Pe o vreme câinească, mii de cadre didactice au manifestat ieri în Capitală. În pofida unor cozi de topor, care răspândiseră zvonul prin licee că mitingurile s-ar fi anulat. Manifestanţii sperau ca la Victoria şi Cotroceni cineva să-i înţeleagă că au ajuns la limita răbdării, că nu mai pot trăi cu 6-700 de lei pe lună. Mai voiau să creadă că ministrul Funeriu, cel cu 1% credibilitate în sondaje, ori îşi ia rolul în serios şi arată un dram de competenţă, ori ia barem exemplul lui Blaga. Nu s-a întâmplat nimic notabil.
Mâine ar trebui să aibă loc marele miting anunţat demult. Liderii confederaţiilor sindicale (Costin, Hossu, Petcu) l-au amânat însă sine die. Penibilă secvenţa tv de luni seară, în care ministrul muncii, Ioan Botiş (cel care leagă greu o propoziţie şi care ieri a fost copios huiduit de profesori), a apărut avându-l de-a dreapta pe Iacob Baciu, liderul CNSDR, un personaj cvasinecunoscut, brusc activat în ultima vreme şi care frânează cât poate protestele. Baciu şi Botiş au cântat împreună “Ce bine ne-nţelegem noi doi” şi au descoperit că urgenţa salariaţilor e un... proiect de lege privind dialogul social. Nu veniturile care fac imposibilă supravieţuirea multora, nu sărăcia cruntă în prag de iarnă, nu stoparea urgentă a unei politici guvernamentale sadice, dezastruoase. Sâmbătă, în Franţa, 3 milioane de oameni au protestat vehement, mobilizaţi de sindicate, faţă de creşterea vârstei de pensionare la 62 de ani.
În România, liderii confederaţiilor, bănuiţi, unii, a fi preşuri guvernamentale sau şantajaţi, temporizează protestele, diluându-le. Le-o fi promis Boc patrimoniul fostului UGSR, estimat la 2 miliarde de euro şi, pentru asta, sunt în stare să dezbine şi să compromită mişcarea sindicală, trimiţând- o în derizoriu? Oricum, prin manevre de culise, Guvernul reuşeşte să micşoreze impactul protestelor, aşa încât iarna să-l găsească tot în funcţie. Poate apucă şi loboda.