Directoarea unei asociații care sprijină victimele violenței domestice a devenit victimă după ce i-au fost furate fotografii de pe contul de socializare și folosite pentru a se crea o identitate falsă pe un cont de matrimoniale. Mariana Robea, în vârstă de 37 de ani, a aflat abia ieri de acest lucru, într-un mod cât de poate de brutal. Femeia a fost sunat sau abordată pe internet de bărbați care susțin că ar și-ar fi dat întâlnire cu ea! ”Mi-a spus că este Cătălin, că a vorbit cu mine la telefon. I-am zis că se înșeală, dar el mi-a spus că știe cine sunt – o fată din Elveția pe care a cunoscut-o pe un site de matrimoniale. Mi-a dat datele și am văzut și eu contul fals în care este folosită o poză de pe contul meu de Facebook, dar scrie că sunt din Buzău și că am 44 de ani”, ne-a povestit femeia supărată.

Coșmar pentru o femeie din Galați! N-o să crezi unde și-a găsit fotografiile de pe Facebook!

Aceasta a aflat că bărbatul care vroia să o întâlnească ar fi sunat la un număr de telefon din Elveția și ar fi plătit o sumă considerabilă pentru a vorbit cu femeia de la capătul firului. ”Este posibil ca în spatele acestei povești să stea de fapt acele telefoane care se dau pentru a se încărca anumite conturi, ca o afacere”, crede Mariana.
Situația este cu atât mai scandaloasă cu cât nici o autoritate nu o poate ajuta! Pentru a depune plângere la poliție i s-a cerut numele hoțului de identitate, iar reprezentanții din partea site-ului de socializare i s-a spus că imaginile postate sunt responsabilitatea ei, așa cum sunt și prietenii pe care și-i face în viața reală sau virtuală.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.