Cozile s-au redus la Kulata. Turiștii care vor să intre în Grecia așteaptă în jur de 30 de minute

Comentează

Turiştii care intră în Grecia pe la frontiera de la Kulata - Promachonas au de aşteptat în jur de o jumătate de oră, iar coada cuprinde aproximativ 10 maşini pe o bandă. La primele ore ale zilei frontiera s-a aglomerat, după ce autorităţile elene au devansat obligativitatea prezentării testului negativ COVID-19.

La prânz, turiştii care au intrat în Grecia pe la vama Kulata-Promachonas au avut de aşteptat aproximativ 30 de minute, iar coada pe o bandă era de 10 maşini, potrivit turiștilor de la fața locului.

Am trecut vama Kulata la ora 10:00. Erau aproximativ 8-10 maşini, două artere deschise. A durat cam 15 minute, ne-au verificat actele, testele de Covid și QR codul. Testele au fost în amănunt verificate: numele de pe test să îl vadă şi pe QR code, data prelevării şi rezultatul testului. Am avut cod QR cu cifra 2, nu am mai fost testaţi. Declaraţia unei turiste din România pe pagina de Facebook Forum Grecia:

Planurile multor turişti români au fost date peste cap de autorităţile elene, care au devansat obligativitatea prezentării testului negativ COVID-19 cu şase ore. Astfel, mulți turiști care nu aveau dovada testelor negative la ei, pentru că știau că nu au nevoie de ele decât după ora 6:00, nu au putut trece granița după ora 00:01 a zilei de 15 iulie.

Traian Bădulescu, consultant în turism, le-a recomandat turiştilor români să dea dovadă de prudenţă maximă şi a amintit că regulile se pot schimba de la o zi la alta

MAE le reamintește românilor care pleacă în vacanță în Grecia că testele COVID-19 trebuie efectuate în laboratoare acreditate, iar certificatele trebuie să fie emise în limba engleză şi să conţină numele şi prenumele persoanei testate, precum şi seria şi numărul cărţii de identitate sau ale paşaportului persoanei respective.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Călin Georgescu este dus la audieri la DIICOT. Foto: Libertatea
BREAKING NEWSLiveText
07:17
Călin Georgescu, dus la audieri, la sediul DIICOT. DIICOT: „100.000 de euro urmau să fie utilizați pentru campania electorală a lui Călin Georgescu”. Surse: În dosar ar fi vizată și Cristela Georgescu
Familia Georgescu și omul de afaceri Ionel Rusen, implicați într-un dosar instrumentat de DIICOT
14:40
Ionel Rusen, sponsor pentru Cristela Georgescu. Afaceristul săltat alături de Călin Georgescu are legături cu Rețeaua Bandenia, care spăla bani pentru spionii ruși
MONDEN
Beni, noul concurent de la Burlacii: Foc în Paradis
16:00
„Burlacii: Foc în Paradis”, 21 septembrie 2026. Cine este noul concurent care intră în vilă
Emil Rengle și Alejandro Fernandez | Foto: Instagram
Exclusiv
15:20
Ce se întâmplă cu nunta lui Emil Rengle cu Alejandro Fernandez: „Realmente sunt și eu uimit”. Anunțul făcut de vedetă
POLITIC
Siegfried Mureșan, luni, 14 septembrie, în Parlamentul European de la Strasbourg. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
15:31
Reacția PNL și a lui Siegfried Mureșan după decizia PSD de a nu susține Guvernul Mureșan în Parlament
Sorin Grindeanu a fost ales în noiembrie 2025 președinte „plin” al PSD, după 6 luni în care a fost interimar în urma demisiei lui Marcel Ciolacu. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
14:26
Stenograme din ședința PSD în care s-a decis că social-democrații nu votează Guvernul Siegfried Mureșan în Parlament
Ultimele știri
17:00
Cum a apărut Catrinel Menghia la gala Prințului Albert al II-lea de Monaco. A atras atenția pe covorul verde al evenimentului
16:44
Aproape 1.000 de profesori din Iași au câștigat în instanță dreptul la compensarea concediului de odihnă neefectuat. Sindicalistul Laviniu Lăcustă: „Am câștigat invocând legea europeană”. Despre ce sume este vorba
16:39
Smiley și Oscar au început „lupta”, înainte de a urca pe scenă. Ce s-a întâmplat în studio între ei
16:26
Incendiu puternic izbucnit la o fabrică de celuloză din Drobeta-Turnu Severin, județul Mehedinți. Intervin zeci de pompieri din cinci județe
TRENDING
12:59
Cine sunt cei trei oameni de afaceri care l-au reclamat pentru înșelăciune la DIICOT pe Călin Georgescu. Peste 1,5 milioane de euro, suma pentru care au făcut plângere
10:49
Harta județelor lovite de vijelii puternice în următoarele ore. ANM anunță răcire în toată țara, ploi și ninsori la munte până joi dimineață
Exclusiv
07:00
Firma legată de anturajul lui Sorin Grindeanu care controlează accesul la Castelul Peleș, Muzeul Antipa sau Delfinariul din Constanța. Cine deține Royal Tickets SRL
20 sept.
Rezultatele Loto 6/49 din 20 septembrie 2026. Numerele câștigătoare extrase duminică
Foto: Cornel Putan
16:54
Toamna la Timișoara: Picasso, film, arhitectură și seri pe Bega
Ilustrație în stil grecesc cu zeul Apollo, care plutește în dreptul Soarelui și țintește cu arcul spre șarpele Python, care scuipă flăcări.
16:20
Zeul Apollo – cine a fost, legendă și curiozități
O familie cumpara o casă si semneaza contractul
15:30
La 24 de ani, are două case și peste 100.000 de euro în cont, după ce s-a apucat să economisească jumătate din salariu
Bol cu salată coleslaw
15:30
Salata Coleslaw – cum se prepară
Muncitorii unei balastiere de pe Dunăre au descoperit cel mai mare tezaur de fier antic din Europa. Sursă foto:Facebook /Live Science.
15:01
Un „tezaur ruginit” a fost găsit de muncitorii unei balastiere de pe Dunăre. Este cel mai mare depozit de fier antic descoperit în Europa: „Suficient pentru 500 de săbii sau pentru a produce 8.000 de cuie” 
De ce se face floare albă în borcanul cu murături
20 sept.
De ce se face floare albă la murături și cum o previi. Greșeala frecventă din borcan
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Cum pastrezi merele peste iarnă
17 sept.
Cum păstrezi corect merele peste iarnă, ca să reziste până în primăvară
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
Călin Georgescu vorbește cu jurnaliștii la ieșirea din Parchet. e îmbrăcat cu un costum și are o figură gravă
14:21
Primele declarații ale omului de afaceri Răzvan Leu, după ce procurorii DIICOT l-au ridicat pe Călin Georgescu: „Am pierdut peste un milion de euro”
TIR accidentat pe DEx12 Craiova si zeci de baxuri de pampersi imprastiate pe asfalt
13:25
Circulație blocată pe DEx12 spre Pitești: Zeci de baxuri cu scutece s-au împrăștiat pe șosea în urma unui accident între două TIR-uri
Florin Coldea
Analiză
12:00
Toate manevrele prin care Florian Coldea și oamenii lui au încercat să scape de dosarul „optimizărilor” din justiție
George Simion, în Parlamentul României, în timpul unei ședințe
09:27
George Simion, prima reacție după ce Călin Georgescu a fost ridicat din trafic de procurorii DIICOT
fulgere-furtuna-stalpi-energie-electrica
Analiză
18 sept.
De ce energia nucleară este, pe termen lung, mai ieftină decât regenerabilele intermitente?
Felix Stroe (PSD), Alin Chirilă (PSD) și Alexandru Muraru (PNL)
18 sept.
SIE are nevoie de un inspector general precum CIA, nu de atribuții polițienești precum FSB
Nicușor Dan, încruntat
18 sept.
Politica la mișto. Blat pentru anticipate?
Nicușor Dan
18 sept.
O carte despre naționalism pe care Nicușor Dan ar fi putut s-o citească înainte să vorbească despre „naționalismul sănătos”