămas să lupte în Armata Teritorială. 

Trenul de evacuare, „un coșmar pentru tot restul vieții”

„Am plecat din Kiev cu un tren special. Acel tren de evacuare va fi coșmarul meu pentru tot restul vieții. Era plin de oameni – foarte aglomerat! – și întunecat. Ca-n Titanic. Se auzeau doar țipetele femeilor și ale copiilor, multe strigăte”, își amintește Vika. 

Vika își câștigă singură traiul. E printre cei norocoși, are un job la distanță, într-o companie de IT, unde este manager de resurse umane. „Cu ce câștig, trebuie să am grijă și de familia mea, și de prietenii mei care nu lucrează. Ca ucrainean în aceste vremuri, e aproape un miracol să ai un loc de muncă”, spune femeia în vârstă de 42 de ani.

Majoritatea timpului liber și-l petrece făcând voluntariat pentru refugiați. Mai concret, îi ajută să-și facă un CV și să se pregătească de interviuri. Cum se simte aici? Ca acasă, într-un sens dureros. Pentru că niciuna dintre țările Europei nu poate înțelege mai bine drama Ucrainei decât Georgia.  

Mii de georgieni și-au întâmpinat morții din Ucraina

Tot cu o Olimpiadă are legătură. Într-o lovitură aproape trasă la indigo, Georgia a fost victima agresiunii rusești, în august 2008, chiar în ziua de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Beijing. Acelea erau Jocuri de vară, acestea au fost Jocurile de iarnă, la finalul cărora Rusia a trecut granița Ucrainei.

Fostă republică sovietică, Georgia a fost încă din anii 90 presată de controlul rusesc prin intermediul regiunilor separatiste Abhazia și Osetia de Sud. Când și-a exprimat dorința de a se integra în Uniunea Europeană și NATO, Rusia a tras frânele. A fost un blitzkrieg armat și mediatic. 

La finalul a cinci zile de lupte, Moscova a recunoscut independența regiunilor separatiste și și-a staționat acolo așa-numitele trupe de menținere a păcii. 

Evenimentul are ecouri până în prezent. Pe 20% din teritoriul țării nu se poate intra fără pașaport rusesc. Iar subiectul relațiilor dintre Georgia și Rusia încă scindează societatea și clasa politică. 

Acestora li s-au alăturat și osetini voluntari, după cum a anunțat președintele regiunii, potrivit ziarului rusesc Novaya Gazeta. 

Georgienii au plecat și ei să lupte, însă alături de ucraineni. Au sute de oameni în legiunea străină. Patru dintre ei au murit. În dimineața zilei de joi, când încă nu se crăpase de ziuă, mii de oameni s-au adunat la aeroportul din Tbilisi, unde au sosit sicriele a doi dintre ei. Printre cei care le-au adus un omagiu s-au numărat președinta țării și mai mulți parlamentari. 

„Nu-i consider pe ruși refugiați politic”

Opiniile despre ruși sunt inevitabil împărțite. Dacă soldatul David nu avea nicio problemă cu ei, Buba, 50 de ani, ghid turistic, spune că „Rușii nu sunt refugiați! Pe teritoriul Rusiei nu este niciun război. Și nici nu cred că cei mai mulți dintre ei fug din cauză că sunt persecutați politic, majoritatea încearcă să evadeze din Rusia din cauza crizei economice.”

Nu-i consider pe ruși refugiați politic. Nu, nu cred că rușii sunt atât de curajoși, le este frică să iasă și să protesteze în stradă.

Buba, ghid turistic, locuitor Tbilisi:

„De când cu războiul, unii georgieni sunt supărați pe ruși”

Pe grupurile de expați din Georgia, unii cetățeni ruși se plâng că, de când a început războiul în Ucraina, sunt tratați diferit. Ne confirmă și o jurnalistă care a părăsit Rusia acum 15 ani și de șase luni locuiește în Tbilisi. 

E originară din Belgorod, oraș care, înainte de 1954, a aparținut Ucrainei, fiind apoi cedat Rusiei în schimbul Crimeei. 

„Georgienii sunt în general oameni primitori și calzi, dar da, de când cu războiul, unii dintre ei sunt foarte supărați pe noi, rușii. Mă doare, dar îi înțeleg”, spune femeia. 

„Georgia e în pericol”

„Eu mi-am trăit jumătate de viață în URSS, așa că nu înțeleg cum a putut apărea ideea atacării Georgiei și Ucrainei. Cred că noi, oamenii de rând, suntem captivi ai jocurilor înalte ale politicienilor și asta a dus la o asemenea realitate”, spune Nana, asistent universitar și proprietara unei companii de turism.

Femeia crede că ambițiile imperiale ale Rusiei sunt reale și nu ocolesc Georgia. „Și eu, și toți prietenii mei suntem temători. Ne amintim cu toții războiul din Abhazia din anii 90 și consecințele lui, dar și războiul din 2008”, adaugă ea.

Orice agresiune e oribilă – mai ales militară. Oamenii sunt atât de concentrați pe propriile vieți, încât dacă trăiești în America Latină nu-ți pasă de ce se întâmplă în India. Dar când războiul e chiar aici, la 40 de kilometri – cum a fost în 2008 – sau în vecinătate – cum e acum în Ucraina – te îngrijorează.

Nana, locuitoare din Tbilisi:

„Dacă întâlnesc un rus, ucrainean sau belarus care are nevoie de ajutor, oricât de mic sau de mare, i-l voi da. Nu vreau să știu motivele pentru care a fugit din țara lui. Mai întâi îl voi ajuta. Timpul le va demonstra pe toate. Îl voi invita pe fiecare în «teritoriul meu de pace»”.

Politicienii, „of-ul” universal al oamenilor

Asta nu o face la fel de înțelegătoare când e vorba de propriul guvern. Nana face parte din cei 60% de georgieni care, potrivit unui sondaj recent, sunt nemulțumiți de felul în care clasa politică a răspuns după ce Rusia a atacat Ucraina. Femeia spune că și-ar fi dorit să vadă o poziție mai fermă. Se referă la faptul că Georgia a refuzat să se alăture sancțiunilor occidentale impuse Rusiei. 

Pe lângă chestiunea războiului, Nana critică liderii georgieni și pentru că bat pasul pe loc și ignoră nevoile cetățenilor. „Politicienii noștri nu au hotărât ce-și doresc pentru această țară, nu au o viziune strategică, sunt incapabili să înțeleagă ce nevoi au cetățenii. I-aș trimite pe guvernanți, pe parlamentari și pe toți politicienii la niște cursuri de management de criză.” 

Altarul de la școala lui Stalin

În așteptarea răspopirii politicienilor, locuitorii Georgiei ortodoxe continuă să vină în după-amiaza albastră de duminică în fața unui altar. E aceeași clădire a Muzeului de Artă unde cândva a învățat Stalin. Miroase a mir de te trăsnește și icoanele, dintre care una cu dimensiuni monumentale, stau în altarul improvizat de sub coloanele clădiri rococo. 

Oamenii vin, aprind câte o lumânare și pleacă. În muzeu, care e acum închis, există o icoană la care meșterii au trudit generații întregi, peste trei secole. Mai veche decât orice icoană a lui Rubliov, mai veche decât Imperiul. Se adună câteva umbre pe cer. Într-o jumătate de oră, Accuweather, noul profet, anunță din nimic ploaie.

Urmărește-ne pe Google News